Incendiu în comuna Timişeşti (25.08.2011)

0

La ora 02.07, Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ a fost alertat din nou şi a intervenit cu 10 subofiţeri şi 2 autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost pentru animale de pe proprietatea lui Costel D., din Timişeşti.

Incendiul a fost cauzat tot de jocul copiilor cu focul, în zona adăpostului (dezafectat) fiind văzuţi mai mulţi copii care s-au jucat până seara târziu. A ars acoperişul adăpostului, pe o suprafaţă de 30 mp, construit din asterială de scândură şi învelitoare din carton.


Notă: Pe parcursul lunii august, în judeţul Neamţ, un număr de 4 incendii au fost provocate de jocul copiilor cu focul (trei incendii provocate de copii cu vârsta mai mică de 6 ani şi un incendiu provocat de un copil cu vârsta mai mare de 6 ani). În luna iulie 2011, şapte incendii au avut drept cauză jocul copiilor cu focul.

Este de datoria fiecăruia dintre noi de a ne învăţa copiii despre pericolul pe care îl reprezintă jocul acestora cu focul, atât în ceea ce priveşte riscul pentru bunul cel mai de preţ, viaţa, cât şi pentru bunurile materiale agonisite de-a lungul timpului. Incidenţa cea mai mare a acestor evenimente nedorite se regăseşte în mediul rural, acolo unde nu toţi copiii urmează cursurile instituţiilor de formare a preşcolarilor, care fac obiectul acţiunilor de informare preventivă.

Pentru a preveni aceste riscuri, în condiţiile în care, în general, copiii sunt curioşi în ceea ce priveşte focul, aceştia trebuie învăţaţi, amintindu-li-se mereu, câteva dintre regulile pe care trebuie să le respecte pentru a evita producerea unor evenimente care pot avea final tragic:

Focul nu este pentru joacă – poate oricând să scape de sub control.

Nu te juca niciodată cu brichetele sau chibriturile. Dacă găseşti brichete şi chibrituri dă-le unei persoane adulte.

Nu te juca cu lumânări aprinse

Nu trage de conductorii electrici sau de prize.

Nu atinge cratiţele care sunt la foc pe aragaz.

Nu te juca în preajma aragazului şi nu lăsa jucăriile în imediata apropiere a acestuia.

Nu pune pe radiatoare sau pe lămpi, diverse haine, cârpe sau alte lucruri care pot lua foc.

Foloseşte aparatele electrocasnice doar în prezenţa adulţilor. Ele pot provoca arsuri (fierul de călcat, reşoul, fierbătorul,etc) sau pot conduce la incendii dacă nu eşti atent (fierul de călcat încins uitat pe ţesături).

Nu încerca singur acasă experimentele pe care profesorul ţi le-a arătat în clasă ori acţiuni cu focul pe care le-ai văzut la televizor.

Nu te juca la priză. Există riscul să te electrocutezi. Dacă totuşi trebuie să scoţi un aparat electric din priză, în nici un caz să nu tragi de cablu sau să foloseşti mâinile ude, ci cu o mână vei ţine bine de priză, iar cu cealaltă vei trage ştecherul.

 

 

Transmiterea acestor măsuri trebuie completate şi de câteva reguli pe care adulţii trebuie să le respecte:

 

  • păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
  • înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor;
  • nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi / sau aparate electrice lăsate sub tensiune.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate