(FOTO) Incendiu violent la un service auto – două mașini s-au făcut scrum

0

Prin apel la 112, în jurul 03:56, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un service auto din comuna Agapia.

Incendiul se manifesta la o construcție cu două hale în care funcționa un service auto și un depozit de piese auto, cu posibilitatea propagării la locuință și la vecinătăți. Ardea generalizat o hală în care se aflau garate două autoturisme și acoperișul celeilalte hale în care erau depozitate piesele auto.

La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă pompierii târgnemțeni cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul.

Intervenția a fost dificilă din cauza materialelor ușor combustibile din interiorul celor două hale.

A ars o hală construită din lemn pe structura metalică pe o suprafață de aproximativ 250 mp cu cele două autoturisme garate în interior și scule și utilaje specifice activității. S-au deteriorat acoperișul celeilalte hale construite din tablă și lemn pe o suprafață de aproximativ 150 mp și piese auto din interiorul halei.

A fost salvată locuința aflată în imediata vecinătate a construcției la care s-a produs incendiul.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate