În curând se întorc ”carabelicii” sau alte forme de separare fizică a benzilor pe culoarele de mobilitate, inclusiv pe Traian și Decebal

1

Unii încearcă să se inducă ideea că pe culoarele de mobilitate nu va exista o separare fizică a benzilor, dar cei de la ADR spun altceva.

Cele două culoare de mobilitate, plus cel care este acum în lucru pe Traian – Decebal, vor avea SEPARATE FIZIC benzile de transport în comun, dar ca să demontăm manipularea că nu va fi așa am întrebat la ADR.

ÎNTREBARE CĂTRE ADR
„În privința proiectelor ce vizează cele trei culoare de mobilitate din Piatra-Neamț nu este clar în spațiul public dacă vom avea sau nu delimitare fizică între banda de transport în comun și cea destinată mașinilor personale. Vă rugăm să ne menționați în clar dacă există vreo posibilitate să se renunțe definitiv la delimitarea fizică (prin separatoare fizice de orice fel) a benzilor sau ea este obligatorie la recepția finală a lucrărilor de la culoarele de mobilitate.”

RĂSPUNS ADR
Proiectele finanțate prin POR 2014-2020, pe Prioritatea de investitii 4.1 – „REDUCEREA EMISIILOR DE CARBON ÎN MUNICIPIILE REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ PRIN INVESTIȚII BAZATE PE PLANURILE DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ”, activitatea „A. Investiții destinate îmbunătățirii transportului public urban de călători”,  pentru a fi eligibile, trebuie să cuprindă subactivitatea „9. Construirea/modernizarea/extinderea de benzi dedicate, folosite exclusiv pentru mijloacele de transport public de călători”. Proiectele la care faceți referire se încadrează în această activitate.
Ghidul solicitantului prevede: „Această activitate de construire/modernizare/extindere a benzilor exclusive pentru mijloacele de transport public local/zonal de călători (tramvai, troleibuz și autobuze) vizează construirea/ modernizarea/extinderea infrastructurii rutiere aferente culoarului benzii dedicate și separarea fizică a acesteia de restul traficului rutier prin sisteme specifice, avizate de instituțiile cu competențe în domeniul siguranței rutiere (de exemplu, de tip bolarzi, garduri, borduri, diferenţă de nivel etc).
Această separare fizică obligatorie (indiferent de soluția de separare adoptată) trebuie menținută inclusiv pe perioada de durabilitate a proiectului, perioada care nu are legatură cu recepția finală a lucrărilor.

Unii au zia că în loc de „carabelici” se vor pune benzi rezonatoare, doar că acestea nu sunt elemente de separare fizică a traficului, ci de avertizare.

În legislația rutieră din România, benzile rezonatoare sunt recunoscute ca măsuri de siguranță importante și sunt reglementate prin diverse acte normative. Conform modificărilor recente aduse Codului Rutier și altor reglementări, autoritățile responsabile de infrastructura rutieră sunt obligate să aplice marcaje rezonatoare în zone critice pentru a avertiza conducătorii auto despre pericolele iminente și pentru a preveni accidentele.

Benzile rezonatoare sunt folosite pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale deschise traficului internațional, fiind amplasate la extremitățile părții carosabile. Acestea produc sunete și vibrații atunci când sunt traversate de anvelopele vehiculelor, alertând șoferii că se apropie de marginea drumului sau de alte pericole.

Aceste măsuri sunt menite să sporească siguranța rutieră și să reducă numărul accidentelor, prin avertizarea timpurie a șoferilor asupra zonelor periculoase și prin asigurarea unei semnalizări rutiere adecvate.

Deci, benzile rezonatoare nu pot separa fizic benzile de mers, așa cum se cere în proiectul european, și dacă nu se pun înapoi „carabelicii” sau alte metode de separare fizică a benzilor, va trebui să returnăm o mulțime de bani, deci se vor pune.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Marius spune

    Deci? Se mai intorc acum ca a pierdut alegerile?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate