Încă două proiecte cu finanțare europeană sunt pregătite de Primăria Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială

0

În ședința de Consiliu Local din 27.06.2018  va fi supusă aprobării consilierilor locali participarea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Piatra-Neamț în două proiecte din domeniul social realizate cu bani europeni.

„Am înființat în cadrul Direcției de Asistență Socială a Primăriei Piatra-Neamț un compartiment specializat pentru atragerea de fonduri europene în domeniul social. Vrem să folosim banii europeni și pentru rezolvarea unor probleme sociale din comunitatea noastră, astfel încât persoanele defavorizate să se integreze mai ușor în societate și să-și poată asigura un viitor pe propriile picioare.”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Unul dintre proiectele pregătite  se referă la integrarea în societate a populației de etnie rromă și combaterea discriminării. Valoare totală este de 230.000 de euro, din care contribuția Direcției de Asistența Socială este de 15.000 de euro. În cadrul proiectului sunt implicați parteneri din patru țări europene: Grecia, Olanda, Serbia și România, iar perioada de implementare este de 18 luni, cu începere de la mijlocul anului viitor.

Al doilea proiect este finanțat prin programul „Erasmus +” și se adresează unui grup de tineri din Centrul Social „Împreună”. Proiectul este realizat în parteneriat de către Direcția de Asistență Socială a Primăriei Piatra-Neamț și o asociație nonguvernamentală din Slovacia și va avea drept scop dezvoltatrea personală a tinerilor defavorizați pentru a le asigura un viitor.

Valoarea proiectului este de 46.525 euro, fără nicio contribuție financiară din partea municipalității pietrene, iar perioada de implementare este de 8 luni, cu data de începere estimată 18.02.2019.

„Fondurile europene reprezintă o sursă de finanțare la îndemâna autorităților locale și este o prioritate pentru noi  să realizăm proiecte prin care să le atragem în Piatra-Neamț și să le utilizăm în folosul comunității. Mi-am propus un obiectiv îndrăzneț, de a atrage în orașul nostru aproximativ 100 de milioane de euro din banii europeni pentru rezolvarea unor probleme ale  comunității, dezvoltarea orașului și creșterea confortului pietrenilor.”, a mai  punctat Dragoș Chitic.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate