Încă doi șoferi depistați în flagrant de polițiștii nemțeni

0

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orelor 16:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț, au procedat la oprirea, în localitatea Tazlău, a unui moped neînmatriculat sau neînregistrat, condus de un bărbat de 44 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.

***

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 20:15, cu ocazia activităților specifice desfășurate pe raza localității Oniceni, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat, în zona intersecției străzilor DJ 159 și DC 73, pe partea stângă a sensului de mers, în afara părții carosabile, un autovehicul ce prezenta avarii.

Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că autoturismul ar fi fost condus de un tânăr de 25 de ani, din Oniceni, iar în timpul efectuării unei manevre de întoarcere, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza materialului probatoriu administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate