Gruparea teroristă care l-a răpit pe nemțeanul Iulian Gherghuț a eliberat mai multe persoane

1
LIBERONS SOPHIE/REUTERS

Răpită pe 24 decembrie 2016 în orașul Gao din Mali, de extremiști islamiști înarmați, Sophie Petronin, de naționalitate franceză, în vârstă de 75 de ani, a fost eliberată după aproape patru ani de captivitate, potrivit BBC. Președintele Emmanuel Macron a mulțumit autorităților din Mali pentru contribuția adusă la eliberarea Sophiei.

Alături de aceasta a fost eliberat și liderul opoziției din Mali, Soumaïla Cissé.

Doi cetățeni italieni au fost, de asemenea, eliberați, anunță sursa citată. Este vorba despre preotul misionar Pierluigi Maccali și Nicola Chiacchio, turist.

Eliberarea acestora s-ar fi făcut în schimbul scoaterii din închisoare a 100 de jihadiști, despre care se crede că sunt afiliați al-Qaeda.

Aceeași grupare îl ține în continuare în captivitate pe Iulian Gherguţ, originar din județul Neamț. Acesta a fost răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso în timp ce era agent de securitate la o mină în apropiere de frontiera cu Niger şi Mali. Prima înregistare cu Iulian Gherguț a apărut în august 2015. În filmul care durează mai putin de un minut el se adresa directorului societății Pan African Mineral, pentru care lucra în momentul răpirii, apoi Guvernelor din România și Burkina Faso.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Ion spune

    Pe Johannis nu îl interesează soarta acestui roman caum de altfel nu îl interesează soarta niciunui roman!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate