cel mai negru scenariu s-a adeverit

Îngrijorată de faptul că nu și-a mai văzut nepotul, a anunțat Poliția/Din păcate, cel mai negru scenariu s-a adeverit

La data de 23 aprilie a.c., ora 10.22, Poliția municipiului Roman a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, nepotul acesteia, un bărbat de 59 de ani, nu a mai fost văzut de mult timp.

În urma investigațiilor desfășurate, în interiorul imobilului, din Roman, polițiștii au identificat bărbatul în cauză, acesta fiind găsit spânzurat.

Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.

Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.

Sursa: IPJ Neamț

cel mai negru scenariu s-a adeverit

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate