IGNORANȚII

De A. R. Pe 24 oct. 2019

Să înceapă osteneala aceasta, vorba cronicarului, de a face publică nemaipomenita obrăznicie a unor consilieri comunali, se sparie gândul. A lăsa iarăși nescris, cu mare ocară înfundat numele meu, este inimii durere. Biruit-au gândul să scot lumii la vedere numele celor trei consilieri din comuna Români , județul Neamț, comuna mea natală, să vadă toată lumea crasa ignoranță de care ei au dat dovadă.

Pe data de 17 mai 2019 s-au inaugurat aici Biblioteca „Petruș Andrei” și Căminul cultural „Petruș Andrei” în urma unei hotărâri din cadrul ședinței a Consiliului local la care 8(opt) consilieri au votat „pentru” iar 5(cinci) din satul meu natal Bărc-Goșmani au votat „împotrivă” . Trei dintre ei: Sârbu Nicolae, Poenaru Vasile și Nacu Petru au acționat în instanță pe primarul comunei Manole Ciobanu și pe cei opt consilieri, instanța de la Tribunalul Neamț le-a respins acțiunea, dar ei au făcut o întâmpinare pe care o prezint cititorilor la sfârșit.

Mai înainte de a comenta întâmpinarea lor vreau să prezint următoarele:

Sunt născut la 1 iunie 1946 în satul Bărc-Goșmani, comuna Români județul Neamț. Timp de 7 ani la școlile din Bărc-Goșmani și Români am luat premiul I, deși fusesem dat de șase ani la școală. În 1959, pe când eram în clasa a VII-a, pregătit de doctorul Ion Chiorbeja, viitorul stareț al Mânăstirii Neamț sub numele de Irineu Chiorbeja, am luat premiul I pe țară la concursul de Cruce Roșie, performanță pe care nu a mai repetat-o nici un locuitor al satului Bărc-Goșmani, după câte știu eu. După absolvirea Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, în 1963, am fost timp de un an profesor suplinitor de limba și literatura română la școala din Bărc-Goșmani. După absolvirea Facultății de Filologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 1970, am primit repartiție ministerială împreună cu soția la Liceul din Puiești, județul Vaslui, al cărui director am fost între anii 1976-1982, construind atunci noul local al liceului și încă două școli din comuna Puiești- Vaslui. În anul 2011, ca urmare a celor 13 volume și a obținerii a numeroase premii pentru activitatea literară, de pildă premiul „Mihai Eminescu”, București, 2005, din juriul făcând parte Fănuș Neagu și Mircea Micu și marele premiu „Ion Creangă” la Iași, 2009, am fost primit în Uniunea Scriitorilor din România și am primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Români (al comunei Puiești îl primisem cu câțiva ani înainte).

La festivitatea de primire al acestui titlul, în fața a sute de oameni, primarul comunei Români, D-l Manole Ciobanu a spus, de față cu toți consilierii locali: „Așadar avem și noi Eminescu nostru!” Presa nemțeană, sub titlul

a semnalat acest eveniment petrecut Duminică, 5 iunie 2011, când poetul Petruș Andrei și universitarul Emil Vremera au primit acest onorant titlu de Cetățeni de Onoare ai comunei.

În anul 2013 consilierii locali ai comunei Români au aprobat în unanimitate editarea volumului de versuri „Într-un crâng de neuitări” de Petruș Andrei, tipărit la Editura „Sfera” din Bârlad.

În momentul în care s-au inaugurat biblioteca și căminul cultural „Petruș Andrei”, am donat, pe bază de inventar, cele 30 de volume ale mele și încă o sută de cărți cărora le-am scris prefața, postfața sau cronici și recenzii despre ele, cărți aparținând unor personalități actuale din toate colțurile țării, și nu numai, urmând ca să mai donez încă o mie de volume.

La festivitatea care a avut loc pe 17 mai 2019 am acordat, din partea d-lui președinte – magistrat Nicolae Mihai 22 de medalii de aur celor opt consilieri prezenți și unor personalități ale comunei și ale județului Neamț și ele prezente la eveniment. Am dedicat și un număr al revistei „Visătorii” satului meu din inimă.

Ca să afirmi acum că lui Petruș Andrei i s-a atribuit căminul cultural („o persoană fizică din satul Puiești, județul Vaslui, autointitulat POET” ) în loc să rămână la dispoziția cetățenilor comunei Români, pentru nunți, botezuri și alte activități (beții, manele, chiolhanuri, distrugeri) trebuie să ai mintea plecată după alte treburi.

Era de ajuns ca acești „autointitulați consilieri” (Sârbu Nicolae, Poenaru Vasile și Nacu Petru) să facă cinci pași din primăria Români și să intre în Biblioteca „Petruș Andrei” și să privească rafturile de cărți sau să pună mâna să deschidă o carte pe care ei înșiși au sponsorizat-o ,,Într-un crâng de neuitări”, dar n-au făcut acei cinci pași.

Să susții că un Cămin Cultural este exclusiv locul unde se fac nunți, botezuri și alte activități (beții, bătăi…) iarăși ești într-o gravă eroare. Și cultura unde să se facă? Pe marginea șanțului? În inima pădurii? De aceea s-a umplut țara de manele și de literatură de prost-gust.

Jignirea celor trei consilieri nu-mi este adusă numai mie ci întregii Uniuni a Scriitorilor din România și respectivii ignoranți ar trebui să plătească daune morale imense ca să le fie de învățătură de minte.

O amenințare pentru justiție văd și în formularea „respectarea legii fiind o obligație pentru toți cetățenii țării – inclusiv pentru instanța de judecată”. Și dacă instanța judecă și cu inima nu numai cu litera legii și iartă un amărât de amenda primită că a trecut strada prin loc nepermis, adică a încălcat legea, sau grațiază pe unul, ce fac Cei trei consilieri? Îi trag justiției cu linia la palmă, o pun în genunchi pe coji de nucă, o trag de urechi? Întreb și eu că nu mă pricep și nu mă bag în treburile justiției, cum o fac cei trei consilieri, care văd că se pricep la toate.

Dar „Cei trei purceluși” (e o poveste!) știu să fie ironici.

Eu și cei opt consilieri din Români am fi niște „impostori” că am luat, cum a luat Păcală ușa, căminul cultural în spate și am plecat cu el „iar cetățenii comunei Români urmând a face nunțile, probabil, în satul Puiești, județul Vaslui”

Toate lasă de dorit la cei trei consilieri, inclusiv cunoștințele de geografie. Localitatea Puiești are statutul de târg, așa cum erau și orașele Buhuși, Roman, Piatra Neamț în urmă cu 50 de ani.

Și marea ironie, nu ultima, este aceea că eu aș înstrăina căminul cultural „pe filiera BELINA.”

Dacă vin eu în Căminul Cultural „Petruș Andrei” și recit poezii despre limba română, despre țara numită România, despre armata română, despre cultura română înseamnă că cetățenii comunei Români nu-și mai pot ține acolo nunțile, botezurile și alte activități (beții, bătăi, chiolhanuri, manele…).

Ultima ironie este a sorții, că cei trei consilieri ignoranți au fost aleși în Consiliul Comunal pe care îl fac de râs în toată lumea.

Spun și eu ca genialul Brâncuși: „Proști și săraci v-am lăsat, mai proști și mai săraci v-am găsit!”

Andrei i. Petru (Petruș Andrei – membru U.S.R.)

Dintre sutele de scrisori primite de poetul Petruș Andrei (de la acad. Constantin Ciopraga, de exemplu) , reproduc scrisoare Preasfinției Sale Părintele Ignatie, episcopul Hușilor pentru știința acestor ignoranți pe care o să-i ajungă bătaia lui Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu.

PETRUŞ ANDREI

Andrei I. Petru, născut în 1946, 1iunie, în satul Bărc, com. Români, jud. Neamţ. Scriitor contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România

STUDII

1952-1959 – Școala generală, com. Români; 1959-1960 – Colegiul tehnic ,,Ion Borcea” Buhuși 1960-1963 – Colegiul Național ,,Petru Rareş” Piatra-Neamţ; 1965-1970 – Facultatea de Filologie – Universitatea ,,Al. I. Cuza” –Iaşi.

CARIERĂ

Profesor de Limba şi literatura română – Liceul Puieşti , jud. Vaslui 1970-2010; Director Liceul Puiești 1976-1982;

Gradele didactice II şi I; Distincţia ,,Gheorghe Lazăr” cls. I ;

Diploma de excelenţă.

Redactor la revistele ,,Plumb” și ,,Viața noastră”, ,,Liter-Club”.

Cetăţean de onoare al comunei Puieşti din anul 2007 şi Cetăţean de onoare al comunei Români – Neamţ din 2011

VOLUME PUBLICATE

,,Descântece de inimă rea” -1995 (Editura Panteon – Piatra Neamţ); DEBUT EDITORIAL

,,Floarea de jar”-1996(ibidem);

,,Flacăra de veghe”-2000 (Editura ,,Sfera” Bârlad);

,,Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit” -2002(ibidem);

,,Cântecul toamnei”-2003(ibidem);

,,Mierea din trestii de cuvânt”-2005(ibidem);

,,Poeme târzii”-2006 (ibidem);

,,101 sonete”-2007 (ibidem);

,,Taina feciorului de împărat”-2010 (în ,,Poveştile de la Bojdeucă”(Edit. Pamfilius – Iaşi);

,,Crepusculul de miere”-2010 (Editura ,,Cronica”- Iaşi );

,,Oul fermecat”-2011(Editura ,,Sfera”- Bârlad);

,,Şi vremea nu mă vremuieşte” -2011(Editura ,,Sfera”- Bârlad);

,,Cumpănind cuvinte”-2011 (,,Opera omnia”- Editura ,,Tipo Moldova”- Iași);

,,Fântâna și izvorul”-2012 (Editura ,,Sfera”- Bârlad);

,,Femeia, vinul, aurul și cântul” -2013 (Editura ,,Sfera” –Bârlad);

,,Mihai Eminescu – Eterna fascinație”-2013 (Editura ,,Sfera” –Bârlad );

,,Într-un crâng de neuitări”-2013 ( Editura ,,Sfera” – Bârlad );

,,Zâmbet de primăvară” -2014 ( Editura ,,Sfera” –Bârlad);

,,Lecturi empatice” – 2015 (Editura ,,Sfera” – Bârlad);

,,Călător prin timpul vieții mele” – 2016 (Editura ,,Sfera” – Bârlad;

,,Un dor nestins de nemurire” – 2016 (Editura ,,Rafet” – Râmnicu Sărat;

,,Fabule, satire, parodii…” – 2016 (Editura PIM – Iași);

,,Când la stânga… Când la dreapta” – 2017 (Editura ,,Rafet” – Râmnicu Sărat);

,,Nemărginita iubire” – 2018 – (Editura A.T.U. – Sibiu);

„Focul și cenușa” (aforisme în versuri) – 2018 (Editura „Sfera” – Bârlad);

„Umblăm, umblăm… Gelem, Gelem… – 2018 (Editura „PapiruS Media – Roman);

„Vorbiți-mi despre Dumnezeu” – 2018 (Editura PIM, Iași);

„Pelin de mai… bine” – 2019 (Editura „Sfera”, Bârlad;

„Lecturi empatice basarabene” – 2019 (Editura „Sfera”, Bârlad;

„Fată nebună, dulce femeie” – 2019 (Editura „Sfera”, Bârlad).

PREZENȚE ÎN ANTOLOGII ȘI DICȚIONARE

ANTOLOGII

,,Visul de sub pleoape”-2001; ,,Răscrucea dintre gânduri”-2002; ,,Vara visurilor mele”-2003; ,,Sentimentali prin metafore”-2003; ,,La timpul prezent”-2004; ,,Potecile dorului”-2005; ,,Cărţile noastre”-2005; ,,Perorând printre fluturi”-2005; ,,Zece poeţi”-2005; ,,Dimineţi cu privighetori”-2005; ,,Trepte de lumină”-2006; ,,În pas cu vremea”-2006; ,,Punct şi de la capăt”-2006; ,,Parfum de liliac”-2007; ,,Întotdeauna cu noi”-2007; ,,De azi pe mâine”-2007; ,,Privighetori de rouă”-2008; ,,Privind înainte”-2008, ,,Mereu EMINESCU”-2008 (Toate apărute la Editura ,,Amurg sentimental”-Bucureşti)

,,Poezia Cetăţii”-2003 (Editura ,,Macarie”-Târgovişte); ,,Cartea copiilor năzdrăvani”-2009(Editura ,,Elisavaros”-Bucureşti); ,,Scrieri pentru o posibilă istorie a ,,Amurgului sentimental”-2009 (Editura ,,Amurg sentimental” –Bucureşti; ,,Carte..Omagiu mamei”-2009 (Editura PIM-Iaşi); ,,Scriitori din Neamț”-2012(Editura ,,Răzeșu”-Piatra Neamț); ,,Antologie de poezie română contemporană”(în franceză, engleză, germană) -2013 (Editura ,,Tipo Moldova” – Iași);

Ligya Diaconescu – Antologia ,,Limba noastră cea română” (STARPRESS 2014); Ligya Diaconescu – ,,Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume (limba spaniolă – STARPRESS-2015), ,,Florilegiu poetic vasluian”, Editura ,,Sfera”, Bârlad, 2015; Ligya Diaconescu – ,,Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume

(limba greacă) – STARPRESS-2016); ,,România pentru tine”, Editura ,,Armonii culturale”, 2017.

DICȚIONARE

,,Dicţionarul oamenilor de seamă din judeţul NEAMŢ”-1999 (Edit.,,Crigarus-Piatra Neamţ);

,,Valori spirituale tutovene” ,vol.VI -2004 (autor Traian Nicola);

,,Personalităţi române şi faptele lor”, Const. Toni Dârţu,-2006 (Casa de editură ,,Venus”-Iaşi);

,,Univers cultural şi literar vasluian”-2008, Dicţionar, Autor Ioan Baban (Edit. ,,PIM”Iaşi;

,,UN DICȚIONAR AL LITERATURII DIN JUDEȚUL NEAMȚ”- 2014 autor Constantin Tomșa.

REFERINȚE CRITICE

– Simion Bogdănescu, Veghea poetului,,,Păreri tutovene” ( Bârlad), 1996, 195; – Victor Sterom, Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit, ,,Informația Prahovei” (Ploiești), 2003, 2334; – Theodor Codreanu, Mierea cuvântului, ,,Amurg sentimental” (București), 2006, 9; – Constantin Ciopraga, Poezie cu forme fixe, DL,2008,79; – Gruia Novac, Ton mic, end poezie mare, ,,Baaadul literar” ( Bârlad), 2008, 2; – Emilian Marcu, 101 sonete, CL, 2009, 7; – Valeriu Stancu, De te întuneci îți voi fi lumină, CRC, 2010,3; – Simion Bogdănescu, Sonete etice, 2010, 6; – Cristian Livescu, Galaxia diletanților, CL, 2010,7; – Liviu Apetroaie, Cărțile pe masă, DL, 2010, 5-6; Theodor Codreanu, La cântarul de cuvinte, ,,Oglinda literară” ( Focșani), 2012, 122; – Valeriu Stancu, Și ți-ai cioplit un templu de cuvinte, CRC,2012,12; – Grigore Codrescu, Petruș Andrei – Un neoclasic fără sfială, ,,Plumb”, (Bacău), 2012,66;- Theodor Codreanu, Zâmbete pentru copii, ,,Ecouri literare”, (Vaslui), 2015, 14;- Gruia Novac, Encomionul ca măsură, ,,Baaadul literar”, 2015, 34; – Lina Codreanu, Structuri speculare, ,,Baaadul literar”, 2015, 34; – Acad. Mihai Cimpoi, Un poeta natus: PETRUȘ ANDREI, ,,Literatura și arta” (Chișinău), 2016, 24; – Grigore Codrescu, Un nou septuagenar – Petruș Andrei, „Plumb” (Bacău), 2016, 112.

PREMII

-2001-Trofeul şi premiul fundaţiei ,,Arena talentelor” Bucureşti;

-2001-Trofeul Festivalului MIHAI EMINESCU – Bucureşti;

-2005- Premiul al II-lea la Festivalul de Creaţie ,,Mihai Eminescu” ediţia a VI. a; –

-2005-Premiul special al juriului – Concursul de poezie ,,George Coşbuc”- Bistriţa; –

-2006- Diploma ,,Gheorghe Lazăr –clasa I” ;

-2009- Premiul ,,Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi-ediţia a XVI-a.

-2010- Diploma de Excelenţă;

-2011- Premiul I- Festivalul Naţional de poezie, proză, eseuri, pictură şi fotografie ,,Dor de dor”- Ipoteşti-15 iunie;

-2015- Premiul Literar Internațional ,,Naji Naaman” pentru creativitate;

-2015- Premiul ,,Meridianul Cultural Românesc”- Vaslui;

-2015- Diploma de merit ,,Noul Literator”- Craiova,

-2016- Premiul ,,Fănuș Neagu” la ,,Festivalul Internațional de creație literară<<Titel Constantinescu>>,Ediția a IX-a, Râmnicu Sărat,

-2016- Premiul USR- Filiala Bacău,

-2016- Premiul I – pentru critică literară la Festivalul Național de Creație ,,Vrancea Literară”,

-2016- Premiul I- pentru poezie umoristică la concursul ,,Al. O. Păstorel”, Ediția a IV-a, Iași,

-2016- Premiul al III-lea, poezie umoristică și Premiul al II-lea fabulă la Festivalul ,,Umor pe șapte coline”, Iași,

-2017- Premiul I – pentru poezie la Festivalul Național de Creație ,,Vrancea Literară”, -2017- ,,Diploma de excelență” a revistei ,,Asachi”, 2017,

-2017,-Diploma de excelență” a Universității ,,Danubius”,

-2017- ,,Marele Premiu” la Festivalul național de receptare critică a poeziei Mircea Scarlat, ediția I, Roman, 2017;

Laureat al săptămânalului ,,Literatura și Arta” pe anul 2017- la secțiunea Critică literară, Chișinău;

-2018 – Premiul I la Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu”, Roman la secțiunea Concurs de aforisme:

-2018- Mențiune la Concursul de literatură satirico-umoristică, secțiunea manuscris, din cadrul Festivalului umorului CONSTANTIN TĂNASE- Vaslui;

-2018- Premiul special pentru creații dedicate Centenarului Unirii la Festivalul Internațional al Aforismului pentru Românii de pretutindeni;

-2018 –Marele Premiu la concursul de creație literară „Treptele devenirii noastre” organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Biblioteca județeană Vaslui.

APRECIERI CRITICE

,,Dezlegarea de canoane, larg practicată în poezia modernilor şi postmodernilor, a dus la clătinarea formelor fixe, totuşi SONETUL îşi menţine superior audienţa. E drept că după texte arhetipale de acum şapte secole ori după performanţe prerenascentiste, unii continuatori (între aceştia Shakespeare, Baudelaire, Rilke) au înţeles să modifice schema primară se pretindea o anumită relaxare. Romanticul Petruş Andrei, rezident în Moldova de mijloc(dar cu rădăcini nemţene), a trecut prin Dante şi Petrarca, pe care-i invocă, prin Eminescu şi Voiculescu fiind la curent, deopotrivă, cu sonetistica actuală. Recentele ,, 101 Sonete’’(2007) probează vădit capacitatea de mişcare în lăuntrul celor paisprezece versuri endecasilabe. Unui catren enunţiativ – tematic îi urmează un micro-spectacol de idei, luminos, elegiac ori ironic, poetul – instalat în ,,local’’ şi tentat de un ,,pretutindeni’’ imaginar – pledează, nesilit de nimeni, pentru dicţiunea consacrată. Sensibilist, el aspiră să capteze o ,,nepământeană melodie’’, îl încântă,,feeria selenară’’ şi caută ardent ,,lumina cea dintâi’’. Sistemul său de notaţii e al unui participant colocvial la miracole, dar şi la banalul cotidian, confesivul A, pe rând, patetic, solemn, bonom ori zeflemist sau mustrător. În treacăt fie spus, accentele satirice înţepătoare, în ton comun se abat de la distincţia genului. Notabilă este euforia paradisiacă, uneori în linia lui Blaga. ,,La sate e născută Veşnicia’’- repetă Petruş Andrei, ispitit să contemple la modul cogitativ. Din unele sonete se pot decupa numeroase propoziţii cu caracter aforistic, discursul de aspect sapienţial devenind reper etic, umanist : -,,Să arzi întreg e unul din blesteme de nu cumva e unul dintre haruri… – Să-ntindem Timpul cât să ne ajungă…- M-am rătăcit atât de mult de mine. Ecouri din Eminescu(,,s-a stins o stea în depărtări albastre’’) se întretaie cu sonorităţi din Mihail Codreanu: ,,Mă lupt să tai în marmură sonetul Şi mă frământ de zor să-i iau măsura…’’. Referenţiale sunt sonetele de desăvârşită prozodie: ,,Visează negustorul bogăţie,Pescarul un pârâu cu apă lină,Actorul îşi doreşte sala plinăIar cavalerul-candidă soţie. La o himeră omul se închinăCând o dorinţă-l prinde în robieŞi nu mai scapă de aşa urgie Că patima aceea îl domină. Un om obişnuit e şi poetul, Pe el însă nu-l biruie concretulCă spre Eden privirea şi-o îndreaptă Şi-şi duce viaţa ca-ntr-o sihăstrie Iar pe pământul plin de avuţieBogată sărăcie îl aşteaptă. ( Constantin Ciopraga);

Fabule, satire, zodiace ori sonete satanice compun recentul volum al lui Petruş Andrei*, poetul dedat, de această dată, nu cunoscutului său lirism neoromantic, ci poemului social, poemului în lume, despre şi pentru lume. Sarcastic, ironic şi autoironic, personificând cu talent natura, Petruş Andrei strigă (nu prea ştim către cine), dar strigă din durerea sufocantă a zilelor acum trăite. Derutant titlul,Fântâna şi izvorul dar paginile justifică alegerea. Până la urmă, o formă de a descrie mentalitatea şi „bunele maniere” autohtone pe care, înțelegem, le naşte izvorul şi le adună fântâna. Eseuri şi poezii pentru Eminescu ne propune Petruş Andrei în recenta sa carte, reunind texte care accentuează fenomenul eminescianismului în literatura noastră, influenţele şi ecourile operei Poetului în curentele care i-au urmat şi procesul de actualizare permanentă a operei acestuia. Un capitol consistent revine şi celebrei corespondenţe Eminescu – Veronica Micle, cu noi interpretări şi precizări de istorie literară, o parte semnificativă a poemelor dedicate fiind transpuneri lirice ale scrisorilor. Cartea lui Petruş Andrei e un experiment reuşit, pornind de la Eminescu şi arătând că viaţa şi opera acestuia rămân, în continuare, deschise variatelor abordări literare, care, de obicei, îi provoacă pe mai toţi scriitorii. (Liviu Apetroaie);

Poetul Petruș Andrei, în credința lui, își însoțește demersul artistic fără emfază, cu o prefață, intitulată simplu și firesc Spovedanie, o adevărată pagină de mărturisire literară, dar și de psihocritică și de critică arhetipală, punându-și geneza acestor poeme sub incidența spațiului natal, satul Bărc din comuna Români (în paranteză fie spus, și poetul Adrian Păunescu se ducea De la Bârca la Viena și înapoi!), unde, în copilărie a trăit două cumpene ce i-au marcat destinul creator pentru totdeauna și l-au întărit în convingerea lui „că există un Dumnezeu deasupra noastră”: este vorba despre o cădere în fântână („Eu simt și acum apa rece care mă trăgea la fund, spaima cu care încercam să mă agăț de pietrele alunecoase…”) și căderea într-un iaz înghețat („Speriat de moarte, mă apucam cu mâinile de sloiurile care se îndoiau și se rupeau, iar eu mă agățam în continuare și le băgam sub mine.”). Cele două întâmplări primejdioase prin care a trecut nu reprezintă, ele însele, cutremurarea lirică existențială, ci se sublimează în rugăciuni ce-i liniștesc spiritul îndreptat cu credință către Dumnezeu, pentru că l-a salvat din „apa uitării” și i-a dat astfel prilejul de a se afirma ca poet. Într-un crâng de neuitări, altfel spus într-un microspațiu de eternitate. (Simion Bogdănescu);

O selecţie din întreaga lui operă poetică realizează Petruş Andrei, în prestigioasa colecţie „Opera omnia” a Editurii Tipo Moldova din Iaşi (2011), serie îngrijită de Valeriu Stancu şi ajunsă la un număr impresionant de volume. Al lui Petruş Andrei are numărul 69 şi titlul cvasiarghezian Cumpănind cuvinte. Autorul a încercat să se conformeze şi exigenţelor seriei, organizându-şi materialul poetic în aşa fel, încât, finalmente, să rezulte o arhitectonică a evoluţiei sale poetice, fără a urma tradiţionalul model al unei antologii ale volumelor publicate în ordinea cronologică. Poetul începe orgolios blagian, evocându-şi propria venire pe lume (poema 1 iunie 1946) şi încheie cu un elogiu-invocaţie adus divinităţii (Vorbiţi-mi despre Dumnezeu), sugerând că narcisismului creatorului trebuie să-şi găsească împlinirea în uitare de sine şi mântuire întru Domnul, Creatorul cu majusculă. Astfel, cumpănitorul de cuvinte se va dărui el însuşi cântarului Judecăţii finale, cuvânt care pare a închide în sine atât conceptul de „cumpănire”, cât şi de „cântare”, rostul dintâi al poeziei. Poema de început recurge la motivul arhaic al ursitorilor. La naştere, bineînţeles, şi Petruş Andrei a fost înconjurat de cele trei ursitori. Ele anunţă, de fapt, o dublă naştere. Primele două menesc omul, pe când a treia – Poetul: „Va fi o viaţă, ghem de contradicţii:/ ,,Păgânul sfânt şi pătimaş ascetul,/ Va crede în minuni şi superstiţii…// Şi-n clipa-aceea se născu POETUL!” Următoarea poezie este Destin şi e închinată lui Mihai Eminescu, semn că propria soartă de poet împărtăşeşte pe a geniului naţional, dăruit „pământului românesc” şi înălţat ca „LUCEAFĂR, fără moarte”. Petruş Andrei este un tradiţionalist, atent nu numai la încercările spirituale şi existenţiale proprii, dar şi la dramele neamului şi umanităţii. E, dacă vreţi, un curaj, în contextul în care se derulează, de bune decenii, experimente neomoderniste, neoavangardiste şi postmoderniste, abaterea de la asemenea trasee echivalând cu automarginalizarea. Cu atât mai mult, cu cât autorul trăieşte undeva într-un târg de provincie, unde a profesat întreaga viaţă ca dascăl de limbă şi literatură română, la un liceu. Predominante, desigur, sunt formele clasice (autorul excelând în speciile sonet şi rondel), în sonuri folclorice, nelipsind, totuşi, cele moderne. Este un semn că Petruş Andrei şi-a asumat un program estetic pentru care e gata să dea socoteală contemporanilor contrariaţi că preferă un drum „părăsit”: „Vor fi litigii şi-n posteritate/ Şi îţi vor da sau nu-ţi vor da dreptate/ Dar vei trăi şi prin a lor dispută” (În caz că…). Cum se vede, ironia îi vine în ajutor ori de câte ori consideră că e „salvatoare”. (Theodor Codreanu);

De-o vreme, în paginile revistelor literare, scriitorul a devoalat o altă latură a creaţiei, publicând însemnări de lector cuprinse în note de lectură, prezentări de carte, recenzii, cronici literare şi eseuri etc. Majoritatea acestora, printr-o selecţie atentă, constituie substanţa volumului – Petruş Andrei, Lecturi empatice (Bârlad, Editura Sfera, 2015, 446 p.) –, o ediţie alcătuită şi îngrijită de Livia Andrei, soţia scriitorului. Referenţialul de antologare a textelor a inclus faţete inedite de interpretare, viziuni speciale ale imaginarului artistic, valoarea scriitorilor şi originalitatea operelor. Cum nu-i lesnicioasă selecţia şi nici ierarhizarea textelor, iniţiatoarea ediţiei a ales drept ordonator principiul alfabetic, ceea ce vindecă pe unii de morbul importanţei. Deocamdată. Asupra criticii impresioniste practicate de autor avertizează titlul cărţii, cum nu se poate mai potrivit – Lecturi empatice. Cele două părţi propun sistemul a două oglinzi, în centrul cărora stă omul de carte. În prima, Lecturi empatice, autorul îi oglindeşte pe scriitori, în a doua, Ecouri,reversul – în conştiinţa altor autori se reflectă opera şi personalitatea lui Petruş Andrei. De altfel, un sistem complex de oglindiri caracterizează întregul conţinut al volumului. Ipostaza de critic literar este negată de autor dintru început, în Mărturisire („Nu sunt critic literar şi n-am pretins vreodată c-aş fi.”), dar e pusă sub semnul auto-incertitudinii ceva mai încolo („…sunt poet şi nu critic literar; sau sunt?”, s.n.). Poate dezorienta „mărturisirea”, dar o asemenea întorsătură, ce ţine de retorică, ar putea incita cititorul să se convingă însuşi de cele afirmate. Interpretările autorului din prima parte – Lecturi empatice, îl ipostaziază drept interpret critic, atent şi penetrant, atins subtil de adierea aripilor liricului, fără putinţă de tăgadă. Cum, de altfel, ilustrator, sunt ticluite titlurile metaforice ale textelor. Iată: Ion Gheorghe Pricop – un rapsod transmodern, Efim Tarlapan – un vulcan în erupţie, Viorel Dinescu – poezia esenţei, Iorgu Gălăţeanu – poetul cu sufletul ca o candelă, Valeriu Matei – un elegiac la modul romantic, Gruia Novac – cronici (ad)mirabile ş.a. Cel puţin 57 de volume au stat în atenţia criticului pentru ca, după aceasta, să se concretizeze în formă de impresii / note / recenzii / cronici literare, toate aspirând la consonarea cu altitudinea scriiturilor parcurse. (Lina Codreanu);

La capătul a vreo zece-douăsprezece cărţi de poezie, în orice caz de literatură delectantă, profesorul Petruş Andrei din Puieşti – Vaslui a rămas acelaşi precum, probabil, era şi la catedră: şarmant, generos, sensibil şi echilibrat, înclinat spre armonie şi frumuseţe, mişcându-se adică în albia unui neoclasicism binefăcător, deşi contrariat pentru slujitorii postmodernismului. De curând i-a apărut un volum cu pitoreşti coperte la editura ,,Sfera” din Bârlad, cu un titlu metaforico-alegoric – Fântâna şi izvorul. Autorul şi-a grupat poemele în cicluri distincte, după rigori ce i-ar fi plăcut, probabil, şi lui Boileau, adică intitulate: Fabule; Zodiac; Zodiac necenzurat; Caractere; Satire şi parodii; Sonete satanice; Credo. Sigur, anumite infuzii lirice – interferenţe de gen, sau termeni uzitaţi în creaţia contemporană depăşesc graniţele acelei epoci, dar contemporanul nostru se delectează într-un spaţiu poetic tutelat de limbajul şi înclinaţiile ludice, de porniri satirico-pamfletare, ori chiar de revendicări civice. Structura sa de personalitate – manifestată plenar, credem, la catedră, l-a marcat şi ca poet, căci vedem limpede că evită accentele satirei dure, vehemenţa şi caricatura. Parodia, de asemenea, îşi urmează naturaleţea metrului de la Alecsandri sau Topârceanu, interferând tristeţea cu zâmbetul fără veselie: ,,Pe drumul de Costişe ce vine din Vaslui/ Mergea învăţătorul zicând în sinea lui: <<Mai lungă-mi pare calea>> ce bine-a zis poetul,/ Voiam să merg cu trenul, dar e prea scump biletul.” Alteori Petruş Andrei se mişcă dezinvolt în tiparul strofei coşbuciene, sau în metrul versului ce aminteşte de Topârceanu. Astfel cititorul, când e sastisit de convenţiile optzeci-douămiiste, va putea să se refugieze măcar temporar, în oaza de linişte şi prospeţime neoclasică, chiar dacă pentru unii e percepută ca anacronică. (Grigore Codrescu);

Petruș Andrei e prietenul nostru din Bârlad, unul dintre poeții importanți ai limbii române. Cărțile sale(…) nu transmit, nu explică, nu comentează, ele propovăduiesc: binele, frumosul, adevărul, viața. El mitizează cotidianul, mitologizează omenescul, face din banalul existenței un sinaxar. Sonetele lui mută peisajul în mit. Poetul se aseamănă cu un mag, care cântă și vrăjește, dar care și descântă (o carte i se intitulează ,,Descântec de inimă rea”) și dezvrăjește. Petruș Andrei este unul dintre cei mai importanți sonetiști, un poet cu o viziune modernă a lumii, un creator pentru care viața și cântecul se interferează, două sfere de lumină care se văd și care pot exista numai atunci când și atât cât sunt împreună. (Nicolae Dabija);

Petruș Andrei, 101 sonete, Editura Sfera, Bârlad, 2007,112 p. Demersul scriitorului de a-și verifica virtutea în poezia clasică, în mod cu totul special ,sonetul este eterna provocare.. Doar așa se poate afla “meșteșugul” care să-i acrediteze statutul de poet. În acest exercițiu se vede măiestria , harul dar si știința de carte. Nu poți scrie sonete fără să ai lecturi temeinice din marii clasici ai genului și, “har Domnului” sunt destul de mulți și suficienți de mari creatori . Andrei Petruș spune într-un sonet cu pioșenie aproape: ,,Primiți-mă-ntre voi cu a mea liră / Să-nsuflețesc cântarea vestejită , /Eu cânt de-a vetrei flacără păzită / Sub stele ce și-astupă-mi licărirea”, cu modestia omului și creatorului autentic ce privește menirea de poet cu demnitate dar si cu respect. Petruș Andrei spune in același sonet : “ Nu sunt nici Pan și nu sunt nici Apollo / iar de Orfeu sunt încă mai departe”. El se distanțează de poeții furioși care mai mult țipă decât creează, mai mult fac teoria teoriei și uită de adevărata poezie . Stăpânind pe deplin prozodia, cu muzicalitate tonică și cu o imaginație bine temperată Petruș Andrei se înscrie în rândul sonetiștilor români remarcabili , cu o voce distinctă . “Mă lupt să tai în marmură sonetul / Și mă frământ de zor să-i iau măsura / Îmi cade însă, pe-un picior cezura / Și-o altă haină-mi cere epitetul / Mai trebuie să șlefuiesc sculptura / În artă se lucrează cu încetul / Astfel te cearcă mai târziu regretul / Că piesa multe ironii îndură …// (Mă lupt să tai …, p. 94) Și Petruș Andrei, în această carte de 101 sonete, se grăbește încet și ia măsura cea mai bună spre întocmirea sonetului. (Emilian Marcu);

Poeţii sunt de două categorii, luaţi după felul cum se raportează la substanţa lirică: cei care folosesc cuvântul ca pe un bidiviu, având datoria ca acesta să-i transporte în patria poeziei, şi cei care desfăşoară acea ţară în chiar centrul eului lor creator, cuvântul nemaiavând rolul de a transborda spiritul într-un câmp de neuitări de aiurea, ci îndeplinindu-l pe acela de instrument de sondare în straturile tari ale propriei fiinţe. Aşadar, în prima categorie vom întâlni metaforicii, sugestivii, transfiguratorii, alambicaţii, opacii, în a doua tabără sincerii, direcţii, elocvenţii, transparenţii. Cei dintâi vor paria pe valoarea lirică a vocabulei în sine, prevalându-se de observaţia lui Blaga, care spunea că orice cuvânt, luat în parte, este un poem, ceilalţi vor conta pe chiar misterul vieţii, care ne locuieşte şi ne înconjoară, pe-acea – tot poetul de la Lancrăm o spunea – corolă de minuni a lumii, existentă în toţi şi în toate, şi în faţa căreia ne extaziem. Petruş Andrei face parte din a doua categorie de creatori. Cele şaisprezece cărţi pe care le-a scris şi publicat până acum, marea lor majoritate, la Editura Sfera din Bârlad, o dovedesc cu prisosinţă. Poetul este acasă peste tot. Se culcă, se trezeşte acasă, adică în poezie, pleacă, vine, el trece prin poezie. Petruş Andrei nu trebuie să-şi înceapă ora de creaţie prin tabieturi sau ceremonial special, căci nu este vorba de o trecere de la o stare pasivă la una creativă, el aflându-se permanent în graţiile zeiţei Euterpe. Doarme cu plaivasul la cap – el încă foloseşte instrumente clasice de scris – şi cum se trezeşte, caligrafiază versuri. Ziua, merge în grădinuţa din preajma blocului de la Puieşti de Vaslui, unde locuieşte, şi, printre straturile de legume, fiinţa sa, cugetul caută cuvinte potrivite pentru sonete. (Ion Gheorghe Pricop);

Dacă astăzi în lume aproape nimeni nu mai scrie sonet (cu excepţia cîtorva împătimiţi ai genului), trebuie spus că de-a lungul vremii creatorii importanţi şi-au încercat forţele cu această incitantă poezie cu formă fixă. A fost o vreme cînd sonetul era de bonton în lumea literară. Ceea ce l-a determinat pe Heinrich Heine să exclame oarecum contrariat : „Mania sonetelor bîntuie cu atîta furie în Germania, încît ar trebui să se instituie un impozit asupra lor”. Dacă la noi s-ar înfăptui gîndul romanticului german, cred că unul din foarte puţinii plătitori de impozit ar fi poetul bîrlădean (de sorginte nemţeană) Petruş Andrei. Despre Petruş Andrei s-a scris mult (şi bine!), subliniindu-se mereu armonia frazării, echilibrul clasic al versului, exprimarea aforistică, frumuseţea imaginilor, calităţile ce se regăsesc în mod constant în scrisul său. E destul să amintesc doar cîteva din numele ce şi-au asumat responsabilitatea promovării autenticităţii sale lirice, ca să înţelegem că „sonetistul” Petruş Andrei este una din vocile persuasive ale poeziei noastre contemporane : Constantin Ciopraga, Theodor Codreanu, Emilian Marcu, Gruia Novac, Ion Gheorghe Pricop, George Irava, Ion Machidon. Ce să mai adaug eu nou? Poate doar faptul că tocmai această constanţă de sorginte clasică, acest echilibru interior conturează reuşitul portret al poetului la maturitate, care nu e altul decît Crepusculul de miere cu care-şi ispiteşte azi cititorii. Crepusculul poate fi oare numai stingere, apus, destrămare? Nu cumva, Petruş Andrei, prin sugestiva sintagmă a titlului, prin această inedită şi oarecum oximoronică alăturare, îşi propune să ne ofere o perspectivă proprie asupra „clipei de melancolie”, asupra frumuseţii stării crepusculare, care nu are doar trecut, doar noapte, ci întrezăreşte nostalgic şi „noile aurore”, altfel spus, „crăiasa dulcii dimineţi”?! S-ar situa, prin această concepţie, foarte aproape de viziunea eminesciană a reluării ciclului existenţial, a unei continuităţi irepetabile, viziune rostuită în cunoscutele versuri : „Cînd unul trece, altul vine / În astă lume a-l urma, / Precum cînd soarele apune / El şi răsare undeva. // Naintea nopţii noastre îmblă / Crăiasa dulcii dimineţi; / Chiar moartea însăşi e-o părere / Şi un visternic de vieţi.” (Cu mîne zilele-ţi adaogi…). Privit prin această prismă, crepusculul (chiar şi cel de miere) îi oferă autorului nebănuite deschideri, iar cheia de lectură a acestui răscolitor volum o găsim gata tălmăcită în faimosul Dictionnaire des symboles al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant. (Valeriu Stancu);

Cînd se îndepărtează de pretexte nostalgice şi suferinţe lacrimogene, explorînd zonele de fragilitate ale trăirii, Petruş Andrei poate fi luat în serios ca poet: „Cel ce-a ucis cu mine lei murise,/ În noaptea cea de veci se depărtase/ Şi de obida pe care-o lăsase/ Chiar soarele părea că se-nnegrise.// Pământu-ntreg cu mine colindase/ Şi am trăit aievea lumi de vise./ Nedespărţit, de când mă întâlnise,/ Pe calea neîntoarsă el plecase.// Trei-patru zile mi-am urlat durerea/ Şi, logodit de-a pururi cu tăcerea/ Eu am plecat pe-o mare de iubire// Şi am lăsat ca să mă poarte vântul/ În locu-n care s-a născut Cuvântul,/ Şi am intrat, prin el, în nemurire.” (Cel ce-a ucis…) Îi stă bine şi sarcasmul, dacă e dozat cum se cuvine: „Catran e noaptea, sufletu-mi de smoală/ Înnegurat de specia umană/ Ce-a năvălit deodată la pomană/ Atinsă de-o necruţătoare boală./ O, nesătulă lume mercantilă/ Ce-şi urmăreşte numai interesul/ Ucide frumuseţea şi eresul/ Cu mersul ei târâş, ca de reptilă.// Homunculii din lumea zgomotoasă/ Îşi etalează nula şi averea/ Şi-n două se desparte omenirea.// Îşi pierde viaţa partea ei frumoasă/ C-admiră toţi prostia şi puterea/ Şi-şi sapă groapa singură iubirea. (Cristian Livescu)

Dintre toate orgoliile lumii, cele ale poeţilor nu deranjează pe nimeni, decât, poate, pe nevolnicii cuvântului. Şi-mi stăruie-n minte vestitul vers al lui Ronsard, sufletul Pleiadei: „Vous étes tous issus de la grandeur de mois” („Cu toţii v-aţi născut din măreţia mea”). Chiar şi Petruş Andrei, deşi bine-ar face să nu recunoască, suficientă fiind mărturisirea că se află în căutarea poeziei care să-i încununeze „banchetul”, şi ar fi descoperit EL speciile care „au sânge albastru”, adică „glosa şi rondelul,/ Pantumul, trioletul sau gazelul/ Dar, peste toate, rege e… Sonetul”. N-avem încotro; declarându-l „Principe”, îl vom trata ca pe un membru al acestei familii regale… E vastă genealogia ei. (Gruia Novac);

Virtuțile evidente și la contactul cu versurile din cel de-al zecelea volum al remarcabilului poet și publicist Petruș Andrei, volumul de sonete intitulat oximoronic Crepusculul de miere, editura ,,Cronica”, Iași, 2010, sunt ,,sensibilitatea, tandrețea, bunul-simț și dorința de frumos”, mărturisite, de altfel, de autor în textul – postfață ,,Am devenit poet printr-o minune”. Critici literari de notorietate susțin că ,,din miere pare croită ființa umană a lui Petruș Andrei” ( Theodor Codreanu), sau că acesta devine, pe rând ,patetic, solemn, zeflemist, mustrător, euforic paradiziac, cu accente satirice înțepătoare” ( academician Constantin Ciopraga), sau că ,,își știe și înălțimea talentului (Gruia Novac), sau că este ,,un romantic convertit la regimul sensibilității moderne” ( Ion Gheorghe Pricop) sau că ,,voce lirică distinctă, cu o imaginație bine temperată, Petruș Andrei se înscrie în rândul sonetiștilor români remarcabili.” ( Emilian Marcu) (… ) Cele 174 de sonete, ordonate, original, în ordine alfabetică a inițialei cuvântului de început al titlului fiecărui text, reunite, în volumul Crepusculul de miere ne dau posibilitatea de opțiune și de admirație, pentru că lirismul acestora este unul de substanță, degajând o atmosferă de liniște și de seninătate izvorâtă dintr-o simțire adâncă din religiozitatea în fața miracolelor existenței și a vibrației Cuvântului. Cum spuneam, poetul se desprinde din meschinăriile vieții, din cucuta dezamăgirilor și mâhnirilor sale, prin creație, în cazul de față, prin arta cuvântului, ilustrat de versuri remarcabile prin limpezime, varietate, bogăția metaforică și echilibru. Și acest volum confirmă justețea și forța unei fraze a unui ilustru cărturar român contemporan nouă, criticul și istoricul literar Eugen Simion, potrivit căruia ,,Oricine scrie în limba română – și scrie bine – slujește nu numai literatura română, ci întreaga spiritualitate românească.” Prin talentul său, și Petruș Andrei exprimă, alături de scriitori din toate provinciile românești, identitatea noastră culturală. Este drept și că de două decenii, pe noi, românii multe lucruri ne despart. Limba și cultura se numără printre acele binefaceri care ne pot uni. De fapt, ar trebui să spun mult mai puține cuvinte și anume că lirica lui Petruș Andrei va trece peste timp și peste generații, iar omul și poetul mai are multe de făcut în cultura noastră. Și această a zecea carte a sa, tot una a sonorităților armonice, asemene celor de dinainte, îi dau dreptul la atenția , admirația și respectul cuvenite, pentru că și-a construit viața și opera prin sârguință, reflecție, demnitate și dragoste. (Gheorghe Țigău).