Final de proiect Etwinning și lansare de carte la C.N. „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț: Journaux de bord De la Terre à la Lune

0

Odată cu încheierea proiectului Etwinning francofon De la Terre à la Lune, demers inspirat de marcarea a 50 de ani de la primii pași pe satelitul natural al Terrei, aproximativ 30 de liceeni ai Colegiului Național « Calistrat Hogaș » Piatra-Neamț au devenit co-autori ai unui volum în limba franceză, alături de elevi din alte 8 instituții școlare din Belgia, Grecia, Italia, România, Spania.

Doamna profesor Alina Baluș, coordonatorul proiectului în colegiul pietrean, ne-a relatat evoluția proiectului în contextul unui an școlar marcat de schimbări și decizii care au pus sub semnul întrebării continuitatea cursurilor în școli, dar și derularea unor proiecte:

„A fost mai ușor decât în cazul unui proiect de mobilitate Erasmus+. Proiectele Etwinning presupun colaborarea în vederea atingerea unor obiective comune fără interacțiunea față în față a participanților. Comunicarea online în cadrul proiectului debutase deja din luna septembrie atunci când măsurile de siguranță au impus distațarea. În urma etapelor de documentare și creare a echipelor de lucru la nivel internațional, elevii erau deja motivați, liantul creat prin intermediul atelierelor de proiect anterioare lunii martie a contribuit la asigurarea continuității, chiar și în cazul elevilor cu o conexiune internet slabă.

Ajunsesem în punctul în care tot ce investisem până atunci– informare, creații literare și artistice – urma să contribuie la demararea misiunii celei mai importante a parcursului nostru: redactarea colaborativă a unor jurnale de bord imaginare, în care autori-astronauți să conceapă călătorii și soluții pentru protejarea planetei din spațiul selenar. Trebuie spus că 17 școli erau înscrise inițial în proiect, unele chiar din afara Uniunii Europene (Tunisia și Columbia). Declanșarea pandemiei a destabilizat comunicarea cu elevii, astfel că în etapa de redactare colaborativă a jurnalului de bord am rămas doar 9 școli.”

După etapa de colectare a informațiilor care au conturat scopul misiunii, echipa de la CNCH și-a manifestat interesul pentru explorarea surselor de energie (misiunea 7 din volumul actual al jurnalelor de bord). A urmat formarea unei echipe de creatori de personaje: patru elevi voluntari (doi chiar din clasele terminale!).

Alegerea numelor personajelor s-a realizat pornind de la anumite elemente (fizic, caracter, responsabilitate în cadrul misiunii) propuse în contextul întâlnirilor online pe Google Meet: Alexandre Grandot (grand – haut = solid, înalt), Alice Lajoie (psihologul grupului, dominanta optimist a echipei), Stéphanie Labelle (primul foto-model trimis în spațiu), Michelle Brave (cea mai curajoasă din trio-ul feminin al echipajului).

Alți elevi s-au alăturat echipei inițiale de redactare a jurnalului – odată cu înscrierea pe platforma Twinspace și partajarea online a documentului Googledoc de redactare colaborativă. Paginile de jurnal de bord au fost scrise în colaborare, uneori mai multe propuneri au fost mixate în vederea realizării unei imagini mai complexe a stării personajelor sau a anvergurii evenimentelor. Elevii implicați au urmărit documentul comun de redactare Googledoc pentru a putea propune o contribuție conectată la munca celorlalți parteneri. Ei au lucrat individual, în binom sau chiar în echipe de trei, pe diverse rețele de comunicare, Twinspace, Padlet, Facebook, WhatsApp, Zoom.

O echipă de ilustratori au propus imagini pentru jurnal, majoritatea fiind selectate în publicarea versiunii finale a misiunii 7. Începând de astăzi, volumul Journaux de bord  De la Terre à la Lune, editat în format e-book pe https://issuu.com/helenestavropoulou/docs/e_book_lune poate fi lecturat de cititori francofoni de pretutindeni.

„Cadrele didactice caută mereu rețete pentru a progresa în fiecare experiență la catedră. Îmi permit să spun că proiectul nostru Etwinning este o astfel de rețetă. Nu doar pentru profesorii de limbi străine. Constrângerile existente (comunicarea virtuală, raportarea la textele redactate de ceilalți autori) au permis elevilor să conștientizeze responsabilitatea activităților de parcurs și să trateze imprevizibilul cu suplețe și adaptabilitate.

În comunicarea cu elevii din colegiul nostru, am putut remarca ca atitudini dominante în urma participării la proiect: o evidențiere a stimei de sine, a sentimentului de eficacitate personală, chiar a spiritului civic. Învățarea autonomă, capacitatea de analiză și reflecție critică, de observație, empatia, ameliorarea practică, funcțională, a aptitudinilor comunicative în general, cooperarea, respectul pentru munca celorlalți au fost puncte cheie ale finalizării proiectului conform obiectivelor proiectate.

În plus… am stabilit o relație strânsă, dat fiind că anul școlar 2019-2020 a fost primul an de la revenirea din concediul de creștere a copilului (doar cu elevii de clasa a XII-a lucrasem, ei au fost un sprijin important în coordonarea muncii de redactare). Frecvența comunicării din cadrul proiectului a favorizat o mai bună înțelegere a dificultăților cu care se confruntă elevii în utilizarea limbii franceze. A fost o investiție notabilă în îmbunătățirea compețelor de producție scrisă.  Creativitatea a fost, în mod neașteptat, pot spune, stimulată de comunicarea la distanță. Participanții la proiect au fost printre elevii cei mai bine adaptați la platforma Google Classroom, adoptată la nivelul colegiului pentru predarea online!”.

Datorită responsabilizării individuale și colective cu privire la proiect, elevii au știut să aleagă partea pozitivă a perioadei de pandemie, să găsească o cale de a comunica, de a ține legătura în continuare, să păstreze dorința de a duce la bun sfârșit activitățile proiectului.

Fiecare elev a lucrat în ritmul propriu, fiecare efort a fost valorificat. Și fiecare are prilejul astăzi să se declare autor francofon. Cu aceeași mândrie și satisfacție cu care Andreea Mihăilescu (alias Michelle Brave în paginile de jurnal ale misiunii din volumul Etwinning) ne-a detaliat gândurile sale cu prilejul lansării volumului electronic De la Terre à la Lune:

Proiectul Etwinning a fost unul încărcat de oportunități, realizarea lui fiind o ocazie pe care n-aș fi putut să o ratez. Prin intermediul acestui proiect am avut șansa să-mi exersez aptitudinile privind limba franceză și să-mi dezvolt abilitățile de scris, împreună cu numeroși alți francofili din diferite colțuri ale lumii. De aceea, acest proiect reprezintă unul dintre motivele care demonstrează că limba franceză reușește să își câștige din nou statutul de limbă globală. În realizarea jurnalului de bord, colaborarea și empatia au reprezentat părți esențiale, fără de care fascinantul rezultat final nu ar fi fost posibil. În aceeași măsură a contat și împletirea realului cu ficționalul, datorită temei ingenioase a proiectului, care ne-a tranfigurat într-un echipaj de astronauți aflat în căutarea unor surse de energie pentru Terra. Mă bucur că am avut norocul de a face parte dintr-o echipă frumoasă, unită, formată din persoane având aceleași pasiuni și idealuri ca și mine, datorită căreia a fost o plăcere să iau parte la acest proiect.”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate