Începe Neamț Piano Festival, ediția inaugurală
Artiști de valoare s-au reunit la Piatra-Neamț pentru Neamț Piano Festival, ediție inaugurală, care va debuta în această seară în Sala Mare a Teatrului Tineretului, începând cu ora 19:00.
Acești maeștri ai sunetului, care vor oferi publicului nemțean un adevărat regal muzical, perioada 15-17 septembrie, au poposit în sfârșit la Piatra-Neamț, fiind prezentați în cadrul unei conferințe de presă, astăzi, 15 septembrie, la Teatrul Tineretului.
„Mă simt ca într-un vis când îmi văd cei mai apropiați prieteni artistici aici, la mine acasă. Abia aștept să începem să inaugurăm seara asta cu primul concert „Tablouri într-o expoziție”, de Modest Mussorgsky, unde eu voi cânta la pian, iar Cristina Giurgia și Radu Barbu se vor ocupa de regie și video mapping.” , a declarat Daniel Ciobanu, directorul artistic al festivalului.
Artiștii, din diferite colțuri ale lumii, s-au arătat încântați că se află la Piatra-Neamț pentru a lua parte la un festival de o asemenea anvergură, care pune accent pe promovarea tinerilor talente, dar și a artei.
Revenind la programul festivalului amintim că sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 17:00, va avea loc un concert la patru mâini susținut de Anna Dmytrenko și Ksenja Fedoruk, urmat de o expoziție de artă în cadrul cărei vor expune trei pictori locali: Mihaela Surugiu, Andrei Nuţu şi Ioana Raluca Brăduleţ, iar pe final o fuziune între jazz și muzica clasică, cu Luiza Zan și Petras Geniusas.
Totul va culmina duminică, 17 septembrie, ora 19:00, când va avea loc concertul de gală susținut de Simfonică „Mihail Jora” din Bacău, alături de pianiștii Luka Okros și Daniel Ciobanu.
De asemenea, ca o noutate, unul dintre muzicienii prezenți la Piatra-Neamț, pianistul Pietro Bonfilio, va susține sâmbătă, ora 11:00 un massterclass adresat artiștilor în devenire de la Liceul de Arte „Victor Brauner”.
La finalul conferinței de presă, Daniel Ciobanu a făcut un apel din suflet către publicul care va participa la Neamț Piano Festival: ”Veniți cât mai deschiși posibil, fără nicio inhibiție[…] să ne bucură împreună de artă și de muzică”.
Mai multe detalii și amănunte găsiți în filmarea de mai jos.


