Încă două contracte cu fonduri europene, semnate la Piatra-Neamț

2

Primarul Dragoș Chitic a semnat luni, 19 august, împreună cu Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, încă două contracte de finanțare pentru proiecte europene care vor fi implementate în perioada următoare în municipiul Piatra-Neamt.

Proiectele sunt finanțate de Uniunea Europeană în cadrul POR 2014-2020 în proportie de 98 %, contribuția municipalității pietrene fiind de doar 2 %. Primul proiect constă în realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Dărmănești, pe strada Valea Albă nr. 37, în valoare de 699.084 euro. Cel de-al doilea proiect al cărui contract de finanțare a fost semnat astăzi constă în extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în municipul Piatra-Neamț pe B-dul Decebal, Piața Mihail Kogălniceanu, B-dul Traian, strada Fermelor, precum și în cartierul Pietricica, în valoare de 1.054.480 euro ”, menționează primarul Dragoș Chitic.


Primăria Piatra-Neamț a depus pentru finanțare europeană, în cadrul actualului exercițiu financiar al Uniunii Europene, un număr de 32 de proiecte care însumează peste 92 milioane de euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Doru spune

    O prosteală: Piatra Neamț este un oraș mort, dar nu stie încă… Un oraș fără industrii, fara parcuri industriale, fara potential si resurse umane, ne conectat la economia reală, fara legătură cu turismul – fiind doar un oras de tranzit, este un oras muribund, incadrabil „la si altele”. Cu parcuri, gradini si parcari nu faci economie si nu atragi/stabilizezi tinerii in oras…șiiiii, cu credite neplatite, care blochează orice sansa! Fie-i tarana usoara!

    https://www.ziarpiatraneamt.ro/inca-doua-contracte-cu-fonduri-europene-semnate-la-piatra-neamt

  2. Gradinaru Neculai spune

    Felicitări ! Bine ar fi să facă și cei 2 km de stradă care leagă orașul de cartierul Speranța. Acolo mi-am rupt mașina eu și alte cinci persoane, unul după celălalt și nu am dat în judecată Primăria, fapt constatat și de Poliția P.Neamț . Acum strada este la fel.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate