În curând, focare de infecție prin Piatra-Neamț. Efectele necolectării gunoiului din cauza datoriilor uriașe se resimt din plin

1

După cum anunțam încă din data de 10 octombrie, Societatea Brantner a sistat ridicarea gunoiului de la 36 de asociații de proprietari și de locatari. Sunt 2.291 de facturi restante, în valoare de 1,6 milioane de lei (aproximativ 320.000 de euro). Au fost înștiințate instituțiile abilitate (Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică și Garda de Mediu). Precizăm că aceste datorii sunt doar de la asociațiile aflate în topul restanțierilor, în realitate datoriile fiind mult mai mari.

Zone/străzi afectate orientativ: Mărăței, Progresului, Ulmilor, Aurorei, Grigore Ureche, 1 Decembrie, Mihai Viteazu, Rozelor, Tiparului, Constantin Mătase, Nicolaie Iorga, Dimitrie Leonida, Dărmănești, Paharnicului, Nufărului.

Astăzi am primit imagini de pe strada Dimitrie Leonida, unde efectele sistării ridicării gunoiului se resimt. Cei bun-platnici au început să igienizeze zona din proprie inițiativă și nu știu ce să facă mai departe cu deșeurile strânse. Aceștia ne-au declarat că, cel mai probabil îl vor duce la Brantner sau la un centru de colectare și… îl vor plăti din nou.

Nu știm ce fac instituțiile abilitate, însă dacă banii nu vor ajunge la Brantner, așa cum trebuia să se întâmple până acum, pentru a nu se opri ridicarea gunoiului, și nu se vor face ample verificări la asociațiile de proprietari pentru a se vedea cine este responsabil pentru aceste datorii imense, în curând majoritatea străzilor din oraș vor deveni focare de infecție și adăposturi pentru șobolani.

FOTO: Cititor

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. C t C spune

    Este complicat să convingi oamenii dintr-o singura asociație pentru a rezolva ceva. darămite mai multe asociații pe un punct de colectare a gunoiului

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate