Incredibil! Noul Kaufland din Piatra-Neamț s-a deschis fără autorizație de funcționare

1

În această dimineață a avut loc inaugurarea magazinului Kaufland din Piatra-Neamț, situat pe strada Bistriței. Imediat după deschidere am primit la redacție o informație conform căreia supermarketul nu ar avea autorizație de funcționare. Deși greu de crezut că un magazin de asemenea nivel s-ar deschide ilegal, am verificat informația. Doamne ferește ce am descoperit.

Noul magazin Kaufland deschis la Piatra-Neamț nu are acord de funcționare de la primărie. Totul e un haos. Nu a văzut nimeni nici măcar actul de recepție a lucrării. Au fost depuse cereri de avize pe la instituții, dar avizele momentan nu există. Concluzia: de la primărie nu s-a emis nicio autorizație (acord) de funcționare.

Dacă am avea autorități corecte la Neamț, magazinul acesta s-ar închide pe loc ,doar că la noi lucrurile stau altfel. Doar activitățile comerciale ale amărâților care vând o legătură de leuștean sau trei ouă sunt oprite în mod „fulger”.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Scarbici spune

    O panarama de magazin.frig inauntru de-ti clantaneau dintii, personal la casele de marcat nevricoase ,scandalagioace ce tipàu cu aroganta la clienti (dra blonda cu ochelari te stii tu!!!),haos, scumpete. Oribil.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate