Grigore Vieru, un roman dincolo de Prut. Cati ca el in Romania?

Traim in aceste zile, in Romania, momente fara precedent de la revolutia din ’89 si inlaturarea vechiului regim. Coincidenta sau nu, acest moment de dezmortire nationala s-a suprapus, in mod sa-i spunem providential, peste o sarbatoare, caci asta si este, sarbatoarea impliniri a 162 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si, cum au numit-o contemporanii, Ziua Culturii Nationale.

Spre deosebire de anii anteriori, cand pe 15 ianuarie presa si romanii, in general, uitau sau mormaiau plictisiti ca s-a nascut Eminescu, anul acesta foarte multi  aminteau pe unde puteau ca desi tara e in plina revolta nu trebuie sa il uitam pe Eminescu. Este dezamagitor, totusi, ca ne amintim de niste valori si simboluri abia in momentul in care lumea incepe sa iasa in strada si sa isi aduca aminte ca traim in Romania, ca vorbim romaneste, ca simtim romaneste si ca, poate, nu este bine sa ne calcam in picioare onoarea, valoarea, trecutul si ceea ce s-a incercat in ’89 sa se obtina.

 Dincolo de implicatiile politice, caci nu vrem sa facem politica, toate momentele cheie din trecutul Romaniei s-au soldat cu martiri. Martiri nu au fost numai in limita granitelor legale ale Romaniei. Basarabia, ca de fiecare data, a vibrat o data cu Romania. Se implinesc 3 ani de la trecerea la cele vesnice  a poetului basarabean Grigore Vieru, un alt simbol despre care trebuie sa se vorbeasca si pe care generatiile de astazi trebuie sa il transmita urmasilor. Grigore Vieru a fost un martir, dar un martir atipic, caci a fost o victima colaterala a destinului unui roman din Basarabia. A murit pe patul de spital, pe 18 ianuarie 2009, dupa doua zile de suferinta.

Presa mentiona in acele momente “Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău.”

Va intrebati poate de ce amintim povestea lui Grigore Vieru in acest context. Grigore Vieru se intorcea de la niste manifestari dedicate nasterii lui Mihai Eminescu. In drum spre casa, si-a gasit sfarsitul.

Iata, unii oameni, nu toti, caci nu oricine are stofa de martir, sunt capabili sa iasa in prima linie, sa fie expusi oricaror riscuri pentru a-si apara un simbol, un ideal, un vis, care, in cazul lui Grigore Vieru, se numea tara de dincolo de Prut si ce simbol mai puternic al limbii romane si sufletului romanesc sa fie altul decat Mihai Eminescu? Caci, vor sau nu vor unii sa recunoasca, Eminescu este un alt martir al poporului roman.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Academicianul Răzvan Theodorescu considera că „prin moartea lui Grigore Vieru, România pierde unul dintre puţinii săi reprezentanţi care credeau cu tărie în unitatea acestui popor şi în unitatea sa prin limba pe care a cultivat-o ca nimeni altul. Într-o vreme în care uităm priorităţile noastre naţionale, într-o vreme în care ideea de românitate nu mai are valoare, Grigore Vieru, acest român de dincolo de Prut, ne-a reprezentat pe noi toţi şi a fost unul dintre cei mai desăvârşiţi români pe care i-am cunoscut„.

Scriitorul Nicolae Dabija spunea „Grigore Vieru a fost un luptător, a încurajat mulţimile. Cu ajutorul lui am obţinut limbă română, alfabet latin, identitate românească, podurile de flori„. El a amintit că Vieru a luptat pentru aceste valori încă din anii ’60-’70, în timpul perioadei sovietice. „Abecedarul său a fost primul abecedar naţional, pentru că pentru prima dată, atunci, în anii ’70, se vorbea despre Eminescu.”

“Grigore Vieru era un poet ciudat, cu o anume fragilitate, vulnerabilitate în fiinţa sa. În acelaşi timp era un poet cu un cuget tare, de aceea cei cu spiritul obiectiv îl pot considera un simbol al luptei naţionale din Basarabia.” a declarat preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Eugen Simion.

Dumnezeu sa-l odihneasca pe Grigore Vieru si sa-i odihneasca pe toti cei care au lasat romanilor o firimitura de curaj de a-si apara drepturile, trecutul, propria viata, prezentul si viitorul.

In imaginile video sunt tineri nemteni care canta pe versurile lui Vieru, melodie cantata de regretatii Doina si  Ion Aldea Teodorovici. Intamplator sau nu, cei doi si-au pierdut viata tot intr-un accident rutier. In noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.