FOTO: Două mașini, un adăpost pentru animale și hectare întregi de vegetație mistuite de flăcări

0

Ieri după amiază, în jurul orei 16:35, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la vegetația uscată, în comuna Grumăzești.
„La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe o suprafață mare, extinzându-se și la o gospodărie.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. A fost afectată o suprafață de aproximativ 10 ha (7 ha aparținând cetățenilor din comuna Grumăzești și 3 ha cetățenilor din comuna Bălțătești) și s-au deteriorat 2 autoturisme și un adăpost pentru animale.
Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului.”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Alte două astfel de incidente s-au produs ieri și în localitățile Brusturi și Oglinzi:

Ca urmare a unui apel la 112 din jurul orei 14:25, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Brusturi au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2000 mp în localitatea Brusturi.
Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Ca urmare a unui apel la 112 de la ora 21:48, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Răucești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1,5 ha în localitatea Oglinzi.
Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate