Florentina Moise, un nou mandat de președinte al PSD Piatra Neamț

0

Ieri, 4 octombrie, doamna Florentina Moise a fost realeasă în funcția de președinte al Partidului Social Democrat Piatra Neamț. În urma votului, aceasta a ținut să transmită un mesaj de mulțumire:

Am primit astăzi, prin votul delegaților la Conferința de alegeri a PSD Piatra-Neamț, o nouă confirmare în funcția de președinte. Sunt onorată și vă mulțumesc tuturor! Am avut onoarea sa ii am alături pe domnul președinte al Consiliului Județean Neamț-Ionel Arsene, domnul președinte interimar PSD Neamț-Daniel Harpa, primari și președinți de organizații PSD din județ, consilieri județeni și locali, președinții organizațiilor de seniori, femei și tineret, colegi dragi.

Este al doilea mandat și îmi aduc aminte că, în octombrie 2019, porneam la acest drum cu dorința de a construi o echipă puternică, în care să se regăsească și profesioniști din diferite domenii, și seniorii, și doamnele, și tinerii. O echipă unită în jurul celui mai frumos principiu social-democrat: Noi nu lăsăm pe nimeni în urmă! Și am reușit!

Am vrut să creăm o echipă deschisă, în care să se regăsească fiecare cetățean din Piatra-Neamț. Viața comunității noastre se schimbă mai repede în bine atunci când cetățenii se implică în proiectele politice și administrative. Și am reușit!

Am fost mereu consecvenți, serioși, participativi. Am muncit mult și am petrecut clipe frumoase împreună. Am demonstrat că a munci într-o echipă de partid politic nu este nici ceva anost, nici ceva rușinos. Dimpotrivă, suntem parte vizibilă și puternică din marea familie a PSD. Suntem „rudele frumoase” de la Piatra-Neamț!

Toți colegii noștri s-au regăsit în valorile social-democrate, neuitând nicio secundă că suntem români, că avem tradiții minunate și că datoria noastră este să facem o lume mai bună pentru copiii noștri.

Vă mulțumesc încă o dată! Doamne-ajută!”, a transmis Florentina Moise, președinte al Partidului Social Democrat Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate