FestivaluI Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, a XXI-a ediție. Prezentarea ultimelor formații participante

0

În perioada 2 – 7 august judeţul Neamţ va fi gazda celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, au lansat invitaţii mai multor ansambluri folclorice din întreaga lume. Au confirmat grupuri reprezentând cultura tradiţională din Asia (Taiwan) şi Europa (Macedonia, Grecia, Georgia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Ucraina).

Vor fi prezente şi două formații care activează în România, reprezentante ale unor comunităţi minoritare: Ansamblul de dansuri al comunităţii poloneze din Suceava şi Ansamblul folcloric tătăresc „Qarasú” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Medgidia.
Nu vor lipsi grupurile care să reprezinte folclorul românesc – Ansamblul de cântece şi dansuri „Burnasul” (Teleorman) şi „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Ca la fiecare ediţie desfăşurată în cei douăzeci şi şapte de ani de existenţă, şi în 2018 festivalul îşi păstrează caracterul itinerant. Ansamblurile participante vor oferi spectacole în oraşele din întreg ţinutul. Astfel, se va putea bucura de dans, muzică şi port popular publicul din Piatra-Neamţ (pe 2 şi pe 7 august), la Roman (3 august), Târgu Neamţ (4 august), staţiunea Durău din comuna Ceahlău (5 august), Bicaz (6 august).

Deschiderea din municipiul reşedinţă de judeţ va avea loc joi, 2 august (ora 19:00, pe platoul Curţii Domneşti), programul preconizat cuprinzând şi tradiţionala paradă, care se va desfăşura, începând cu ora 18:00, pe bulevardele din centrul urbei (Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel „Ceahlău” – Teatrul Tineretului), urmată de un spectacol folcloric maraton. Parada portului, muzicii şi dansului popular va fi repetată şi în celelalte localităţi care vor găzdui ediţia de anul acesta a festivalului.

***
ANSAMBLUL DE DANSURI FOLCLORICE „AGIOS TRYFON”, Kilkis (Grecia)
Ansamblul de dansuri folclorice „Agios Tryfon“ este un grup al Asociației Culturale a „Stenimahiton”. A fost creat în 1979, în Kilkis, oraș situat în Grecia de Nord.
Ansamblul de dansuri folclorice are ca scop cultivarea tradiției și în special a dansului, care reflectă atât emoțiile, cât și aspectele particulare ale vieții. În plus, se urmăreşte dezvoltarea prin dans, dezvoltare care este legată de cultură, de cadrul societății și al economiei. Nu în cele din urmă, ansamblul „Agyos Tryfon” dorește să reînvie dansul tradiţional și să-l conecteze la viața modernă.
Dansurile și cântecele ansamblului introduc privitorul în lumea tradiției și artei populare ale poporului grec, prin culoarea naţională, originalitate, sufletul viu, temperamental. Costumele populare sunt autentice și provin din toate zonele Greciei. Având culori și broderii încântătoare, respectă vechea tradiție, în timp ce instrumentele muzicale – liră, cimpoi, țambal, clarinet, lăută, vioară – acoperă totul melodios, prezentând forma totală a tradiției folclorice grecești.
Ansamblul „Agios Tryfon“ a câștigat o largă recunoaștere prin prezența sa consecventă, performând atât în Grecia, cât și în străinătate (Ungaria, Bulgaria, Turcia, România). A participat, de asemenea, la programele de televiziune din Grecia.
În festival, grupul de adulți va prezenta (însoțit de muzică live) dansuri populare din diferite regiuni ale Greciei (Tracia, Macedonia, Insule) și, desigur, dansatorii vor interpreta celebrul syrtaki, alături de spectatori.

***

ANSAMBLUL FOLCLORIC ”LACRIMA” (Republica Moldova)
A luat ființă în anul 1988 în satul Cobusca Veche, raionul Anenii Noi. Inițial activau peste treizeci artiști amatori. În prezent, grupul cuprinde paisprezece dansatori, fiind condus de către Nadejda Munteanu.
Colectivul este participant activ în cadrul evenimentelor cultural- artistice atît la nivel local, raional, cît și republican: ”Caravela Culturii”, ”Tîrgul de Crăciun”, ”Aprindeți Luminile”. De asemenea, a participat la emisiuni folclorice radiofonice și televizate.
În palmaresul ansamblului sunt cuprinse o serie de participări la festivaluri, dintre care amintim: Festival de Folclor ”Cântecele Oltului” Râmnicu-Vâlcea (1991); Festivalul de Folclor din satul Costești, raionul Ialoveni (1992), unde a și primit titlul de Laureat al festivalului; Festivalul Internațional de Folclor Tulcea (1995).
La Festivalului-concurs Național de Folclor ”La Nistru la Mărgioară” desfășurat în orașul Anenii Noi, Ansamblul “Lacrima” a fost laureat la mai multe ediții, fiind certificată astfel valoearea artistică a grupului.
Artiștii basarabeni din Cobusca Veche au mai strâns căteva titluri de Laureați la o serie de Festivaluri raionale, cum ar fi “Cîntec pascal – Osanale Domnului”, ”Credință. Speranță. Iubire” (festival de cântece patriotice) și Tradiții și obiceiuri de iarnă ”Florile Dalbe”, Festivalului Folcloric ”Hora Sînzienelor” din raionul Telenești.

***

ANSAMBLUL FOLCLORIC TĂTĂRESC „QARASU”, Medgidia
Ansamblul Folcloric Tătăresc „Qarasu” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Medgidia, s-a înfiinţat pe 15 ianuarie 1990, sub îndrumarea doamnei Agisuna Sadet, a lui Cetin Gembulat şi a regretatului Bechiş Chiazâm.
A fost reconstituit, în 1996, de Cutlacai Ergun şi Sema, ulterior, coordonatori fiind Feizi Emel şi Agimurat Iasemin.
„Qarasu” este compus din trei grupe („Qişkene”, „Mini” şi „Qarasu”) şi este coordonat de instructorul-coregraf Menagi Elis.
Ansamblul a reprezentat folclorul tătăresc pe scenele a numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale unde a obţinut premii care i-au motivat şi mai mult pe tinerii dansatori tătari de la Medgidia, în demersul lor de promovare a tradiţiilor specifice etniei.

ANSAMBLUL FOLCLORIC POLONEZ „MALA POJANA” („MICA POIANĂ”), POIANA MICULUI (SUCEAVA)

A fost înfiinţat în anul 1990. Activează, încă de la început, sub patronatul Uniunii Polonezilor din România, cu sediul central în Suceava. Programul artistic cuprinde cântece şi dansuri tradiţionale poloneze din Poiana Micului, sat în care începuturile popularizării folclorului local datează din anul 1908. Atunci, un grup de săteni a participat, la Viena, la prezentarea minorităţilor din Imperiul Austro-Ungar

La prima ediţie a manifestării „Întâlniri bucovinene”, din 1990, care s-a desfăşurat în Polonia, la Jastrowie, grupul sucevean a debutat, prezentând obiceiuri şi tradiţii din Poiana Micului.

„Mala Pojana” a participat la festivalurile minorităţilor din România şi, în mod regulat, la manifestările organizate în ţară şi străinătate de Uniunea Polonezilor din România.

În prezent, ansamblul este format preponderent din copii şi tineri din Poiana Micului, cărora li se alătură şi un mic grup de „veterani”.

***

ANSAMBLUL DE CÂNTECE ŞI DANSURI „BURNASUL”, Teleorman
Ansamblul de Cântece şi Dansuri „Burnasul” al Consiliului Judeţean Teleorman a fost înfiinţat la 1 septembrie 1990 şi, în scurt timp, a devenit un important mijloc de valorificare a creaţiei populare în întreaga Românie.
Valoarea acestui ansamblu a fost recompensată cu înalte distincţii la numeroase festivaluri autohtone şi internaţionale, în Egipt, Siria, Iordania, Turcia, Republica Moldova, Bulgaria, Italia, Spania, Belgia. Din anul 1994, director al Ansamblului a fost prestigiosul interpret Liviu Vasilică. Printr-o muncă asiduă, el a reuşit să imprime acestuia o notă de acurateţe şi autenticitate rar întâlnite la alte ansambluri din ţară.
Orchestra este constituită din muzicanţi de înaltă valoare, care au cunoscut consacrarea datorită virtuozităţii şi stilului lor autentic de interpretare. Specifică este alternanţa orchestrală, între taraful tradiţional (ţambal, vioară, cobză, fluier, nai) şi formaţia completă, ce adaugă acestuia clarinetul, acordeonul şi trompeta.
Grupul vocal bărbătesc „Burnasul” demonstrează, de peste cincisprezece ani, că orice apariţie scenică înseamnă o adevărată lecţie de folclor autentic.
Formaţia de dansuri populare prezintă suite ce cuprind piese coregrafice din toate zonele ţării, de o mare valoare artistică şi documentară. De-a lungul timpului, formaţia a fost pregătită de coregrafi de seamă ai folclorului românesc: Tita Sever, Viorel Vatamaniuc, Emilian Dumitru sau Marin Barbu.
***
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE”
Fondat în 1971, în Piatra-Neamţ, Ansamblul activează sub egida Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Neamţ. Ansamblul „Floricică de la munte” cuprinde o formaţie de dansuri tradiţionale, o orchestră de folclor, dar şi o formaţie de obiceiuri de iarnă care aduce pe scenă cele mai frumoase jocuri de măşti specifice zonei Neamţ (căiuţii, capra, ursul, mascaţii, printre multe altele).
„Floricică de la munte”, prin tot ceea ce reprezintă, conservă în cel mai înalt grad formele tradiţionale ale folclorului românesc. Repertoriul actual cuprinde cântece şi jocuri populare din cele mai importante regiuni etnofolclorice româneşti.
De-a lungul timpului, Ansamblul a fost prezent pe scena unor prestigioase festivaluri din ţară, dar şi din străinătate, în Franţa, Italia (Sicilia şi Sardinia), Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda.
Încă de la fondare, formaţia a câştigat importante premii naţionale la festivalurile de folclor din Iaşi, Constanţa, Bistriţa, Cluj-Napoca, Bacău, Suceava, Harghita, precum şi distincţii internaţionale la festivalurile de la Cracovia şi Zakopane (Polonia), Lovec şi Zavet (Bulgaria), Kikinda (Serbia), Champtoce şi Reims (Franţa), Quartu Santa Elena Sardegna (Italia), Katerini (Grecia) sau Adapazari (Turcia).

 

* Sursa: www.culturaneamt.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate