IPJ Neamț: Activități preventive și de informare desfășurate de polițiști

1

În cursul zilei de 20.11.2016, polițiștii rutieri împreună cu ofițerii de prevenire au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere, și implicit a victimizării persoanelor. Acțiune a fost inițiată la nivel central, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor accidentelor rutiere – 20 noiembrie.
Polițiștii au fost prezenți pe Platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț, unde au prezentat campaniile derulate, au împărțit pliante și au discutat cu cetățenii despre riscurile la care se supun atunci când nu respectă o normă rutieră. Reamintim faptul că, la nivelul IPJ Neamț, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt abaterile săvârșite de pietoni și bicicliști, neacordarea de prioritate pietonilor care au acest drept și încălcarea normelor privind regimul legal de viteză și adaptarea acesteia la condițiile meteo și de carosabil.

În cadrul unui program derulat de Poliția Română, în colaborare cu Fundația Terre des Hommes, la sediul IPJ Neamț, au fost primiți 8 elevi, care și-au manifestat dorința de a deveni polițiști, majoritatea acestora fiind din cadrul Colegiului Național „Calistrat Hogaș”.

Totodată, pragul Poliției municipiului Roman a fost trecut  de 4 elevi din cadrul unităților de învățământ romașcane, în cadrul aceluiași eveniment denumit “Ziua Ștafetei”.
De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor, 21 noiembrie, elevii au fost prezenți la sediile unităților de poliție, unde au descoperit o parte din tainele muncii de poliție, specialiștii criminaliști expunându-le metodele de identificare a infractorilor. Scopul acestei activități a fost cel de a încuraja tinerii să preia ștafeta muncii de poliție, respectiv de a-și descoperii adevărata vocație.
Determinați de interesul tinerilor pentru profesia de polițiști repezentanții IPJ Neamț au prezentat condițiile și criteriile de selectare a candidaților pentru posturile scoase la concurs în cadrul unităților de învățământ MAI., cât și campania “Și tu poți deveni polițist!”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. vio spune

    munci ti dragilor ASTA E MENIREA VOASTRA SA MUNCI TI!!!!!sa sta ti sub ordine pozitia ghiocel de aia a ti ales aceasta meserie apoi cand trec anii si iesi ti la pensie nu v a mai baga nimeni in seama nu mai intereseaza pe nici un sef nici macar sa va multumeasca pentru munca depusa stresu in aceasta institutie sau daca moare unu domne fereste nici atat nu i mai intereseaza pe nimeni asa ca munci ti cu dragoste si spor patria nu v a e recunoscatoare!!!!!!!!!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate