Ies la iveală detalii șocante în cazul profesoarei care și-a bătut elevii, într-o unitate de învățământ din județul Neamț

0

Zilele trecute vă povesteam despre un caz revoltător, petrecut la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu Borca, unde o profesoară lovește, înjură și amenință elevii în timpul orelor de curs. În articolul anterior v-am prezentat și înregistrările audio în care se poate auzi clar o parte din scena petrecută la clasă, dar și o imagine în care se vede rana cu care s-a ales unul dintre elevi (detalii aici – click).

Între timp, am reușit să aflăm, spunem noi, întreaga poveste din spatele înregistrărilor prezentate. Se pare că luni dimineața, în jurul orei 10:00, la clasa a 7-a B se desfășura ora de engleză. Unul dintre elevi, F.L., ar fi fost scos la tablă pentru rezolvarea unui exercițiu. La întoarcerea în bancă, din cauza pardoselii umede, F.L. ar fi alunecat și a căzut, stârnind amuzamentul întregii clase. Deranjată de cele întâmplate, profesoara s-a îndreptat val-vârtej către elevul căzut, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele. Cumva, copilul a reușit în cele din urmă să se așeze în bancă, însă profesoara a continuat să îi aplice lovituri, de această dată cu pumnii și palmele peste cap. În tot acest timp profesoara a continuat să folosească expresii jingnitoare asupra elevului („ești un prost”, „nu știi să mergi”, etc.) și să îl tragă de urechi (în imagine se vede rana). Pentru că nu și-a putut potoli setea de răzbunare, profesoara l-a lovit și pe A.D., colegul de bancă al elevului F.L., însă acesta a avut norocul să scape fără leziuni.

Din fericire, copiii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, cel mai probabil, vor avea nevoie de consiliere psihologică în urma celor întâmplate.

După cum vă spuneam, doamna Oana B., predă engleza la acest liceu de mai bine de 10 ani, timp în care a fost foarte îndrăgită și apreciată de generații întregi de elevi. Am aflat, totuși, pe surse, un posibil motiv pentru care aceasta nu își mai poate controla excesul de furie: problemele personale și medicale au copleșit-o în ultima perioadă. Aceste lucruri, însă, nu pot fi o scuză pentru comportamentul său și pentru traumele suferite de elevi.

Înțelegem faptul că nici elevii nu mai sunt cum erau cândva, cu aceeași sfială, cu același respect, însă, în cazul de față, cazul lui F.L, vorbim despre un copil crescut de bunică, un copil care și-a pierdut ambii părinți într-o secundă, în urma unui tragic accident rutier, când acesta era doar un bebeluș. Pe baza acestor lucruri, dar și pe baza declarațiilor cunoscuților, am aflat că este un copil liniștit, nu un elev problematic. Și chiar să fi fost așa, educația nu se face cu pumnii și picioarele, nu este normal, s-au dus acele vremuri în care profesorii snopeau elevii în bătaie, doar pentru a fi „educați”.

Tot pe surse am reușit să aflăm că acesta nu este un caz izolat, profesoara procedând în mod similar chiar și cu elevii din clase mai mici. Ba mai mult, părinții susțin că domnul director cunoaște situația, însă nu intervine.

Despre acest caz au aflat și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț, dar și polițiștii, care deja au demarat o anchetă.

Iosub Robert

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate