Garda de Mediu Neamț a aplicat amenzi în valoare de 341.000 de lei, în prima jumătate a anului 2020

0

În primele 6 luni al anului 2020, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Neamț au efectuat un număr de 270 de acțiuni de inspecție și control.

Ca urmare a acţiunilor de inspecţie planificate şi neplanificate realizate, s-au aplicat 33 sancţiuni principale din care: 11 avertismente şi 22 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 341.000 lei. Totodată, a fost suspendată activitatea la patru agenți economici.

În aceeași perioadă a fost înaintată o sesizare către organele de cercetare penală.Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare și controale pentru verificarea respectării obligațiilor României ce decurg din Tratatul de Aderare referitoare la: EUTR – trasabilitatea materialului lemnos, produse de protecție a plantelor, respectarea normelor UE privind spațiile verzi urbane, CITES – comerțul cu specii protejate, activități de pescuit în habitate naturale, gestionarea deșeurilor medicale periculoase din spitale și centrele de carantină, verificarea respectării limitelor de emisie la sursele de poluare a aerului.

A fost verificate 19 proiecte depuse/contractate în cadrul măsurilor finanțate prin PNDR 2014-2020, conform Protocolului de colaborare AFIR, GNM și ANPM.

Comparativ cu perioada similară din anul 2019, numărul de sesizări adresate Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Neamț a crescut: în 2020, în semestrul I s-au înregistrat 119 sesizări, în timp ce în 2019 s-au înregistrat 108 sesizări.

Conform Gărzii de Mediu Neamț, deși în 2020 numărul de comisari este mai mic (9 comisari în 2020, 11 comisari în 2019) numărul de sancțiuni aplicate în semestrul I 2020 este de 137%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, iar valoarea lor este de 190%.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate