FESTIVALUL CONCURS “FLORILE CEAHLĂULUI” – EDIŢIA ANULUI 2013, GATA DE START: Preselecţia judeţeană

1

Între 24 februarie şi 2 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, sub egida Consiliului judeţean Neamţ, organizează ediţia a XXV-a a Festivalului concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”. Ca noutate, anul acesta festivalul va avea două secţiuni, cea de canto tradiţional românesc (carecuprinde două categorii de vârstă – între 8 şi 15 ani, respectiv între 16 şi 25 ani) fiind completată de secţiunea de instrumente populare.

Ziua de 22 februarie a fost data limită a înscrierilor pentru cele două faze elminatorii, una pentru concurenţii din Neamţ şi una naţională.

Duminică, 24 februarie, va avea loc prima preselecţie, cea judeţeană. Reamintim că, pentru această fază a competiţiei, participanţii au de prezentat o doină (o lucrare din categoria genului epic sau a cântecului ceremonial), o piesă autentică, reprezentativă din zona etno-folclorică de provenienţă a concurentului (care să nu fie din repertoriul consacrat) interpretată cu acompaniament instrumental, descrierea zonei folclorice pe care o reprezintă, a costumului popular sau a unui obicei.

Trofeul FLORILE CEAHLAULUI

Pentru secţiunea instrumente tradiţionale concurenţii vor prezenta două piese din folclorul românesc, diferite ca gen, caracter şi stil.

Concurenţii din Neamţ vor fi selectaţi de o comisie formată din profesorii Delia Irimie, Radu Oţel şi ziaristul Nicolae Sava din partea ziarului „Ceahlăul”, partener în organizarea Festivalului.

Acompaniamentul muzical este asigurat de orchestra Ansamblului „Floricică de la Munte”, conducerea muzicală aparţinându-i lui Ovidiu Şvarţ.

Cu câteva ore înainte de a expira timpul acordat înscrierilor, situaţia candidaţilor pentru cea de a XXV-a ediţie a Festivalului ”Florile Ceahlăului” se prezenta astfel: treizeci şi doi de concurenţi pentru preselecţia judeţeană (nouăsprezece pentru canto tradiţional cu vârste de până la cincisprezece ani şi şapte cu vârste de peste şaisprezece ani, la care se adaugă şase concurenţi pentru secţiunea instrumente populare) şi patruzeci şi opt de concurenţi pentru preselecţia naţională (optsprezece pentru canto tradiţional cu vârste de până la cincisprezece ani şi douăzeci şi cinci cu vârste de peste şaisprezece ani, la care se adaugă cinci concurenţi pentru secţiunea instrumente populare).

Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 10,00, la sala de festivităţi „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, intrarea spectatorilor fiind liberă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. octavin barbu spune

    parca la sectiunea 8 – 15 ani au trecut de preselectie 4 ,si pe site apar 5 !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate