Ion Florea, haiducul-martir împușcat de jandarmul Herța din Tîrgu Neamț
Despre acest haiduc, a scris și Mihail Sadoveanu, cei doi fiind contemporani.
Licean fiind, scriitorul a fost fascinat de personalitatea lui Ion Florea și intenționa să-i dedice o povestire vânătorească- La poale în codru, proiect nerealizat, înlocuit cu o odă formată din zece versuri în care deplânge tragica sa moarte petrecută lângă mănăstirea Neamț. Despre faptele sale au scris ziarele sfârșitului de secol al XIX-lea, iar în 1976, Nestor Vornicescu, fost stareț la Neamț, publică un studiu dedicat haiducului În afara legii- Ion Florea.
Originar din satul Drăgănești, un răzel sărăcit și depozat de pământ de către moșierii zonei, Frunzetti, Șvarț, Mihalache și Safta, Ion Florea decide să-și facă dreptate cu arma în mână.
Este arestat și condamnat la muncă silnică la ocnele Telega. Reușește o evadare spectaculoasă împreună cu alți 14 deținuți, spărgând peretele de sare și trecând prin opt metri de pământ. Doar 12 reușesc evadarea, ceilalți doi fiind împușcați de către gardieni.
Avea în jur de 40 când a evadat și ia calea munților, devenind haiduc în munții Stânișoarei, Rarău, Giumalău. Ducea o viață de pusnic, evitând poterile, dar cobora și prin sate unde avea numeroase gazde deghizat în cioban, țăran, poteraș, pădurar și chiar femeie. La un moment dat spune unei cărciumărese din Bogdănești, încercând să justifice faptele sale, că „eu nu fur, ci iau.ˮ.
Cu două poteri pe urmele sale, una din Neamț și a doua din Suceava, și după mai multe tentative nereușite este surprins alături de alți trei tovarăși, în pădurea Cărbuna. În confruntarea cu jandarmii, Florea este împușcat de jandarmul Nicolae Herța din Tîrgu Neamț. Au găsit un țăran, cu opinci, cu ițari, flanelă de lână roșie și o pușcă marca Lefoucher.
La înmormântarea sa a fost multă lume, unii din curiozitate, alții din admirație. Arhimandritul Narcis Crețulescu a scris pe inscripția de pe monumentul său funerar de la biserica Bogoslovu:
Eu, Narcis, am esaminat pe Florea pe când stătea mort în biserica Bogoslovu, de față cu tatăl și toate rudele lui și s-a constatat că Florea n-a fost nici tâlhar, nici bandit, ci un om nenorocit căzut în năpaste.
haiducul Ion Florea
Amintirea morții sale a rămas peste ani. Haiducul-martir, al cărui portret sugerează întoarcerea spre înlăuntru, ar reprezenta, din punct de vedere filosofic și moral, prototipul omului ideal: „omul care își săvîrșește faptele numai pe seama sa“.
Omul de rând credea că haiducul este pedepsit pe nedrept și că cei care îi omorau erau pedepsiți și ei. Așa a fost pedepsit și jandarmul Herța, după cum afla un reporter de la ziarul Dimineața într-o discuție cu un bătrăn din Crăcăoani. Acesta îi spuse reporterului că în urmă cu câțiva ani (era 1911, și poterile umbalu după haiducul Pantelimon), jandarmul Herța a fost pedepsit de Dumnezeu. „Într-o vară se duce Herța cu nevasta și cu o fetiță de-a lor la Mănăstirea Neamțului.
Dar fetița, cum se juca în munte, se uită o dată într-un fund de văgăună și venindu-i amețeala, a căzut jos și s-a prăpădit. Eu mă aflam pe acolo și am auzit pe doftor spunând că i-a venit un vârtej. Acum, vârtej o fi fost ori n-o fi fost un vârtej, de, lumea zicea că de la Florea i s-a tras…și pe urmă, să vedeți mata, că n-o trecut mult și s-a smintit la minte și bietu Herța, iar puțin mai încoace i s-o prăpădit și femeia.ˮ
Prof. Emanuel Bălan
Surse:
„Adevărulˮ, an XI, nr. 3220, 4 iulie 1898;
„Dimineațaˮ, 6 septembrie 1911;
„Evenimentulˮ, an VI, nr. 1576, 7 iulie 1897;
Predoaia V., Luchian V., Scurtă istorie a comunei Drăgănești, în „Identitate nemțeanăˮ, coord. E. Preda și D. Diaconu, Editura Universitară, București, 2012;
Sadoveanu Mihail, Vameșii de drumul mare, Editura Scrisul Românesc, București, 1994;
Vornicescu N., Sever A., În afara legii-Ion Florea, Editura Junimea, Iași, 1976;
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
