Ionel Arsene – Drum express Piatra-Neamț-Bacău

0

”Dragi prieteni, am bucuria uriașă să vă anunț că am obținut două succese enorme în aceste zile pentru județul nostru!

După ani de zile în care toate administrațiile locale ce s-au perindat la conducerea județului au încercat fără niciun rezultat să convingă guvernele de necesitatea unui drum express Piatra-Neamț-Bacău, iată că, anul acesta am reușit să convingem Guvernul Dăncilă de utilitatea și oportunitatea acestui proiect!

Astfel, prin amendamentul formulat de parlamentarii PSD la bugetul de stat pe anul 2019 și care a fost adoptat, se va avea în vedere bugetarea pe parcursul anului 2019 a fazei de proiectare, pentru inițierea procedurii de licitație în vederea atribuirii contractului de elaborare a Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru drumul expres Piatra-Neamț-Bacău, totalizând 61 de km. CNAIR SA va demara chiar în acest an procesul de elaborare a documentației tehnice, faza Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic. Avem în sfârșit ocazia să scoatem județul Neamț din izolare, să-l conectam la centrele economice din țară, să stimulăm dezvoltarea economică a zonei noastre și să recuperăm decalajele față de celelalte regiuni ale României!

Iar veștile bune nu se opresc aici! Le-am promis locuitorilor de pe Valea Muntelui că în acest mandat voi obține finanțare pentru reabilitarea drumului național 15 Bicaz-Poiana Largului și am reușit să îmi îndeplinesc și această grea promisiune! Tot în bugetul de stat pe anul acesta este prinsă și reabilitarea acestui drum, atât de dorit de nemțenii din zonă și de cei care ne vizitează județul! Acesta vine în completarea drumului național Piatra-Neamț-Bicaz, ce va fi total reabilitat în acest an, așa încât șoferii să aibă la dispoziție un drum sigur și modern ce leagă municipiul reședință de această zonă a Neamțului.

Am fost conștient încă de la preluarea mandatului că una dintre premisele pe care județul nostru trebuie să o îndeplinească pentru a fi atractiv pentru mediul de afaceri și turiști este o infrastructura rutieră de calitate, care să corespundă cerințelor lor, și mi-am concentrat eforturile pentru a le asigura asta. Mulțumesc Guvernului PSD că mi-a înțeles demersul și mă sprijină în permanență în îndeplinirea lui!” A anunțat azi Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate