Final de „Vacanțe Muzicale” – Seara muzicii de operă

0

Concertul Orchestrei Simfonice din București a debutat sâmbătă, 9 iulie, la ora 21:00 pe platoul de la Curtea Domnească. Acest eveniment a marcat finalul celei de-a 43-a ediții a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” de la Piatra-Neamț ce s-a desfășurat în perioada 3-9 iulie 2016. Vântul puternic a dat ceva bătăi de cap organizatorilor înaintea începerii spectacolului, scena fiind coborâtă pentru ca evenimentul să se poată desfășura fără probleme. De asemenea, un echipaj ISU a intervenit în curățarea unor crengi rupte de vânt în zona Curții Domnești. Însă dincolo de aceste mici neajunsuri, spectacolul a început conform programului, iar spectatorii prezenți pe platou au avut parte de un eveniment muzical de excepție oferit de Orchestra Simfonică din București. Totodată, pentru ca seara să fie și mai specială, ultima zi a Festivalului „Vacanțe Muzicale” a coincis cu ziua de naștere a dirijorului Orchestrei Simfonice din București, Jin Wang.
La final, Orchestra Simfonică din București a fost răsplătită cu aplauze la scenă deschisă din partea publicului şi cu diplome de recunoştinţă din partea Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare”, organizatorul festivalului.
Festivalul „Vacanțe Muzicale” s-a încheiat aproape de miezul nopţii cu un impresionant foc de artificii.

Programul spectacolului:

programÎnfiinţată în 2007 de trei tineri muzicieni ambiţioşi, reunind în componenţa sa cei mai valoroşi instrumentişti din România, tânăra orchestră este un ansamblu muzical românesc de prim rang. Notorietatea şi recunoaşterea valorii au venit în urma impresionantei serii de concerte „Salut CULTURA!” şi a evenimentelor susţinute atât în săli tradiţionale de concert, în aer liber cât şi în locuri mai puţin convenţionale. Orchestra abordează o paletă variată de repertoriu, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale, precum muzică de film, pop/rock şi crossover.

Dirijor: Jin Wang

Solistă: Vassiliki Karayanni-soprană (Grecia)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate