Închisoare pentru partenerii violenți
Creșterea cazurilor de violență domestică de la începutul anului reprezintă un puternic semnal de alarmă atât pentru polițiști cât și pentru factorii guvernamentali, în ciuda faptului că pentru combaterea acestui fenomen, încă din anul 2018, a fost elaborat Ordinul Ministrului Afacerilor Interne cu nr. 146/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică.
Astfel, având drept fundament prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, au fost create norme metodologice prin intermediul cărora polițiștii care sunt sesizați cu privire la comiterea vreunui act de violență domestică pot emite, pe loc, ordine de protecție provizorii cu o valabilitate de 5 zile, evacuându-l pe agresor și stabilind în sarcina acestuia mai multe măsuri restrictive, menite să asigure protecție victimei.
Pentru a face un rezumat al violenței domestice, trebuie să cunoaștem că aceasta se manifestă sub mai multe forme, așa cum sunt definite în art. 4 din Legea nr. 217/2003:
a) violența verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
b) violența psihologică – impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;
c) violența fizică – vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
d) violența sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărțuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
e) violența economică – interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;
f) violența socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;
g) violența spirituală – subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de a învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;
h) violența cibernetică – hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.
De fiecare dată când polițiștii sunt sesizați cu privire la comiterea unor acte de violență, indiferent că se indică în concret sau nu că este vorba de un conflict intrafamilial, aceștia se deplasează la fața locului, ocazie cu care verifică sesizarea efectuată, conform art. 29 din Legea nr. 217/2003, respectând următorii pași:
1. Verifică dacă între victimă și agresor există vreo legătură prin intermediul căreia să stabilească dacă vreuna din formele de manifestare a violenței domestice a fost comisă într-adevăr împotriva unui membru de familie, care este definit în art. 5 din lege, astfel:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii;
b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; frații, părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora;
d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
2. Verifică sesizarea privind violenţa domestică, în scopul aflării adevărului pentru asigurarea justei soluționări a faptei reclamate, obținând probe prin următoarele mijloace, conform art. 29 din lege:
a) constatarea prin propriile simţuri şi consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;
b) consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuţiilor de serviciu şi consemnarea celor constatate într-un înscris;
c) declaraţiile persoanelor implicate în actele de violenţă domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică şi ale altor persoane care pot comunica informaţii cu privire la persoanele implicate în actele de violenţă domestică;
d) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienţa acestora;
e) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic şi/sau de telefonie mobilă.
3. Pentru verificarea sesizării privind violența domestică și în scopul obținerii probelor polițiștii au dreptul de a folosi forța și mijloacele din dotare, în mod adecvat și proporțional pentru pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective, această acțiune putând fi înregistrată cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimţământul persoanelor, înregistrările sau fotografiile constituind probe conform Codului de procedură civilă sau penală, după caz.
4. După verificarea sesizării și stabilirii situației de fapt care, conform art. 22 ind.1 alin. (2), rezultă din:
a) probele obținute ca urmare a verificării sesizărilor privind violența domestică, atunci când actele de violență domestică nu fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni;
b) probele strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, atunci când actele de violență domestică fac obiectul cercetării sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența prevederilor art. 199 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare; polițiștii evaluează situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului și potrivit metodologiei de utilizare a acestuia, stabilite potrivit prevederilor art. 22 ind. 10 din Legea nr. 217/2003.
5. După ce riscul a fost identificat și ulterior evaluat în baza formularului de risc, polițiștii vor proceda la întocmirea Ordinului de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, conform art. 22 ind. 4, în care vor dispune una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat, dintre următoarele obligaţii sau interdicţii:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
d) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
e) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Așadar, în cazul unor sesizări privind violența domestică, polițiștii efectuează verificări în baza cărora stabilesc o situație de fapt (dacă au de a face sau nu cu vreo formă de violență domestică), iar în caz afirmativ o evaluează conform art. 22 ind. 1 alin.(3) pe baza formularului. – Facem această precizare întrucât extrem de mulți șefi, care nu au aplicat vreodată prevederile Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și ale OMAI nr. 146/2008 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică, susțin că verificarea situației de fapt se realizează prin completarea directă a formularului de evaluare a riscului, aspect total incorect, verificarea sesizărilor privind violența domestică trebuind să se facă prin respectarea celor 4 pași menționați mai sus.
În ciuda faptului că a fost creat un mecanism juridic pentru combaterea violenței domestice, fenomenul se află în creștere tocmai din motivul că, deși în art. 31 alin.1 lit. d) din Legea nr. 217/2003 este prevăzut, agresorul nu poartă un sistem electronic de supraveghere, așa cum se practică în satele Uniunii Europene, tocmai din cauza faptului că până la acest moment la nivel guvernamental, statul nu a alocat fonduri în vederea achziționării unor asemenea dispozitive care ar fi permis monitorizarea în timp real a agresorului pentru a semnala nerespectarea distanței față de victimă, impusă prin Ordinul de protecție provizoriu emis de către polițiști sau prin Ordinul de protecție emis de instanța de judecată, prevenind astfel comiterea unei noi fapte de violență domestică.
Un alt factor negativ care a generat menținerea trendului ascendent al violenței domestice a fost reprezentat de existența posibilității de împăcare a părților, reglementată de art. 159 din Codul de procedură penală, conform căruia „Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă”, procedură aplicabilă în cazul infracțiunii de violență în familie prevăzută în art. 199 din Codul Penal care statuează, printre altele, faptul că ” În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 193 (Lovirea sau alte violențe) și art. 196(Vătămarea corporală din culpă) săvârșite asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală„.
Conform acestor prevederi, dacă victima violenței domestice se împăca cu agresorul său, acesta nu mai răspundea penal pentru fapta comisă, însă acest aspect urmează a fi reglementat prin modificările aduse articolului 199 din Codul penal, împăcarea părților nemaifiind posibilă.
Prin intermediul acestei modificări legislative, autorii actelor de violență domestică constând în infracțiuni de lovire ori vătămare corporală din culpă, chiar dacă relațiile cu victimele lor vor deveni normale, bazate pe respect și integritate fizică sau psihică, vor răspunde penal și vor primi pedeapsa prevăzută de legislația în vigoare, fără a beneficia de vreo circumstanță atenuantă din partea legiutorului.
Bineînțeles că simpla modificare a legislației nu va asigura în concret protecția cuvenită victimelor violenței domestice, fiind necesară crearea centrelor de asistență a agresorilor, la nivelul fiecărui județ în parte, întrucât în prezent, polițiștii au de a face cu situații în care agresorii declară că vor locui la diferite rude, pe raza aceleiași localități cu victima, unde vor fi de-altfel plasați imediat după evacuarea din domiciliul comun, însă neexistând o monitorizare a acestora prin intermediul unui dispozitiv electronic care să semnaleze apropierea de victimă sau un centru de asistență pentru reabilitarea și supravegherea comportamentală, aceștia pot oricând să revină la domiciliul ori locul de muncă al victimei pentru a o agresa în continuare.
Așteptăm cu interes ca Guvernul României, prin prerogativele pe care le are, să definitiveze mecanismul legislativ și logistic pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare a victimelor violenței domestice, așa cum aceasta este reglementată de Convenția de la Istanbul la care România a ratificat încă din anul 2016.
sursa: sindicateuropol.ro
Sursa: ZiarBicaz.RO
