Incidente electorale sesizate în data de 10 iunie 2012, în judetul Neamt

4

De la deschiderea procesului electoral (ora 07.00) până la încheierea acestuia (ora 21.00), la Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt, s-au primit 92 de sesizări, dintre acestea 89 prin apelul unic de urgentă 112 si 3 prin fax.
Exemplificăm:
Tg. Neamt – la ora 07.15, un membru al comisiei de supraveghere a alegerilor a sesizat că la Sectia de votare nr. 1 Tg. Neamt, a început procesul electoral fără a fi numărate buletinele de vot. Procesul electoral a fost întrerupt între orele 07.30 – 08.00, au fost inventariate buletinele de vot si nu s-au constatat nereguli. Procesul electoral a fost reluat fără incidente.
Girov – la ora 10.10, prin 112, Inspectoratul de Politie al Judetului Neamt a fost sesizat de un bărbat, din comuna Girov, judetul Neamt, despre faptul că în timp ce se îndrepta spre sectia de votare din satul Gura Văii a fost acostat de o femeie, care i-ar fi promis suma de 50 lei pentru a vota cu un anumit candidat. Politistii s-au deplasat la fata locului si au identificat-o pe femeia respectivă ca fiind N.M., de 56 de ani, din comuna Girov, judetul Neamt. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Sectiei de Politie în vederea audierii, asupra acesteia nefiind găsite sume de bani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de promisiune, oferire sau dare de bani sau bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, faptă prevăzută de art. 109 al. 1 din Lg. 67/2004. La finalizarea cercetărilor se va propune solutia legală prin Parchet.
Girov – la ora 10.00, telefonic, Dispeceratul I.P.J. Neamt a fost sesizat despre faptul că un consilier local de la Primăria Girov, este în zona secției de votare nr. 7 amplasată în incinta Școlii Generale Dănești și ar îndemna alegatorii să voteze cu candidatii unei formatiuni politice. La fata locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 2 de Poliție Rurală Roznov, care a identificat respectiva persoană. Nu au fost găsite alte persoane, cu care acesta ar
fi luat legătura, astfel că nu s-a confirmat faptul ca acesta ar fi îndemnat alegatorii să voteze cu anumiți candidați.
Roman – la ora 10.50, un echipaj de politie rutieră a depistat în trafic, pe S.D., de 47 de ani, din Roman, candidat la funcția de consilier local, care conducea o autoutilitară, ce avea aplicat pe laterala autoutilitarei un afiș electoral. Având în vedere încheierea campaniei electorale, s-a solicitat Biroului Electoral de Circumscripție nr. 2 Roman emitere unei decizii prin care să se comunice daca fapta lui S.D. reprezintă o încălcare a prevederilor art. 103 lit. q din Legea 67/2004. Prin adresa nr. 7 din 10.06.2012 B.E.C. nr. 2 Roman a opinat că fapta
intră sub incidența art.103 lit. q din Legea 67/2004. În consecință s-a luat măsura sancționării contravenționale a celui în cauză cu amendă în valoare de 1.400 lei.
Borlesti – În cursul zilei de astăzi, agentul de poliție care asigura protecția secției de votare nr.3 Școala Luminiș, comuna Piatra Șoimului, a sesizat că este deschis un bar, situat la aproximativ 250 metri de secția de votare. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată sancțiunea contravențională cu avertisment administratorului unității. De asemenea s-a dispus ca societatea comercială să rămână închisă.
Brusturi – la ora 10.05, un reprezentant al unei formatiuni politice a sesizat că un magazin din satul Târzia, amplasat la circa 150 m de secția de votare, este deschis, încălcând dispoziția primarului prin care s-a dispus ca în ziua alegerilor unitățile comerciale aflate la 500 m de secțiile de votare sa fie închise. La fata locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției nr. 4 Politie Rurală Tg. Neamț, care au sancționat contravențional cu avertisment administratorul societății, conform art. 3 pct. 19 din Legea 61/1991.
Vânători – Neamt – o formatiune politică a înaintat la I.P.J. Neamt o plângere împotriva unui candidat la functia de primar al comunei Vânători – Neamt, prin care sesiza că acesta s-a deplasat în satul Nemțișor și la ieșirea oamenilor de la biserică i-a invitat pe aceștia să participe la sfințirea unei stâne, încălcându-se astfel prevederile Legii 67/2004. În vederea verificării aspectelor sesizate la fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 4 Politie Rurală Târgu Neamț, care a constatat că cele semnalate nu se confirmă.
Piatra Neamt – o formatiune politică a sesizat că în această dimineată, după încheierea campaniei electorale, în două cartiere din municipiul Piatra Neamt, au fost distribuite materiale electorale denigratoare, cu continut injurios la adresa candidatilor respectivei formatiuni.
Politisti din cadrul Politiei municipiului Piatra Neamt efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor, care au distribuit astfel de materiale, în vederea tragerii la răspundere contraventională pentru încălcarea art. 103 lit. q din Legea nr. 67/2004.

Agapia – A. C., din comuna Agapia, a sesizat, prin 112 că F. L., de 36 de ani, din aceeasi comună, transportă, cu autoturismul, măicuțe de la o mănăstire la secția de votare. În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției nr. 13 Politie Rurală Bălțătești s-a stabilit ca F.L. a transportat măicuțele de la mânăstire la cererea acestora, persoanele transportate nu au fost determinate să voteze un anumit candidat sau formațiune politică și nu li s-au oferit bunuri sau alte bunuri.

Săvinesti – Polițiștii Secției nr. 2 Politie Rurală Roznov au fost sesizați telefonic de către un membru al comisiei de votare de la Secția de votare nr. 1 Săvinești despre faptul ca membrii comisiei de votare au surprins o persoană, care a filmat cu telefonul mobil buletinul de vot. Membrii comisiei au cerut persoanei în cauză să prezinte telefonul și i-au cerut să șteargă înregistrarea cu buletinul de vot, după care aceasta a plecat cu autoturismul său. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind A. I., de 32 de ani, din comuna Săvinesti. Verificările în acest caz continuă pentru a se stabili dacă au fost încălcate prevederile legale.

Ceahlău – Prin 112, politistii au fost sesizati de H.D., de 44 de ani, din comuna Ceahlău, despre faptul că un candidat la funcția de primar, se află în apropierea Secției de votare nr. 1 Ceahlău si influențează mai multe persoane prin sfătuirea acestora să voteze anumite partide sau alianțe politice. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că cele sesizate nu se confirmă, candidatul respectiv aflându-se în locurile publice din zona secțiilor de votare, dar nu a încercat să determine vreo persoană să voteze cu anumiți candidați sau formațiuni politice.

Crăcăoani – Politistii au fost sesizati, prin 112, de o persoană care nu a dorit să-si decline identitatea, despre faptul că A.I., din comuna Crăcăoani, fratele unui candidat la functia de primar, distribuie băuturi alcoolice si alte bunuri la cetățeni din localitate. Polițiștii Secției nr. 13 Politie Rurală Bălțătești s-au deplasat la fata locului stabilind ca cele sesizate nu se confirmă, nu a fost găsită în zonă persoana în cauză, nu au fost identificate persoane care să fi primit bunuri, iar apelantul a fost sunat pe numărul de telefon de pe care a sesizat, dar nu a mai răspuns la telefon.

Bicaz – Politia orasului Bicaz a fost sesizată telefonic de președintele biroului electoral de la Secția nr. 4 Bicaz, despre faptul că T.G., din Bicaz, în timp ce se afla în cabina de vot, a fotografiat cu telefonul mobil buletinul de vot. La ieșirea acestuia din cabină, președintele comisiei de votare a anulat buletinele de vot, fiindu-i înmânate altele, pentru ca acesta să-si exercite din nou dreptul la vot. La fata locului s-au deplasat polițiști din cadrul Politiei orasului Bicaz, iar din verificări a rezultat că cele sesizate nu se confirmă, acesta folosind telefonul mobil pentru a vorbi, fapt ce a reieșit și în urma verificării imaginilor și înregistrărilor de pe telefonul mobil.

Stefan cel Mare – Politistii au fost sesizati, prin 112, de V.V., de 40 ani, din comuna Stefan cel Mare, despre faptul că la Secția de votare nr. 4 Cârligi s-a votat cu cărți de identitate expirate. La fata locului s-au deplasat polițiști din cadru Secției nr. 6 Politie Rurală Războieni care au audiat reclamantul, acesta prezentând propria carte de identitate expirată la data de 08.01.2012, pe verso fiind aplicat autocolantul cu mențiunea „Votat”. De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a prezentat comisiei de votare cartea expirată si a votat. Bărbatul a declarat că a vrut să testeze vigilența comisiei și nu a știut că folosirea unui act de identitate nul este infracțiune. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de folosirea unui act de identitate nul, fapta prevăzuta de art. 110 al. 1 din Legea 67/2004.

Rediu – Politistii au fost sesizati, prin 112, că la un bar din localitatea Socea, situat la circa 300 m de Secția de votare nr. 4 Socea, se comercializează băuturi alcoolice. La fata locului s-a deplasat patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Politie Rurală Borlești, care a constatat că cele sesizate se confirmă, vânzătoarea fiind sanctionată contraventional avertisment conform art. 103 lit. m din Legea 67/2004, iar unitatea a fost închisă până la terminarea procesului de votare.

Roman – Politia municipiului Roman a fost sesizată prin plângere depusă de către M.Z., din municipiul Roman, prin care a solicitat identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care au lipit afișe cu sigla unei formatiuni politice pe toate panourile din locul special amenajat de pe str. Smirodava din Roman. Din verificările efectuate de echipa operativă s-a stabilit că afișele au fost lipite în noaptea de 08/09 iunie 2012, până la ora 05,30. S-a întocmit adresa către Primăria Roman în vederea remedierii situației, întrucât competența de asigurare a integrității panourilor și afișelor electorale amplasate legal aparține politiei locale, conform Hotărârii BEC nr. 10/2012.

Bârgăuani – Politistii au fost sesizati, prin 112, de un candidat la funcția de consilier local, despre faptul că în zona secției de votare din localitatea Bârgăuani se află o femeie, care intră în contact cu cetățenii care intră în secția de votare, îi notează într-un caiet si le promite că vor fi serviți cu mici si bere. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 6 Politie Rurală Războieni, care au identificat pe numita V. P., de 44 ani, din comuna Bârgăuani. Aceasta avea asupra sa un caiet în care avea notate numele a peste 100 de persoane. Din declarația acesteia a rezultat faptul că din proprie inițiativă si-a notat persoanele care si-au exercitat dreptul de vot, fără a promite foloase în scopul votării unui anumit candidat sau formațiuni politice. Au fost audiate alte opt persoane din cele notate în caiet, luate aleatoriu, care au infirmat faptul că li s-a oferit sau promis bunuri ori foloase materiale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 109 din Legea 67/2004, iar la finalizarea cercetărilor se va propune solutia legală prin Parchet.

Piatra Neamt – Politistii au fost sesizati, prin 112, de A.M., din Piatra Neamt, despre faptul că la un bar aflat în apropierea secției de votare amplasată în incinta Liceului de Informatică, se comercializează băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate de echipa operativă din cadrul Politiei municipiului Piatra Neamț s-a stabilit ca la respectivul bar se comercializează băuturi alcoolice, astfel că administratorul a fost sanctionat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei conform art. 3 pct. 19 din Legea 61/1991, iar unitatea a fost închisă.

Tupilati – Președintele comisiei de votare de la secția de votare nr. 1 Tupilați a sesizat faptul că lipsește o stampila cu inscripția „VOTAT”. Despre incident a fost anunțat președintele Circumscripției Electorale, care s-a deplasat la secția de votare. Din dispoziția președintelui de circumscripție, procesul de votare nu a fost întrerupt. S-au luat măsuri de căutare.

Hangu – Polițiștii Secției nr. 12 Poliție Rurală Poiana Teiului au fost sesizați telefonic de președintele comisiei de la Secția de votare nr. 1 Hangu, despre faptul că între orele 18.00 – 18.10 a dispărut o ștampila cu inscripția „VOTAT”. La fata locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției, luându-se măsuri de căutare.

Piatra Neamt – Politia a fost sesizată de R.D., din Piatra Neamț, care a reclamat la instituții centrale si locale cu privire la faptul că un post local de televiziune din Piatra Neamt a emis pe tot parcursul zilei votării emisiuni cu caracter electoral, promovând candidații a două formatiuni politice. Petenta a solicitat luarea masurilor legale. Conform prevederilor art. 75 din Legea 67/2004 aspectele sesizate sunt de competenta exclusivă a CNA-ului, fapt pentru care sesizarea va fi înaintată către această instituție pentru competentă soluționare. Afost informat BEJ Neamț cu privire la aspectele sesizate.

 Sursa: IPJ Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Bogdan spune

    Asi avea o intrebare! despre cazul ascesta:,,Stefan cel Mare – Politistii au fost sesizati, prin 112, de V.V., de 40 ani, din comuna Stefan cel Mare, despre faptul că la Secția de votare nr. 4 Cârligi s-a votat cu cărți de identitate expirate. La fata locului s-au deplasat polițiști din cadru Secției nr. 6 Politie Rurală Războieni care au audiat reclamantul, acesta prezentând propria carte de identitate expirată la data de 08.01.2012, pe verso fiind aplicat autocolantul cu mențiunea “Votat”. De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a prezentat comisiei de votare cartea expirată si a votat. Bărbatul a declarat că a vrut să testeze vigilența comisiei și nu a știut că folosirea unui act de identitate nul este infracțiune. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de folosirea unui act de identitate nul, fapta prevăzuta de art. 110 al. 1 din Legea 67/2004.”

    Dar comisia nu a sesizat ca acel act de identitate este expirat!Pentru cumisie ce masuri sa-u luat ! astept raspunsuri daca sunteti in tema!

  2. Mos Craciun spune

    Se pare ca ne meritam soarta!

  3. gabi spune

    Eu zic dimpotriva , ca numai pietrenii dorm. Toata tara inainteaza incet, incet spre normalitate. Pietrenii dorm somn adanc

  4. nationalistu` spune

    Bravo! Pare-se ca incet incet lumea se mai trezeste cate un pic avnd in vedere sesizarile dar si rezultatele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate