Investind în cultura noastră

0

Din ce în ce mai multe corporații sprijină moștenirea culturală prin investiții tangibile și intangibile. Industriașul SK Munjal, omul din spatele Festivalului Serendipity Arts, un eveniment multi-disciplinar de artă, vorbește despre importanța acestui sprijin.

Istoric, India are o cultură bogată în ceea ce privește patroajul cultural. De la arhitectura templelor ornate din perioada regilor Chola până la legendarul muzician Tansen de la curtea regelui mogul Akbar, patrimoniul cultural indian a avut întotdeauna parte de sprijin din partea regilor și a oamenilor comuni. Există diverse descendențe artistice care au prosperat  în timpul monarhiilor care au investit în progresul culturii și artei. În prezent, cultura înflorește nu numai cu sprijinul statului, ci și a oamenilor comuni și corporațiilor, care își asumă rolul de protectori ai culturii. În ultimii 300 de ani, India a pierdut 30% din patrimoniul său cultural (artă și meșteșuguri) din diverse motive. Așadar, a devenit crucial pentru noi să prezervăm și să promovăm formele noastre de artă tradițională.

Pe măsură ce creșteam, m-am bucurat de norocul de a primi o educație care m-a expus la artă, atât acasă, cât și la școală. Deoarece am învățat de la o vârstă fragedă să apreciez frumuseșea în toate expresiile artistice, a fost mai ușor pentru mine să îmi dedic timpul și eforturile artelor, fiind implicat în mod constant în propagarea acesteia. Am avut oportunitatea să experimentez prezervarea artelor încă de când eram mic. În 1999, am ajutat la lansarea unei platforme pentru artele spectacolului, numită Ludhiyana Sanskrit Samagam. Această experiență m-a făcut să îmi doresc să explorez mai mult ideea de conservare a moștenirii indiene. Astfel s-a născut Fundația de Arte Serendipity (SAF) în 2014, cu scopul de a revendica arte pe cale de dispariție, de a răspândi idea de interacțiune inter-disciplinară între diverse curente de artă și de a le oferi artiștilor o platformă pentru a experimenta. Scopul fondării și a Festivalului de Artă (SAF) este de a intersecta discipline, regiuni și demografii, de a găsi moduri de sprijinire a ecosistemul artistic indian și de a îndrepta mai mult atenția națională și internațională către cultura și arta Indiei.

Actorii de la Bollywood Amitabh Bachchan și Jaya Bachchan în timpul lansării de carte a autorului Siddharth Shanghvi (centru) la a noua ediție a Tata Literature Live! Din Mumbai. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente culturale promovate de grupul de companii Tata.

Efort unit

Când vine vorba de susținerea oricărei forme de artă, nevoia de patronaj este acută. Un efort comun și unit trebuie făcut de către sectorul privat, sectorul public și alte persoane cu capacitatea de a promova artele. În timp ce sunt făcute eforturi de către diverse sectoare, este nevoie de o acțiune națională și coezivă în state și regiuni prin multiple inițiative. Sectorul privat trebuie să devină parte integrantă a acestui proces, prin intermediul responsabilității sociale corporative a companiilor. În ceea ce privește organizațiile mari care contribuie la crearea unui viitor economic mai bun pentru țară și oameni, este întotdeauna important să se includă în planul organizațional o propunere pentru a ajuta la construirea unei societăți care se dezvoltă în toate aspectele, nu doar economic.

Efemer, expoziție de fotografie organizată de Rahaab Allana la Festivalul de Arte Serendipity, 2018.

Nevoie actuală

În  ziua de azi, trebuie să formăm o audiență și să transmitem oral cunoștiințe și informații pentru a face artele mai atrăgătoare ca practică și ca profesie. Vom fi siguri că avem un impact asupra oamenilor doar atunci când aceștia vor vorbi despre artă în conversațiile lor zilnice. Aici avem nevoie de platforme multi-disciplinare pentru a ilustra artele și meșteșugurile noastre tradiționale; de a interacționa și de a ajuta artizanii prin stimularea procesului și a design-ului; de a-i conecta atât la piața indiană, cât și cea străină, și în acest proces, de a construi un trai sustenabil pentru ei și pentru familiile lor. Aceste festivaluri atrag tinerii și doar atunci când aceștia se afundă în experiențe reale, pot aprecia valoarea tradițiilor și a moștenirii. Expunerea duce la curiozitate, iar aceasta duce la un interes și o participare mai mare în viitor. Serendipity este o astfel de platformă multi-disciplinară care face arta să fie mai inclusivă și accesibilă tuturor.

Finanțarea schimbării

Cu toate acestea, conservarea și promovarea moștenirii culturale nu este o treabă ușoară. Primul obstacol este faptul că nu e profitabil – cel puțin pe termen scurt și mediu. Lipsa fondurilor îi determină pe artizani și meșteșugari să renunțe la abilitățile lor. Un festival precum SAF nu numai că valorifică arta și meșteșugul, acesta creează oportunități economice reale pentru artiști. India are nevoie în fiecare an de milioane de slujbe noi; o cerință ce nu poate fi îndeplinită doar de agricultură și industrii.

O prestație la festivalul Mahindra Blues în Mumbai. Sprijinit de grupul Mahindra, este unul dintre cele mai faimoase festivaluri de blues din Asia.

Dacă putem face arta mai profitabilă prin intermediul programelor, evenimentelor și al festivalurilor, prin conectarea artelor cu piața și oferirea de ajutor tehnologic și idei, există posibilitatea de a crea o industrie de sine stătătoare. Acest sector are nevoie de un sprijin financiar considerabil, deci filantropia corporatistă și impactul investițiilor trebuie să fie promovate în mod activ.

Viitorul

Eu întrevăd schimbări semnificative în ecosistemul artelor și, cu siguranță, valoarea atribuită artei va crește.

Ceea ce încercăm să facem la SAF, este doar o parte. Avem nevoie de mișcări similare în toate statele pentru a avea un impact considerabil. S-au lansat multe inițiative fantastice în țară și fiecare dintre ele este importantă pentru a readuce arta și cultura în conversațiile noastre de zi cu zi, indiferent de mărimea și focusul acestora.

A patra ediție a Festvalului de Arte Serendipity a fost ținut la Panaji, Goa în perioada 15-22 decembrie 2019. (serendipityartsfestival.com)

Investiții culturale

Corporații din țară și-au dat seama de importanța investiției în cultură și încet, dar sigur, au mărit fondurile pentru artă prin diverse inițiative.

Godrej a înființat centre în interiorul campusurilor sale, precum Godrej India Culture Lab.

Essar a creat organizații precum Avid Learning, care organizează ateliere, discuții publice și alte programe de încurajare a învățatului creativ în domeniul culturii.

Grupul Apeejay a încorporat cultura în activitățile sale comerciale: lanțurile Oxford Bookstore au în mod obișnuit lecturi de cărți, în timp ce noul lanț Park Hotel organizează un festival cultural anual.

Mahindra & Mahindra sponsorizează festivaluri precum Mahindra Blues și înființează premii precum Premiul Mahindra pentru Excelență în Teatru pentru a menține o legătură cu sfera culturală.

S K Munjal SK Munjal, unul dintre promotorii fondatori ai Grupului Hero, conduce câteva consilii în instituții culturale și academice. A contribuit semnificativ la prezervarea și propagarea artelor în India

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate