Filmul independent „Experimentul Pitești” ajunge la Cinema Mon Amour Piatra-Neamț pe 26 aprilie

Filmul independent Experimentul Pitești ajunge în luna aprilie în 44 cinematografe din întreaga țară.

La Piatra-Neamț, proiecția va avea loc pe 26 aprilie, în prezența regizoarei. Tot pe 26 aprilie, realizatorii lung-metrajului vor deschide în premieră expoziția proiectului ’’Experimentul Pitești’’.  

Este vorba despre obiectele folosite în timpul producției, prezentate și explicate în foaierul Cinema Mon Amour din Piatra-Neamț. Între exponate vom găsi ceasul folosit de Ion Caramitru, scenariul și scaunul de tortura. Adiacent, expoziția aduce spre interes trei lucrări semnate Fag Negrescu, studentul închis la Pitești, care după eliberare a pictat ceea ce a văzut în închisoare.  Mai mult decât atât,  evenimentul va avea prezenți prin intermediul online pe domnul profesor Andi Daschievici, fiul lui Petru Daschievici (întemnițat la Pitești), și pe jurnalistul Lucian Merisca, fiul lui Constantin Merisca (de asemenea unul dintre studenții închiși la Pitești).  

Proiecția de la Piatra-Neamț începe la ora 19.00. Biletele se pot achiziționa de pe eventbook.ro sau de la casa de bilete a Cinematografului „Mon Amour.”

La Târgu Neamț, proiecția va începe la ora 17.00, pe 27 aprilie, la Casa de Cultură Târgu Neamț.

Filmat la Iași, Suceava,  Aroneanu, București, Pitești

Povestea filmului începe cu momente din viața socială a anilor ’50 (zona Moldovei, Iași), aduce în prim-plan psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a “fenomenului reeducării” în România (1949-1954).

Prima parte a filmărilor s-a desfăşurat la Iaşi. Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet – Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană, s-au aflat în obiectivul camerelor de filmat.

S-a filmat și Aroneanu, sat tradițional românesc, unde sunt două case autentice din 1944.

Primul material filmat despre lungmetrajul  despre Experimentul Pitești a fost realizat la Fortul 13 Jilava, iar materialul a fost folosit la prima campanie de colectare de fonduri pentru acest proiect (mai 2015).

„Lung-metrajul‚ Experimentul Pitești este un film document, un film testament, un film manifest si un film semnal de alarmă. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul, să învățăm pentru ca atrocitețile istoriei să nu se mai repete niciodată. Cercetarea pentru acest lung-metraj istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri, pe o durată de peste 4 ani. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen. Lung-metrajul a ajuns la lumină după 11 ani de muncă, cu aportul a 120 de actori încă neplătiți și peste 800 de oameni în spatele camerei. ’Facem apel la toate instituțiile statului, companii și persoane private care pot să ne ajute cu distribuția filmului și renumerarea echipei (contact 0747551721)”, a spus Victoria Baltag, regizoarea filmului.

În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, îl veți putea vedea și pe Ion Caramitru, susținator al acestui proiect.

Proiecția lung-metrajului se va desfășura în scop caritabil,  pe durata a o oră și 20 de minute, fiind urmată de o sesiune  Q&A cu realizatorii filmului.

Imagine de la filmări,  actorul Ionut Ginju, Experimentul Pitești 2015

Despre Experimentul Pitești știm că „A fost una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”, așa cum afirma istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze. Perioada nefastă a istoriei, între 1949-1952, a făcut mii de victime prin reeducare. Scopul: crearea omului de tip nou. Cei care aveau o altă convingere politică sau religioasă, alta decât cele agreate de regim, erau supuși reeducării prin tortură. A fost considerat cel mai agresiv program de spălare a minții din Europa de Est.

„Lung-metrajul despre Experimentul Pitești este un proiect realizat cu suflet, pentru suflet. Vă invit cu drag și sinceritate să urmăriți filmul nostru, să-l așezați cu grijă în inimă, să-l purtați cu demnitatea cu care merită un astfel de subiect și să priviți spre orizonturi deschise, cu mintea limpede, cu gânduri calde, cu puterea și curajul de-a realiza bijuterii …..în artă, știință, cultură.  Și eu, și  echipa, vă mulțumim fiindcă ați fost mereu lângă noi, fiindcă ne-ați dat putere să mergem mai departe, fiindcă ne-ați susținut când a fost nevoie să facem acest proiect să prindă viață. Împreună creăm lucruri frumoase! Va doresc vizionare plăcută, liniștită, aducătoare de gânduri bune. Credem în educație ca singura comoară adevărată capabilă să ne ajute să ne dezvoltăm, să ne îmbunătățim și să creștem. Am realizat acest film pentru a oferi educație, informare și arta, pentru a cunoaște trecutul, pentru a învăța din el și pentru a nu permite niciodată să se mai întâmple asemenea atrocități. Mai mult decât atât, Edmund Burke spunea  că  „Singurul lucru necesar pentru că răul să  triumfe  este că oamenii buni să nu facă nimic”, așadar, eu  cred că oamenii buni trebuie să acționeze împotriva triumfului răului  și asta am făcut noi prin acest proiect. Acesta este primul și singurul film despre fenomenul reeducării, un film-document care tratează o poveste adevărată bazată  și pe mărturiile familiilor celor care au murit sub torturi fizice și psihice între 1949-1952. Este un film de interes internațional pentru că dezvăluie un adevăr despre fenomenul de reeducare care s-a întâmplat în toate țările de sub URSS și se întâmplă și astăzi, din păcate”, a mai spus Victoria Baltag.

Proiectul a căpătat interes internațional încă  din stadiul de dezvoltare. Asociații din întreaga lume, cinematografe, entități academice au invitat  echipa în anii anteriori să vorbeasca despre film (Indiana University din SUA, Regina University din Canada, Pittsburgh University din SUA, Laemmle Theatres din Beverly Hills, UCL și Centrul Cultural Român din Marea Britanie, Asociația Româno-Americană din New York, asociații culturale din Chicago, New York, Calgary, Toronto, Alberta, Barcelona, ​​Zaragosa, Budapesta, Kaunas, Agueda, Las Vegas, Winnipeg, Alberta, Denver, Sofia și multe altele). Este un film testament, o voce a celor care au fost torturați în vremea comunismului și a celor care nu și-au găsit încă dreptatea și este un film care tratează un subiect ținut ascuns de zeci de ani, un film făcut pentru a dezvălui o istorie din care întreaga societate trebuie să învețe. Este un film manifest care vine cu informații despre comunism, educație, libertate de gândire, dincolo de divertisment. Este un film de „responsabilitate morală” menit să stea împotriva uitării.

Andi Daschievici, fiul lui Petru Daschievici povestește în premieră:

‘’Tatăl meu a fost racolat de Titus Leonida – erau prieteni vechi. Împreună cu alți 6 studenți făceau parte din Grupul de partizani Titus Leonida de la Iași și militau împortiva comunismului.  Tată avea sarcina de a asigura corespondența grupurilor de partizani de la Iași la Cluj Napoca. Toți cei 8 studenți au  fost prinși și anchetați de securitate, mai apoi închiși în temnița Mănăstirii Galata din Iași, cu sentințe între 2 și 7 ani de carceră pentru că ‘au uneltit împotriva ordinii sociale’. Bunica mea, care, fiind o femeie credinciosă, în anii de detenție ai tatului meu, a dormit pe o scândură, nici măcar învelită cu vreun cearșaf, ceva, pur și simplu pe scândură, pentru că așa a considerat că poate să-l ajute pe tata, prin credință să-i transmită  puterea de a răbda, de a rezista. Tata însă, la Mănăstirea Galata, a dormit  pe jos, pe ciment, și cu frigul dobândit de acolo, când a ajuns la Pitești făcuse deja pneumonie și asta l-a făcut să stea mai mult în infirmerie. Erau acolo 5 studenți, unul dintre ei avea venele taiate, altul cu stare avansată de dizenterie…, erau toți între viață și moarte.  Din infirmerie auzeau însă țipetele torturilor din celulele din jur și în 1951 , ‘’haita lui Titus Leonida’’ (devenit torționar în urma electrocutării și torturilor) a năvălit în infirmerie și  au lovit cu bestialitate. Tata a fost lovit de însuși Titus Leonida. Boala și lipsa dovezilor l-au făcut pe tata să fie eliberat. Atunci  a semnat un acord prin care se angajează că nu va spune niciodată despre cele petrecute în închisorile prin care trecuse.  Titus Leonida și tata se întorc la Iași într-o libertate  împovărată cu fiecare clipă, cu o viață care să se încadreze în linia partidului, dar peste o suferință continuă și nemărturisită’’.

Titus Leonida și Andi Daschievici, călăul și victima, aveau să locuiască amândoi în cartierul Tătărași din Iași. Petru Daschievici își amintește cum, fiind copil, mergea în vizită la Titus Leonida și acesta venea în vizită la tatăl lui: „Nu vorbeau niciodată despre ceea ce s-a întâmplat la Piteși. Într-o zi, după ce tata murise, m-am întâlnit pe stradă cu Titus Leonida care mi-a spus că tata, în toți aceșți ani, nu-i dăduse mâna niciodată atunci  când se revedeau sau când se despărțeau. O singură dată o făcuse, când  acel cancer osos,  – ale cărui rădăcini zac la Piteșți – l-a tintuit la pat și a  simțit că moare.  Și Titus Leonida mi-a spus acestea cu lacrimi în ochi, și eu am înțeles atunci că datul mâinii a fost gestul suprem de iertare’’.