Gânduri de meditație în urma mistuirii chiliei Părintelui Proclu Nicău de la Mitocul Bălan

1
FOTO: pr. Nicău Nicolae – arhivă personală

Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă voi izbăvi. (Psalmul 17,v: 1-4).

Nu este inteligent cine vorbește, ci cel care știe când să vorbească, spune Avva Isaia. Am tăcut în mintea mea, m-am rugat, am meditat îndelung, la cele întamplate de curând  la chilia Părintelui Proclu Nicău, unchiul și îndrumătorul meu, iar conștiința mi-a zis: mărturisește  adevărul, spune despre ceea ce știi că ai trăit și cum te-ai folosit cât erai în chilia Parintelui  Proclu.

Pr. Proclu // FOTO: pr. Nicău Nicolae – arhivă personală

Acum mai bine de cinci decenii dupa groaznicul decret anti-ortodox si anti-monahal din 1959/nr.410, smerit părintele Proclu pornea cu binecuvântarea și la îndrumarea Părinteleui său duhovnic, Cleopa Ilie, în locurile de unde pornise demersul său ascetic- spiritual, în ținutul natal de la Mitocul Balan, iar aici chiar în capătul satului, la margine de pădure, în apropierea unui șipot curgător ridicându-și cu mâinile sale o chilie, un loc de rugăciune în care să-și plângă păcatele și să se roage pentru lume.

În scurt timp aceasta va deveni pentru mulți, foarte mulți pelerini din Moldova dar și de pretutindeni, o oază de fericire și de mângâiere, de reculegere și meditație adâncă dar și izvor de pocaință și smerită cugetare,  primind  prin sfatul și rugăciunile părintelui Proclu, răspunsuri  la marile întrebări și încercări ale vieții. Chilia devenise  pentru Părintele o arenă de luptă ascetică și un loc de întâlnire cu Dumnezeu dar și oază duhovnicească pentru plelerini.

Viața  monahală pură, smerită,  ortodoxă,  trăită  de părintele  Proclu în chilia sa  a fost  o cale asumată; scopul căii a fost  atingerea păcii și îndumnezeirea. Pe această cale, chiar după ce părintele Proclu  mutându-se la Cer, mai aproape de Domnul, a părăsit această chilie,  pe calea virtuților, căderile, dușmanii mântuirii omului și schimbările se întâlnesc, există disprețuire față de cele sfinte, fructe ale nepriceperii, sterilitate și tristețe. Există  un mare și nespus regret,  plânsul dureros al inimii,  la pierderea prin mistuire în ziua de 2 iunie 2023, în jurul orei 16.00 a chiliei  regretatului părinte Proclu Nicău din satul Mitocu-Bălan, îndrumătorul, povățuitorul  și rugătorul nostru către  Atotmilostivul Dumnezeu.

Mărturisesc, și poate mulți creștini care au călcat pragul chilliei părintelui Proclu sunt în asentiment cu mine, că aceasta a fost o anticameră a Împărăției lui Dumnezeu, un loc de sfințenie, de rugăciune neîncetată, de priveghere și meditație, de plângere a păcatelor dar și de arvunire a aleselor daruri ale Duhului Sfânt.

De ce a luat foc? Cine e vinovat? Punerea în scenă a unor lucruri închipuite și total neadevărate ca și  motiv al mistuirii chiliei ca și voință divină, constituie o totală  blasfemie și lipsă de respect față de un loc care, deși mistuit, ne îndeamnă la tăcere, la reflexie, la introspecție, la rugăciune.

Să ne rugăm ca  Atotputernicul Dumnezeu, prin mijlocirile rugăciunilor Maicii Domnului și ale tuturor Sfinților Săi, să trimită asupra noastră Puterea Sfântă care să ne dea mângîiere și har în aceste clipe de cumpănă, ajutor și înțelepciune în luarea unor decizii din partea celor care administrează această oază de sfințenie, prin care pelerinul care a călcat pragul fostei chilii, dar și cel care doar a auzit de părintele Proclu Nicău, să poată într-un viitor cât mai apropiat, să găsească aici la Mitocul Bălan renăscut din cenușă și lacrimi, un locaș de rugăciune și de meditație lăuntrică, deschis permanent iubitorilor de Hristos, de sfințenie și monahism isihast.

                                                                                      Preot Nicău Nicolae

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Viorel spune

    Este cu adevărat trist să aud despre mistuirea chiliei Părintelui Proclu Nicău de la Mitocul Bălan. Acest incident este un motiv de profundă îndurerare și reflectie pentru comunitatea locală și pentru toți cei care apreciau și respectau munca și spiritualitatea Părintelui Proclu. În momente precum acestea, este important să ne adunăm și să reflectăm asupra valorilor noastre comune, asupra înțelepciunii și iubirii pe care le promova Părintele Proclu. Sper ca această pierdere tragică să aducă unitate și determinare în comunitatea locală, în reconstruirea și restaurarea spirituală a locului sfânt mistuit. În aceste momente dificile, suntem chemați să ne sprijinim unii pe alții și să ne unim în jurul valorilor care ne definesc ca oameni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate