Infractiuni la regimul circulatiei rutiere
În ziua de 06 septembrie, în jurul orei 14.45, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Roman l-a depistat pe D. Romică, de 62 ani, din comuna Horia,care conducea un autoturism, pe centura ocolitoare din municipiul Roman, având o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Roman unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. I s-a întocmit dosar penal.
În noaptea de 06/07 septembrie, în jurul orei 01.00, un echipaj de poliţisti rutieri l-a depistat pe C. Gabriel, de 46 ani, din orasul Bicaz, care conducea un autoturism, pe B-dul Traian, din Piatra-Neamţ, având o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul judeţean Neamţ unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. I s-a întocmit dosar penal.
I.P.


