În Vestul Sălbatic domnea legea comparativ cu ce se întâmplă la Bârgăuani

1

Azi am participat, impropriu spus am participat, am încercat să filmăm ședința de consiliu local de la comuna Bârgăuani – Neamț. Doar am încercat, căci de lăsat nu am fost lăsați, deoarece la Bârgăuani sunt alte legi decât cele ale României, iar dacă după acest articol secretarul comunei Bârgăuani nu este dat afara înseamnă că la Prefectura Neamț dictează mafia și corupția.

  1. Ședința, cât am apucat noi din ea a fost coordonată prin semne și soapte de un individ care stătea camuflat la masă cu consilierii locali, deși nu avea calitate de ales local. E vorba de fostul primar Șchiopu a cărui prezență la masa consiliului local, deși ilegală, era tolerată chiar de secretarul comunei care ar fi trebuit să asigure legalitatea desfășurării acestei ședințe de consiliu local.
  2. La începutul ședinței când s-a supus spre aprobare procesul verbal al ședinței anterioare un consilier local a cerut să i se citească ce s-a consemnat ca să vadă dacă s-a consemnat ce probleme a ridicat el la ședința anterioară. Asta înseamnă că secretarul comunei nu a dat consilierilor cum prevede legea toate materialele pe care ei le votează în ședință. Altă încălcare clară a legii.
  3. La citirea procesului verbal al ședinței anterioare, un consilier a reproșat secretarului comunei că nu a trecut în procesul verbal al ședinței problemele ridicate de el. Secretarul comunei cu seninătate a spus că dacă consilierul local nu cere expres sa se consemneze în procesul verbal problemele ridicate acestea nu se consemnează. O altă încălcare gravă a legii, deoarece procesele verbale nu pot fi selective și să treacă secretarul ce crede el că e important sau doar la cerere.
  4. După citirea ordinii de zi secretarul comunei a preluat conducerea ședinței fără nicio aprobare de la președintele de ședință și a supus la vot filmarea de către noi a ședinței de consiliu local. A explicat el că la nu știu ce primărie Curtea de Apel a dat o sentință că se supune la vot filmarea ședinței și aia e. Total pe lângă lege, secretarul comunei a supus la vot și s-a stabilit că nu avem voie să filmăm. ATENȚIE, nu doar că ședințele de consilii locale sunt publice, dar eram la ședința în care se aproba bugetul comunei, deci cea mai de interes public ședință posibilă. Vorbim de proiectul de buget, care prin lege se face cu dezbatere publică. Deci vorbim de încălcarea grosolană a legii, a dreptului la informare al cetățenilor, a bunului simț și a orice știm noi despre cum se desfășoară o ședință de consiliu local.

Așadar avem la Bârgăuani un secretar de comună care, din punctul nostru de vedere exprimat liber în acest articol, încalcă legea, se implică ilegal în desfășurarea ședinței, interpretează după bunul plac legea, nu dă materialele de ședință consilierilor, face procesele verbale selectiv și blochează accesul la informare al cetățenilor.

Dacă la Prefectura Neamț nu dictează altceva în afară de lege, prefectul va dispune imediat reluarea ședinței și permiterea înregistrării ei video și ulterior va demite secretarul comunei care e mai mult decât
evident că încalcă legea în mod repetat și periculos pentru comunitatea din Bârgăuani.

După placarea noastră, am fost informați că spiritele s-au încins până aproape de agresiune fizică, nu s-au permis discuții punctuale pe tema bugetului și la dispoziția fostului primar care se afla în mod ilegal la masa aleșilor locali s-a închis ședința.

Prin multe comune se întâmplă lucruri ilegale sau interpretabile la consiliile locale dar cu așa mult tupeu, așa pe față și sfidător nu am văzut nicăieri.

În Vestul Sălbatic domnea legea dacă e să comparăm cu ce se întâmplă la Bârgăuani. Să conduci o primărie prin interpuși s-a mai auzit, dar să faci totul așa la lumina zilei și cu tupeu nu e doar o sfidare a legii și a oamenilor, ci o sfidare a Prefecturii, DNA-ului și a tuturor instituțiilor. Ori te bazezi pe un sprijin consistent din partea unei mafii, ori ești absolut inconștient și forțezi intrarea la pușcărie.

Nu știm nici ce e în capul COMPLICILOR care par că bat și ei cu piciorul în ușa DNA-ului și se roagă să fie primiți. Unii și-au luat câte un levier mic și forțează deja ușa de la intrarea în penitenciar. Ce e, oameni buni, la Bârgăuani acolo?

Solicităm public Prefecturii Neamț:

1. Reluarea ședinței de consiliu local desfășurată azi la Bârgăuani, deoarece este vorba de votarea bugetului comunei și discuțiile aleșilor pe tema bugetului, iar cetățenii comunei, mai ales cei plecați din țară, nu au nicio altă posibilitate să fie informați decât în variantă video, prin intermediul nostru. Nici măcar în procesele verbale nu apare tot ce se discută.

2. Prezența unui reprezentant al Prefecturii la reluarea ședinței pentru asigurarea desfășurării ei în condiții de legalitate.

Iosub Robert

P.S.: Ne rezervăm dreptul de a diminua spre zero colaborarea noastră ca presă cu Prefectura Neamț în cazul în care Instituția Prefectului nu poate impune reluarea ședinței, respectarea legii și exercitarea dreptului nostru de a informa cetățenii și dreptul cetățenilor de a vedea prin intermediul presei ce se întâmplă la ședința în care se votează bugetul localității Bârgăuani – Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Constantin Nicoleta spune

    Chiar rugam pe cei in masura sa ia atitudine. Cred ca vorbesc in numele tuturor locatarilor din sat Hirtop com Birgauani. La noi de 10 ani nu se feca nimic din banii bugetului local…Am ramas un sat uitat de lume,fara asfalt,fara tinerii care au plecat peste hotare pt ca aici este aproape imposibil sa faci naveta pt un loc de munca. Se marge pe
    jos 3km pina la statie prin balti de nedescris si e pacat,avem un sat frumos,inconjurat de paduri unde unii dintre noi chiar isi doresc sa locuiasca iar pt straini ar fi o minunatie iar cei in drept ne lasa abandonati aproape nici nu se vede de la sosea ca aici e un sat si sintem si noi parte din acea comuna. Satul lui …Tarzan va roaga pe cei ce sint in masura sa faceti ceva si pentru noi,macar o amarita de sosea sa nu mai inotam in grapi si balti si sa fim si noi legati de civilizatie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate