FOTO: Inspectoratul de Poliție Județean Neamț şi-a mărit echipa

0

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț şi-a mărit echipa cu 4 civili, care vor ocupa funcţia de ajutor şef de post în mediul rural. La data de 15 martie a.c., cei patru au depus jurământul de credință și li s-a acordat gradul profesional.

  Cei 4 candidați, care au promovat concursul de încadrare din sursă externă pentru funcțiile de ajutor șef de post își vor începe activitatea profesională în mediul rural, în cadrul posturilor de poliție Doljești, Dămuc, Dobreni și Vînători-Neamț.

Pe data de 15 martie a.c., celor 4 candidați, care au promovat concursul de încadrare din sursă externă pentru funcțiile de ajutor șef de post, li s-a acordat gradul profesional și au depus jurământul de credință în fața șefului unității.

Concursul s-a desfășurat în perioada 15 noiembrie-23 decembrie 2021, iar primii 4 care au obținut cele mai mari note la evaluarea teoretică, în ordine descrescătoare, au fost evaluați psihologic și medical, fiind declarați „apt”.

În total au fost înscriși 72 de candidați, iar după evaluarea performanțelor fizice, 37 candidați au susținut evaluarea teoretică.

Conducerea unității îi felicită pentru reușită, le urează bun venit în echipă și mult succes în carieră!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate