Foișoarele distruse vor fi reparate, iar unele dintre ele relocate

5

foisor-piatra-neamtÎn Piatra-Neamț sunt montate foișoare prin zone unde nu prea era nevoie de ele, iar de multe ori acestea sunt distruse cu regularitate.

Iată că municipalitatea are în vedere mutarea foișoarelor montate inutil în zone unde acestea chiar să fie folosite. Un bun exemplu ar fi cele câteva locuri din oraș unde pensionarii, și nu numai, se adună aproape zilnic la partidele de șah și de unde trebuie să fugă la orice picătură de ploaie sau când căldura devine deranjantă.

În perioada imediat următoare, foișoarele vor fi prinse într-un program de reparare si completare cu echipamente pentru a fi utilizate ca spații de recreere.

„Acește foișoare au fost realizate cu ceva ani în urmă. Decizia a aparținut conducerii primăriei de atunci. Există și posibilitatea să mutăm aceste foișoare din locațiile unde sunt acum. Acolo unde constatăm că acestea se distrug în mod frecvent sau sunt în totalitate distruse e clar că nu le vom mai lăsa. O parte din ele pot fi mutate acolo unde vom avea solicitări de la populație. Chiar lansez un apel către cetățeni să facă cereri către primărie. Dacă există dorințe de mutare de foișoare le putem muta acolo, ba chiar le putem da în pază asociațiilor de locatari pentru a evita distrugerea lor.”, a declarat primarul Dragoș Chitic pentru ziarpiatraneamt.ro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Daniel spune

    De ce credeți că pensionarii vor foișoare? Exact cu ei erau probleme atunci când au fost montate astea.

  2. xx spune

    Este unul vandalizat dar mai este nevoie de cel putin inca unul in parculetul de la Aurora poate si de niste jocuri in plus,se aduna multi copii aici

  3. Doru Mladin spune

    De ce le-ai vandaliza? Par bune la orice la urma urmei te poti face cui fara sa te ploua si la aer curat. Nu pricep.

  4. Vladut Moș spune

    Ca sa nu se adune golanii , vecinii au smuls bancile si au dat cu ulei ars pe mese !

  5. D.j. Max Dragos spune

    se vrea..se face dar multor vandali, nu le place ceea ce este frumos 🙁

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate