Intalnire cu Vasyl Boiechko la Prefectura

0

Ieri, 17 februarie, la ora 11.00, în incinta Palatului Administrativ, domnul prefect Mihai Archip a avut o întâlnire cu domnul Vasyl Boiechko, Consul  General al Ucrainei la Suceava. La întâlnire au mai luat parte doamna viceprimar Ana Monda din partea Primăriei Piatra Neamţ şi domnul vicepreşedinte Aldo Pellegrini din partea Consiliului Judeţean.

„Întâlnirea de astăzi a fost una protocolară, pentru a ne cunoaşte, prilejuită de numirea domnul Vasyl Boiechko  în funcţia de Consul  General al Ucrainei la Suceava. Numirea domniei sale a avut loc pe data de  29 septembrie 2010, fiind la al doilea mandat. Subiectul principal de discuţie a fost  actualizarea Acordului între Judeţul Neamţ şi Regiunea Hmelnyţk din Ucraina privind colaborarea economico – comercială, tehnico – ştiinţifică şi culturală,  semnat între Consiliul Judeţean Neamţ şi conducerea Regiunii Hmelnyţk din Ucraina, în februarie 2003.

Atât noi, cât şi domnul Consul General dorim realizarea unor proiecte concrete şi oferim sprijinul în încheierea de parteneriate, chiar şi  la nivel de firme producătoare din cele două regiuni. Având în vedere că o relaţie culturală deja există, considerăm ca prioritare domeniul economic şi turismul.  În primă fază vom face demersurile necesare  pentru o întâlnire la nivelul Camerelor de Comerţ şi Industrie, în vederea găsirii unor căi de colaborare. Un alt  prim pas îl reprezintă promovarea reciprocă în domeniul turismului religios, pentru că atât judeţul Neamţ, cât şi multe regiuni din Ucraina  sunt  avantajate de existenţa a nenumărate locaşuri de cult, locuri de pelerinaj pentru credincioşi.

Sunt onorat de vizita domnul Consul  General  Vasyl Boiechko şi sper să avem în continuare o colaborare cât mai profitabilă pentru ambele părţi.” a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate