Haos pe șoselele din Neamț! Când vom învăța că viața are prioritate?!

3
Foto caracter ilustrativ

Peste 1.000 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

În perioada 17 – 23 iunie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acționat pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii au urmărit, în primul rând, combaterea excesului de viteză, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate. S-a acționat, în principal, pe DN 15 C, DN 15 D și DN 15, unde s-au înregistrat cele mai multe accidente rutiere, produse pe fondul vitezei excesive sau a neadaptării acesteia la condițiile de drum.

În cele șapte zile de controale, polițiștii rutieri au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 R.

Astfel, în cadrul acțiunii, au fost reținute peste 100 de permise de conducere, dintre care 60 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, peste 20 pentru alcool, 7 pentru depășire neregulamentară și 16 pentru alte abateri. Totodată, peste 40 de certificate de înmatriculare au fost retrase de polițiști.

Pe parcursul activității, au fost constatate 17 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 9 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 5 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 2 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și una pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Cornel spune

    CE E TRIST e Faptul că la Noi ,Unii ar face ,provoca ACCIDENTE și cu Trotineta , Bicicleta ,Ar Dormi pe Ele și First șanț , Gura de canal e a lor ,intra cu First Bike și Ei cu Totul , precum. Vaca de au scos cei de la IGSU din canal ,la începutul lunii in curs . ASTA E .

  2. George spune

    Legea nu a fost promulgată. Iohannis a retrimis-o în Parlament.

  3. Nick spune

    Da’ parcă era vorba că nu mai au voie să folosească radare pe mașini neinscripționate….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate