Fără patimă: Aniversări uitate, sărbători pierdute

Aproape că nu e săptămână lăsată de la Dumnezeu să nu fim deranjați, pardon, de-a dreptul atacați cu zile de comună, comemorări și omagieri nefirești, aniversări forțate și sărbători închipuite, cu câte și mai câte pretexte pentru a mima respectul din partea a felurite personaje publice, personaje aflate altfel într-o interminabilă goană după imagine.

Prăpădirea programată a banilor publici a devenit o rutină, iar cu cât zona e mai săracă, fără putere economică reală, cu atât cresc sumele extrase din varii bugete publice. Mare minune să nu apară niște agenți „deștepți” care să-ți tragă și comisioane. Până la consacraarea lor, trag în noi cu declarații și discursuri făptuitori de acțiuni (evenimente?), plus abonații și abonatele de rigoare, nu neapărat într-o ordine de precădere.

Trist tare, dacă nu umilitor, e când se calcă în picioare peste istorie, poate una pe care am trăit-o, peste personaje, peste o anume simbolistică. Când conexiunile se închid în propriul oraș, e și mai dureros.

Bunăoară, la sfârșitul săptămânii trecute, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești s-a organizat omagierea unui absolvent excepțional al Liceului „Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Avea să urmeze apoi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, fiind chiar șef de promoție în 1972. După absolvire a venit acasă, la T.T. Paul Chiribuță se numește, iar împlinirea a 50 de ani de carieră artistică a fost sărbătorită la Ploiești, nu la T.T., cum s-ar fi cuvenit. Dar, cine să-și amintească, cine să-l bage în seamă? Eventual publicul, public care poate n-a uitat de un spectacol formidabil din anii ’80 ai secolului trecut, din memoria căruia am extras fotografia de mai jos, cu „Paolo Chipiri” și soția sa, uriașa actriță Ana Ciontea.

Cu câteva zile mai înainte, pe 20, altă aniversare cu tâlc, strâns legată tot de Teatrul Tineretului. Un domn boier-de-boier, căsătorit cu o altă actriță faimoasă de la noi, Carmen Petrescu, a împlinit 80 de ani. Câți îl recunosc din fotografie?  

E Radu Boroianu, om de cultură, scriitor și cronicar de teatru, ba și director artistic la două teatre, absolvent de regie la IATC (1968), fost ambasador în Elveția, Cavaler al Legiunii de Onoare (Franța) și Comandor al Ordinului Național „Pentru Merit” (România). Peste toate, deși retras de ani de zile din viața politică, rămâne în conștiința unei generații drept un liberal pur-sânge și un politician de înaltă ținută.

Nu am remarcat un salut sau măcar un răvaș de felicitare din partea Partidului Național Liberal. Mă rog, numai numele a rămas din ei de când s-au predat cu arme, bagaje și o pretinsă doctrină unei mișcări politice paneuropene, cunoscute sub numele de Partidul Popular European. Dar, dacă ei n-au scos capul, ceva așteptări aveau unii de la Ludovic Orban, căci era o bună ocazie să le administreze o corecție foștilor colegi, pornind de la reînființarea PNL după Revoluție, eventual punând o tușă pe PNL-AT. Dezamăgire totală. Sau, mai curând, o confirmare. Căci nu l-am auzit pe ex-premier să-l pomenească nici pe unul dintre binefăcătorii săi direcți și personali din politică.

Horia Rusu  ar fi împlinit 70 de ani pe 18 septembrie. Nu strica un strop de recunoștința față de cel dispărut într-un tragic accident rutier la Tălmaciu, lângă Sibiu, pe 29 ianuarie 2001, taman când i se deschidea un viitor de excepție, atât personal, cât și pentru PNL și România. Sigur, e posibil ca Orban de România, pe lângă tarele devoalate după instalarea ca prim-guwerner, să se confrunte cu oarece sincope de memorie. E neîntrecut în a da vina pe alții pentru asasinatul energetic împotriva României, uitând de propriile „contribuții”.

Cel puțin cu memoria stau groaznic și gospodarii politico-administrativi din inconfundabila primărie pietreană. Nu, nu ține de cultură, nu e pe tărâm politic, dar merită punctat căci e cu repetiție, ceea ce trădează o anume perseverență. Nu am reținut să transmită un sincer Shanah tovah (שנה טובה) de Rosh HaShanah. Adică de Anul Nou evreiesc, care a început duminică seara, pe 25 septembrie. Din sumedenia de localități, cărora la drept vorbind li s-a cam pierdut șirul și cu care „Cheatra” are parafate acorduri de parteneriat/ înfrățire, două sunt din Israel – Kiryat Malakhi și Lod. Inutil de căutat amănunte semnificative pe site-ul (https://www.primariapn.ro/web/portal/orase-infratite ). Nu rezultă că ar avea habar de apropierea împlinirii a 30 de ani de la prima vizită oficială la Kiryat Malakhi. Acum, pe lângă jucăria cu imobilizarea orașului sub genericul mobilității, primarul pare să ne caute frați noi tocmai prin India. Că în Israel încă trăiesc evrei nu cu origini, ci plecați ei înșiși de la noi, cu copii și nepoți care visează la un program oficial de întoarcere la rădăcini – e ceva nesemnificativ cât timp prioritară e scrierea viitorului în culori de semafor.

Oricum, și astăzi e o zi semnificativă. Se cuvine să urmărim evenimentele cu nedisimulată atenție, ca să nu spun preocupare, că tresare titularul de la Cotroceni. Motiv de atenție avem.

Da, e o bucurie maximă și nutrim speranța legitimă că politicienii nu vor da buzna. Cu 70 de ani în urmă, în fostul oraș Stalin, vedea lumina zilei un viitor ofițer și inginer de aeronave, Dumitru Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român.

Să vedem și câți își vor aminti de 14 mai 1981, de misiunea Soiuz 40 și comandantul ucrainean Leonid Popov, de stația orbitală Saliut-6, de cele 7 zile, 20 de ore, 41 de minute și 52 de secunde petrecute în spațiu de Magnificul Prunariu de România, așa cum l-am prezentat cu exact un an în urmă.

În loc de final, cu gândul ce fuge la întâlnirea cu Domnul cosmonaut pentru care la Piatra-Neamț nu s-a găsit finanțare, un singur amănunt: aniversările și sărbătorile publice corecte chiar țin de educație.

Viorel COSMA