În ce țară trăim? Câini morți, lăsați să putrezească în saci la marginea cartierului Speranța

2

În această dimineață, pe pagina de protecția animalelor Ham Piatra-Neamț s-a sesizat faptul că pe un câmp, la marginea cartierului Speranța, sunt doi saci plini cu câini morți. (click aici pentru postare)

Ne-am deplasat la fața locului și am constatat că în saci sunt cel puțin 4 câini de talie mică sau pui, într-o stare destul de avansată de putrefacție. Cel mai probabil stau de o săptămână acolo și, desigur, nimeni nu știe nimic. Nu avem dovezi pentru a ști cu certitudine ce s-a întâmplat, însă la cum se prezentau cadavrele bănuim că aceste animale erau deja moarte înainte de a fi băgate în saci și abandonate ca niște gunoaie în câmp.

Avem pretenții că suntem o țară europeană, dar unii cetățeni au un comportament de Ev Mediu, continuând practicile obișnuite în România de omorâre a animalelor și abandonare a cadavrelor pe unde apucă.

Vom sesiza instituțiile abilitate și atragem încă o dată atenția că aceste fapte sunt de natură penală. De asemenea, aruncarea deșeurilor sau cadavrelor în zone neautorizate este interzisă.

Revenim cu informații.

IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. IANCU spune

    Cruzimea este la cote inalte ! In com. Ceahlau/Durau cainii comunitari sunt otraviti cu regularitate si nu exista nici o reactie, nici din partea cetatenilor, nici din partea autoritatilor, din contra ! Exista o persoana care otraveste continuu aceste animale, fara pic de scrupule, dupa care ii arunca pe unde apuca ! TOTUSI SE IMPUNE SA SE FACA CEVA PT ACESTE FIINTE FARA AJUTOR, !
    ADMIN: Va rugam sa trimiteti poze si detalii pe [email protected]

  2. Aurica spune

    Stau si ma intreb cate suflete mai trebuie să îndure atât de multă suferință….. sa il întrebam pe domnul Dragoș Chitic aceasta e eticheta unui „cartier rezidențial” ….caini omorati…chinuiți și maltratati in afara faptului ca acel cartier lasa de dorit din mai multe puncte de vedere ….dar asta e atât timp cât vin banii la Locativ Serv ce mai conteaza restul …

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate