Într-o Românie a fricii și dezbinării, ce sens mai are pentru noi ziua de 24 ianuarie?

Unirea românilor a fost mereu un ideal istoric al marilor conducători. Pronunțarea unor nume ca Mihai Viteazul și Alexandru Ioan Cuza ar trebui să ne creeze emoție, chiar dacă îi cunoaștem doar din cărți. Anul 1918 a culminat cu Marea Unire și până atunci mult sânge s-a scurs pentru acest ideal comun. Ce-am făcut cu el? L-am declasat în favoarea unor interese personale sau în favoarea unor interese internaționale.

Astăzi nu mai avem timp să vorbim despre Unire decât, sumar, pe 24 ianuarie și 1 Decembrie, pentru că principiul „Dezbină și condu” al marilor puteri ne-a cotropit mințile și sufletele cu teamă, cu naivitate, cu umilință, cu alegerea de a sta în genunchi, deși nimeni nu ne-o cere. Pandemia a declanșat tăvălugul fricilor și izolării.

Astăzi, pe 24 ianuarie, distanțați social și sufletește, mai avem dreptul să vorbim despre Unire și sacrificiul suprem făcut de înaintașii noștri pentru ca noi să ne putem numi români în statul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil România?

24 ianuarie ar trebui să fie o zi a tăcerii și trezirii, pentru că nu… nu suntem uniți, dragi români. Suntem în exil, la noi acasă.