Incendiu generalizat aseară, în Neamț

0
Imagine cu caracter ilustrativ

Prin apel la 112, în jurul orei 20:45, pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din localitatea Tazlău.


Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară) cu posibilitatea propagării la locuința din imediata vecinătate.
La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă pompieri voluntari din cadrul SVSU Tazlău cu autospeciala din dotare și pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.


Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. A ars anexa gospodărească cu suprafața de aproximativ 15 mp cu bunurile materiale aflate în interior (obiecte de mobilier,  aragaz, materiale textile etc) și s-a deteriorat 8 mp dintr-un perete al locuinței placat cu lambriu pvc.
A fost salvată locuința care se afla la o distanță de aproximativ 2 m de anexa la care s-a produs incendiul și un adăpost pentru animale în care erau depozitate plante furajere.


Coșul de fum deteriorat a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Proprietara locuinței în vârstă de 66 de ani a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD la locul evenimentului,  dar a refuzat transportul la spital
, a transmis ISU Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate