Învățământul online la Neamț… o poveste de adormit copiii

8

Am auzit că se vrea învățământ online la Neamț. Am râs.

În primul rând, majoritatea cadrelor didactice din Neamț nu au competențe pentru a lucra online, deoarece preocupările lor de formare profesională continuă au fost cu totul altele decât acelea de a ține pasul cu tehnologia IT.

Puținele cadre didactice care știu câte ceva despre mediul online, de asemenea, nu sunt pregătite și nu au calculatoarele pregătite pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal ale copiilor. Furnizorii de imagini cu copii pentru zona de pedofilie de pe internet adoră astfel de sisteme nesecurizate.

Copiii, de asemenea, nu sunt pregătiți să învețe în online, părinții nici atât, multe dintre calculatoarele persoanelor din Neamț sunt nesigure pentru că nu au sisteme de protecție informatică. Ca să nu nu mai vorbim despre faptul că foarte mulți copii sau cadre didactice nici nu au dispozitivele necesare pentru a se integra într-un sistem de învățământ online.

Nu avem cunoștință nici măcar de o unitate de învățământ din Neamț care să aibă pentru cadrele didactice și elevi măcar adrese de e-mail securizate pe domeniul .ro al unității de învățământ. Toți folosesc metode de comunicare gratuite de pe la gmail, yahoo etc. Totul este o mare harababură în zona educațională online din Neamț și nici nu credem că au măcar un specialist care să îi consilieze să nu se apuce de construit greșit zona de educație online.

Am mai putea adăuga și numărul foarte mic de formatori autorizați în domeniul IT din Neamț, care ar putea sprijini o formare de scurtă durată și de calitate măcar la nivelul cadrelor didactice.

Dacă ne uităm și la modul absolut penibil în care instituțiile de stat fac achizițiile publice pe domeniul formării profesionale IT unde un formator cu expertiză nu vine să predea o oră cu câțiva euro cât ar avea voie o școală să ofere e clar că va ieși o mare bâjbâială. Un fel de baba oarba pe culoarele educației online.

Așadar, anticipăm mari probleme pe această linie educațională și un start total greșit făcut după mintea unor nespecialiști, iar un start prost va duce inevitabil la un sistem educațional online nefuncțional sau defectuos.

Iosub Robert

P.S.: Autorul are calitate de formator/examinator în domeniul IT.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. Catalina spune

    Toti profesorii si elevii de la CNC.Hogas au adrese de email @calistrathogas.ro. Da. Se poate!

    1. Unprofesorintrigat. spune

      Exact, toti profesorii au adrese de email.Si avem corespondenti in toata lumea.

  2. Stefan spune

    Domnule Iosub, adevarul e pe la mijloc.Sunt si profesori de toata isprava care au pregatirea si mijloacele tehnice de a face lectii online, dar sunt si altii complet dezinteresati!Depinde foarte mult si de directorul scolii, daca si cat de mult se pune accentul pe predarea si pe evaluarea online.E adevarat ca nu exista niste platforme dedicate predarii online, insa era greu sa se realizeze in acest timp.Totusi, eu stiu ca exista pe la unele universitati din tara astfel de platforme facute cu fonduri UE.Poate se intereseaza cineva de ele…

  3. O parere spune

    Dl. ziarist / formator IT, modul in care ati formulat lasa sa se inteleaga ca in opinia dvstra adresele gratuite de gmail sunt mai putin securizate decât cele aferente unui domeniu .ro configurat corespunzator. Ei bine, la experienta dvstra cu siguranta va este cunoscut faptul ca niciun hosting aferent unui domeniu .ro nu oferă acelasi nivel de securitate (2FA si filtre spam in spam in special) ca gmail fie el si cont gratuit. Ba mai mult acele domenii .ro ar ajuta doar pentru identificarea usoara unitatilor de invatamant / persoanelor. Pentru securitate ar trebui asociate unor servicii ca gsuite sau similar microsoft nu unui hosting de domeniu .ro. Totodata va aduc la cunoștință ca Moodle e folosit pe scara larga de cel putin 11 ani in invatamantul universitar romanesc. Eu zic ca experienta la nivel de sistem de invatamant exista, depinde doar de modul in care se poate realiza transferul acesteia. Sa avem totusi in vedere ca exista profesori de informatica in scoli si licee, care ar putea facilita acest transfer de competente precum si asimilarea de noi metode, nu e nevoie sa mergeti dumneavoastra in calitate de formator cu experienta platit cu cativa euro pe ora (cat are oricum salariu un profesor de informatica).

    O altă părere 🙂

    E vorba de organizarea comunicării în primul rând. Adică daca un profesor are o problemă cine ia locul lui nu poate prelua si adresa de e-mail personala a acestuia de la unde o are el și trebuie refăcute toate legăturile de corespndență intre următorul cadru didactic și elevi.
    Mai este vorba și despre administrarea adreselor in cazul in care elevul sau profesorul blochează e-mailul pentru logări repetate greșite.
    Mai e vorba și despre cum trimiți multe e-mail-uri fără să intri in spam.
    Și mai e vorba de multe alte lucruri pănă ce ajungel la nivelul de securitate.

    1. Ciprian spune

      Va inselati, orice sistem de e-learning incapand cu Google Classroom si terminand cu Moodle are posibilitatea ca pentru oricare curs sa se adauge unul sau mai multi profesori.

      In alta ordine de idei nu inteleg ce inseamna „protectia datelor pentru copii si interferenta cu pedofilia”. Toate sistemele de invatamant online nu au profile publice, iar avatarii pot fi generici.

      Am impresia ca se sufere de un sindrom al drobului de sare, nu s-a facut NIMIC, dar ne plangem ca-i greu.

  4. Rusu Ion spune

    Sunt cel puțin 3 școli în Neamț la care profesorii au adrese de email securizate, de domeniu de școală. Iar nivelele sunt diferite – una este școală gimnazială, una este colegiu și alta liceu tehnologic. Activitățile educative online se fac pe Classroom.

  5. daniel spune

    Și mult prea luminate administrator, tu de unde știi cum se face învățământ on-line? ai lucrat pe platforme Google Classroom, sau Microsoft Teams, sau Moodle s.a. (pe care lucrează mulți profesori în județul Neamț) ….
    Vă recomand să vă informați mai bine … aruncați cuvinte grele fără să aveți nici un argument … sunt și profesori care știu să facă învățământ on-line chiar performant, au și aparatura corespunzătoare …. poate aflați de la unii elevi cam cum se face prin unele locuri, cum procedează unii profesori.
    Că sunt și multe neajunsuri nu contestă nimeni, dar de aici până la poveștile d-voastră e drum lung …
    În fapt am impresia că unii au devenit experți peste noapte în de toate, fără însă a avea nici cea mai mică dorință de a se informa corect …
    Am vazut că este foarte apreciat de către d-voastră un plan de acțiune al CCD …. rușine mare pentru copy-paste pus acolo și dat de exemplu profesorilor …. rușine mare !!!

    P.S. în ultimele 2-3 zile enorm de mulți profesori lucrează acasă, singuri sau cu ajutoare pentru ca de mâine să se poată prezenta în fața elevilor cât se poate de bine în condițiile date … să vă fie rușine că despre asta nu ați vrut să scrieți (sau nu aveți voie !!!)

    ADMIN: Chiar nu vreau sa intru in polemică cu cineva care e anonim 🙂
    Promit că pe baza comentariului dumneavoastră voi face un articol peste 3 luni de zile.
    As fi foarte bucuros sa ma insel si dumneavoastră sa aveti dreptate.
    Iosub Robert

  6. Unprofesorintrigat. spune

    Cum iti permiti, domnule ziarist , sa faci asemenea afirmatii?Noi, cadrele didactice, avem facebook si putem face invatamant online fara probleme.Chiar si cei mai in varsta dintre noi avem telefoane inteligente pe care stim sa le folosim.

    ADMIN: Vedeți …aici e problema … multe cadre didactice pun egal intre facebook și invatamantul online….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate