Indemnizația pentru creșterea copilului va fi plafonată la 8.500 lei

0

Guvernul a aprobat astăzi modificarea Ordonanței de urgență nr. 111/2010 privind indemnizația pentru creșterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

Prin actul normativ aprobat astăzi se clarifică și unele aspecte ce țin de acordarea stimulentului de inserție, în special pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puțin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creșterea copilului, pentru a nu se mai crea interpretări diferite în aplicare la nivel național; clarificările nu afectează stabilirea și plata stimulentului de inserție, aceasta realizându-se ca și în prezent.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate