Firmele care sapă prin oraș, notificate și monitorizate de Poliția Locală Piatra-Neamț

1

Pentru a se preveni incidentele neplăcute cauzate de lucrările ce se desfășoară în acestă perioadă pe raza municipiului Piatra-Neamț, polițiștii locali ai Compartimentului Disciplina în Construcții – Poliția Locală Piatra Neamț au notificat toți operatorii care execută săpături în carosabil sau în zonele pietonale, cu privire la obligația respectării prevederilor Legii 50/1991 și a H.C.L. 228/2021.

Astfel, au fost notificate 6 societăți care acționează  în cadrul proiectelor de mobilitate urbană sau intervin pentru refacerea structurii de furnizare a gazului metan ori a apei potabile, în ceea ce privește respectarea termenelor de finalizare înscrise în autorizațiile și avizele emise de autoritățile abilitate în acest sens.

Totodată, constructorii în cauză au fost avertizați să facă demersurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, aducerea terenului la starea inițială după terminarea acestora și curățarea, amenajarea ori degajarea  amplasamentelor, a terenurilor ocupate temporar pe durata execuției, odată cu încheierea lucrărilor de bază.

a transmis Poliția Locală Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cineva undeva spune

    Utilaje neînmatriculate, dosare penale zero, uitați-vă la ele nu au numere de înmatriculare 90% din ele, circula liniștit pe strada, politia își face treaba și veghează 🤦‍♂️

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate