În opinia unui specialist, podul nou cu o bandă de la Piață prezintă un risc de accidente

2

Răsfoind printre documentele care vizează lucrările la podul de la Piața Centrală, am găsit cel puțin două opinii interesante. Întreaga documentație e publică aici – click, pentru cine are răbdare să o descarce și să o citească.

La ora actuală, proiectul predat constructorului prevede un pod nou cu o singură bandă pe care vor circula doar autobuzele, iar pe podul vechi din două benzi se fac trei benzi, una pentru autobuze, una pentru un sens de mers pentru autovehicule și una pentru sensul opus de mers pentru autovehicule. Între cele două poduri e lăsat un spațiu considerabil, iar podul vechi, chiar și reabilitat, va fi supus la un trafic mai intens decât înainte. Că o fi bine, că o fi rău, nu suntem în măsură să spunem noi.

Prezentăm mai jos, însă, ce scria pe 2 septembrie 2020 un inginer, verificator de proiecte, specializat în construcția de poduri și, printre altele în „siguranța în exploatare”, într-un referat care vizează podurile de pe culoarul de mobilitate B-dul 9 Mai – strada Dimitrie Leonida.

În referat se constată faptul deja consumat, adică podul nou va avea o singură bandă, însă la final este o „precizare” pe care o redăm astfel:

„PRECIZARE: Podul verificat respectă condițiile din expertiza tehnică și cele din avizele anterioare. Pentru a nu se înregistra accidente în vecinătatea podului, recomandăm ca la o eventuală modificare a documentației, podul existent să fie menținut cu 2 benzi de circulație pentru un sens, iar podul nou să fie prevăzut cu alte două benzi pentru sensul opus. Separarea benzilor să fie realizată în modul tratat în proiectul întocmit.”

Așadar, avem pe de o parte un specialist autorizat care e de părere că există un risc de accidente în vecinătatea podului, așa cum este el conceput astăzi și, pe de altă  parte, mai avem o opinie a altor specialiști, respectiv cei din Biroul Rutier al Poliției Municipiului Piatra-Neamț, care, într-un aviz de principiu acordat lucrărilor pe acest culoar de mobilitate, spun că  în cazul amenajării unei benzi dedicate transportului public prin separarea fizică față de banda de circulație a autovehiculelor „fluența traficului va fi îngreunată”.

Probabil că aceste opinii nu au cântărit prea greu în luarea deciziei asupra modului în care va arăta podul nou de la piață, însă am decis să le prezentăm pentru a arăta că nu există o unanimitate nici la nivelul specialiștilor cu școală în această privință. O vorbă cunoscută spune că „Diavolul stă în detalii.”. Să sperăm că nu și în detaliile/nuanțele tehnice prezentate mai sus.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. John spune

    Inteligenți nici nu au făcut alte locuri de parcare și le au și desființat multe din cele vechi. Se vor plimba autobuzele cu doi călători pe benzi dedicate și în rest vs fi haos. Sper sa relatati când vom vedea autobuzele goale.

  2. popa spune

    In acea zona erau necesare 2 lucrări importante:
    – un pod serios, care sa permită (si peste ani) preluarea traficului intens si greu, cu un sens giratoriu pentru diferitele ramificații rutiere
    – o acoperire, pe o anumita lungime, a Cuejdiului pentru a (re) crea locurile de parcare dispărute dar foarte necesare celor care vin in zona, la mall sau la piață
    Este de înțeles „urgenta” cu care s-a intervenit la pod dar, pentru a face o lucrare utila (poate) ar fi trebuit mai multe viziune

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate