„Generația cu cheia la gât” versus generația de astăzi

Îmi amintesc cu drag vremurile copilăriei mele, când libertatea era cuvântul de ordine. Noi, copiii, eram tot timpul liberi, părinții nu aveau timpul necesar pentru a sta toată ziua în spatele nostru, iar vacanțele de vară le petreceam majoritatea la bunici, alergând pe câmpuri și jucându-ne cât era ziua de lungă.

Ne jucam până seara târziu, împărțeam cu toții câte o bicicletă, ne jucam „De-a v-ați ascunselea”, „Baba oarba”, „Șotron”, „Țară, țară, vrem ostași”, „Elastic” sau dădeam câte un spectacol de muzică și dans cu bilete vândute la un leu. Cu părinții ne jucam mai puțin, deoarece serviciul le ocupa mare parte din timp. Dar aveam o mulțime de prieteni, cu care ne întâlneam zilnic, ne luam câte o păpușă și o păturică și ne așezam pe iarbă, unde le croiam haine, le aranjam părul etc.

În trecut erau puțini copii care făceau activități extrașcolare, în ziua de azi, programul majorității copiilor este mult prea aglomerat, rămânând foarte puțin timp pentru joaca liberă.

Astăzi, asistăm la schimbări majore in ceea ce îi privește pe cei mici: sistemul de învățământ este la pământ din cauza pandemiei, distracția copiilor este în on-line (chiar asistăm de multe ori la scene în care părinții îî scot forțat afară pe cei mici, în timp ce pe noi, la vremea noastră, ne implorau să intrăm în casă).

Dacă noi am fost generația de sacrificiu, ei sunt generația sacrificată. O generație întreagă ce riscă să umple spitalele în câțiva ani, cu probleme de coloană, de greutate, de vedere, de imunitate. O generație de tineri singuri, nesiguri, inadaptați, sensibili și anxioși O generație cu măști pe suflete.
Generația care stă de mai bine de un an, cu gâtul strâmb, sub cheie.

Ce n-aș da să aibă copilul meu măcar ce am avut eu, în generația mea de sacrificiu: emoțiile de licean, colegă de bancă, parizer cu iaurt în pauza mare, etc. Ce n-aș da să-l doară gâtul de la prea multă joacă, nu de la statul în scaun, și ochii de la soare, nu de la calculator…