Ignatul (tăierea porcului) – obiceiuri și superstiții

Ziua de 20 decembrie este inchinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, sărbătoare asociată în popor zilei tăierii porcilor.

Porcul se sacrifică după un adevărat ritual la care participă întreaga familie.

Românii, fiind un popor superstițios prin excelență, au învăluit această sărbătoare în legende și credințe care mai de care mai deosebite. Se spune că din această zi porcii nu se mai îngrașă, deoarece le piere pofta de mâncare. Singura activitate permisă în această zi este tăierea porcului. Femeile însărcinate, de teama de a nu naște copii cu infirmități, respectau cu strictețe interdicția de a lucra. Persoanele care lucrau în această zi, erau pedepsite de cea care patrona ziua: Inatoarea – o femeie bătrână, lacomă si urâtă. Potrivit credinței din popor, ea le ispitește pe femei să lucreze, după care le opărește.

Sărbătoare de Ignat își are originea în vechiul Egipt, când porcul, considerat a fi un animal dezgustător, era sacrificat in cinstea zeului Osiris, doar într-o anumita zi din an. Tăierea porcilor avea loc la români într-o anumită zi, la Ignat (20 decembrie), și într-un anumit moment al zilei, de obicei în zori sau dimineața. Ignat este, se pare, o divinitate solară care a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sângeros al porcului și ritul funerar de incinerare (pârlitul porcului) în ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practica preistorică care supraviețuiește în tinuturile românesti. Perechea lui feminina, Inatoarea, este de asemenea asociată cu focul și rugul funerar. Femeile care lucrează în ziua de Ignat sunt torturate și opărite cu apă clocotită, așa cum procedează și Joimărița la Joimari.

Despre Ignatie Teoforul, sinaxarul relatează că a trăit în vremea celor mai aprige persecuții asupra creștinilor.

Potrivit tradiției, Ignatie Teoforul, pe când era copil, a fost dat exemplu chiar de Iisus Hristos, care l-a luat de mână si-a spus „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”.

Ignatie a devenit episcop al Antiohiei, în Siria, fiind ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În timpul domniei împăratului Traian, Ignatie a fost prins si chinuit, pentru a fi determinat să renunte la credința în Iisus Hristos. El, însa, a stat neclintit și a mărturisit că îl poarta pe Iisus în inima sa încă de mic copil si nici moartea nu-l va face să renunțe la El. Păgânii l-au aruncat în cele din urma la lei, care l-au sfășiat până au rămas numai oasele din Sfaîtul Ignatie. Legenda spune că, atunci când s-au apropiat păgânii de ceea ce a mai ramas din trupul lui, printre oasele rămase au văzut si inima lui Ignatie pe care erau scrise inițialele numelui lui Hristos. Aceia au mărturisit ca într-adevăr Ignatie era purtător de Dumnezeu, adica Teofor.