(FOTO) Controale în județul NEAMȚ – Rezultatul verificărilor din ultimele 24 de ore

0
Foto: IPJ Neamț

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au intensificat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea Instituției Prefectului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 160 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.

Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 24 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 30 de mijloace de transport.

Echipele de control au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, pentru nerespectarea măsurile de protecție individuală.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate