Falimentul medicilor de familie

14

Declarație politică

Stimați colegi, doamnelor și domnilor senatori,
Majoritatea medicilor de familie își desfășoară activitatea în cabinetele medicale în baza unui contract de concesionare și până de curând plăteau o chirie modică, în valoare de 1 EUR/mp/an.
De curând însă, reprezentanții consiliilor locale – instituție care deține imobilele în care sunt amplasate cabinetele medicilor de familie, au decis să modifice chiria, în baza HG 884 din 3 iunie 2004, prin care, autoritățile publice locale pot hotărî nivelul maxim al redevenței pentru spațiile medicilor. Astfel, se pune în pericol activitatea acestor cabinete, chiriile uriașe percepute în acest moment, ducând în scurt timp la falimentul medicinei de familie.
Ca o exemplificare, în Municipiul Piatra Neamț își desfășoară activitatea 45 de medici de familie, 25 din aceștia (adică 60%, reprezentând 35,000 pacienți) funcționează în cabinete pentru care plătesc redevență Primăriei Piatra Neamț.
Prin HCL 269 din 29.08.2013, s-a stabilit cuantumul redevenței cabinetelor medicale la o valoare cuprinsă între 45-50 EUR/mp/an, în funcție de localizarea fiecărui spațiu.
La 1000 pacienți înscriși la un medic de familie, acesta încasează lunar de la CAS între 3200-4200 RON. 1500 RON reprezintă salariul asistentelor, 900 viramentele la stat, întreținere și cheltuieli cu utilități ale spațiului se ridică la 500 RON, femeia de serviciu pentru spațiile comune 200 RON și noua redevență de aproximativ 1000 RON/lună duce la un total de 4100 RON. Calculul arată că aceste cheltuieli depășesc în unele situații câștigul efectiv al cabinetelor.
Un cabinet medical are în medie 50 mp, fiind incluse sălile de așteptare, cabinetul medical, cabinetul asistentelor, toalete și alte dependințe pentru care redevența/mp are aceeași valoare.
Primăria are în același timp obligația de a reabilita spațiile la nivelul normelor europene, la Piatra Neamț însă, primăria le-a comunicat medicilor că nu există fonduri,
consolidările, reabilitările și igienizările urmând să fie făcute pe cheltuiala proprie a fiecărui medic.
Am semnale de la Asociațiile medicilor de familie că o consecință imediată a creșterii nejustificat de mari a chiriei va duce la o taxare suplimentară a pacienților, pentru plata utilităților, a folosirii spațiilor de așteptare și a toaletelor, astfel, tot cetățeanul va fi cel care plătește în final creșterea redevenței.
Autoritățile locale trebuie să înțeleagă că nu se poate face comerț cu medicina de familie, doar de dragul aducerii unor sume de bani la bugetele locale. Sănătatea ar trebui să fie o temă de dezbatere și la nivelul lor.
Asistența medicală primară acordată de medicii de familie este deosebit de importantă, autoritățile locale nu trebuie să împovăreze această activitate, ci să acorde un suport necesar bunei desfășurări, prin diminuarea tarifului chiriilor. Rolul asistenței medicale în interiorul comunității impune implicarea factorilor de decizie, atât la nivel central, dar mai ales la nivel local, în sprijinirea acestei activități atât de necesară și esențială pentru cetățeni.

Senator PNL de Neamț,
Eugen Țapu-Nazare

NOTA REDACTIEI :
Empatizam cu problema expusa de domnul Senator Tapu si salutam interventia domniei sale in speranta ca in curand vom vedea noi interventii din partea acestui politician nemtean care are multe de spus si spre deosebire de foarte multi PNL-isti nemteni chiar stie ce spune si despre ce vorbeste.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
14 Comentarii
  1. Mihai spune

    Dintr-o data s-au trezit si medicii de familie care oricum castiga mai bine decat rezidentii sau stagiarii de prin spitale si care fac medicina adevarata nu stau toate ziua pe scaun si se plang ca n-au bani. N-au pic de respect fata de pacientii de pe listele lor, ii lasa sa astepte cu orele la usa, desi au program de la 8 abia vin pe la 10 si pleaca la 12.

    1. R spune

      Prietene, de ce nu te-ai facut si tu medic de familie, daca e ata de bine? bani multi, treaba de loc, super bine. De curiozitate, ai atata scoala cata vacanta au oamenii astia (18 ani x4 luni = 72 luni vacanta = 9 ani de scoala), fara a lua in calcul perioada rezidentiatului

      1. feraru marcel spune

        Sugerez mecanicilor auto, care-s doctori de masini, sa-si clameze dreptul de a fi considerati VIP-uri si tratati ca atare. Ei in scoala, au invatat sa repare masini, asa cum onor dom’ dr. a invatat sa repare masinaria umana. Unii, au ramas sa se creada mecanici, altii se cred dumnezeu, si-ar dori sa fie nu numai respectati, ba chiar, adulati. Ca are ei clase multe. Ca R Care probabil isi pune singur diagnosticele, ca sa nu dea spaga lu’ nenea medicu’ .

        1. feraru marcel spune

          Si ca sa nu spuna R, ca-s prost crescut, as vrea sa-l intreb dac-o vazut niscai filme americane cu doctori, unde pacientul i se adreseaza simplu cu doctore. Nu, mister, ori sir. Simplu, doar, doctore. Are cineva curajul, la noi, sa-i spuna medicului, doar asa…..doctore. N-are, ca, o data ridica spranceana dom’ doctor si-ti atrage atentia sa respecti inaltimea cinului sau. Eh, da’ probabil ca-n America toti au facultati facute si de aia isi permit sa se adreseze medicului asa. Ai nosti…..au scoala cat vacantele doctorilor. N-asa ??

          1. R spune

            Nu te-am categorisit in tagma respectiva deoarece dialogul a fost in termeni decenti, relativ argumentat, chiar daca eu consider ca ai unele erori de logica.Referitor la pretentiile mesterului, ai fi surprins sa afli unele moduri de adresare catre medici de familie, din motivul (normal) ca, spre deosebire de mecanicii auto, medicul nu te poate da afara din cabinet, si refuza consultatia – nu are dreptul de a-si selecta clientii, ceea ce e relativ OK. Chiar nu ai vazut nici o stire cu medici agresati verbal sau fizic de diversi pacienti?). deasemenea, de ce ti se pare gresit sa vorbesti politicos cu un om cu o anumita pregatire, si care incearca sa-ti faca un bine? referitor la „mestere”, la mester te duci direct cu banul, cu sau fara factura, in aceste conditii nu mai are pretentii majore referitor la limbaj.referitor la salarizare, revin, pe acele milioane de oameni care muncesc pe salariul minim pe economie nu le impiedica nimeni sa castige mai bine, daca au pregatirea necesara – nu neaparat ca medici, dar in orice domeniu. Salariul este un pret pe care angajatorul este dispus sa-l plateasca, si este reglat de piata muncii. daca incepand de maine nimeni nu mai vrea sa fie muncitor necalificat, vor creste spectaculos salariile acestora. deocamdata, milioane sunt dispusi sa munceasca pe minim pe economie, din lipsa altor optiuni, datorate atat situatiei de pe piata interna, cat si pregatirii lor.

        2. R spune

          Ca au multe clase. Putem discuta civilizat. La mecanici auto presupun ca nu ai pretentii sa iti repare masina gratuit, pentru ca ai tu RCA, nu? daca ai CASCO, OK, poate, dar aia e echivalentul unei asigurari private. Deasemenea, in principiu , la un service care se repecta, se vorbeste civilizat si politicos si cu mecanicul/inginerul. nea gigi ii spui mecanicului de la colt, sau vecinului de la parter care te ajuta sa schimbi uleiul. Dar nu asta era problema ridicata de mine, ci finantarea din sistem.si, din punctul meu de vedere, un medic , daca imi detecteaza o bola foarte grava cu 6 luni mai repede, sau daca imi face cu succes o operatie foarte dificila, poate sa se creada si dumnezeu, nu ma deranjeaza. Prefer sa ii dau lui banii pentru asa ceva, decat la popi.

          1. feraru marcel spune

            Eu cand vreau sa fluier, fluier. Asa suna titlul unui film. In consecinta, eu cand vreau sa are…..are. Ce ti s-a parut necivilizat ? De curiozitate, cum de nu m-ai categorisit in tagma celor cu scoala egala cu vacantele lu’ dom’ doctor?? Sau…..? Mecanicului, ii spun mestere si nu se supara. N-are pretentia sa-i spui dom’ maistru. Cat despre finantarea din sistem…… Ti se pare normal ca milioane sa munceasca pe salariul minim, iar niste bugetari sa emita pretentii exagerate ? Ce crezi ca s-ar intampla, daca, prin absurd, s-ar mari la 4300 de lei si celelalte salarii ? Iti spun eu : Automat ar creste taxele si impozitele, la niste valori….. Doctorii de familie, chiar nu-s de plans. Atat. Multumit, mestere ? Fost-am cilivizat?

          2. feraru marcel spune

            Bine R,eu n-am logica, da’ tu n-ai inteles nimic din ce-am scris eu. Ma duci la Ploiesti, unde-o invarti din creion, insinuand ca nu-mi place sa vorbesc politicos, imi spui de mester ca accepta modul meu de abordare pentru ca s-ar putea sa ia banii fara factura si chitanta, despre salarii, ma iei cu genericalele obisnuite in tema, gen piata muncii, calificare, situatia de pe piata interna. M-ai ametit. Si eu intrebam doar, de ce nu ne-am putea adresa medicului, asa ca-n America, simplu, doctore. Ce, aia-s nepoliticosi ? Americanii? Ah, sa nu uit, ca recitii raspunsul tau. Stii tu cati calificati sunt nevoiti sa presteze ca necalificati, doar pentru ca angajatorii de azi, nu mai au in schema posturi pentru care au astia pregatire ? Vorbesti, ca un angajator sau ca unul care are un job bine platit si e multumit cu situatia lui. Esti un capitalist sadea, care n-o sa recunoasca-n veci ca in Romanica, se traieste prost din cauza inegalitatilor si mizeriilor, la care sunt supusi milioanele alea de care vorbeam eu. Atat, ca ne lungim si cred ca-ntr-o discutie sterila. Vedem fiecare, alta portiune a paharului.

          3. feraru marcel spune

            Stimate R, poti sa-mi spui ce optiune de suflet ai dpdv politic? Eu o banuiesc. Pentru noi insine, nuuuu ?? Nu, nu-i gresit, asta-i enuntarea corecta a sloganului. Respectele mele. Au revoir.

          4. R spune

            Hai sa le luam pe rand, poate gasim o logica (mie imi face placere aceasta discutie, divergenta de opini este esenta progresului, chiar daca nu sunt de acord cu parerea ta iti respect dreptul la ea).
            1. problema cu americanii si „doctore” -nu pot confirma, nu am ajuns in state, oricum filmele nu sunt un argument solid, o prezentare reala a situatiei de acolo. Ca idee, chiar daca luam de bune filmele, sunt unele diferente de nuanta intre engleza si romana, engleza e mult my simplificata. din ce retin pe moment, la americani adresarea cu ” mister” se foloseste numai la „mister president”, eventual, mai rar , „mr. officer” sau „mr. mayor”. Chiar suna ca naiba „mister doctor ” sau „mister teacher”. In romana astea sunt formulele impamantenite „domnule doctor, domnule profesor, domnule director”. se fooseste si ” doctore”, „profesore”,””directore”, daca exista o anuita familiaritate cu respectivul. Si la urma urmei revin, nu vad care e problema. Ok, ai o problema cu doctorii, dar cand mergi la cabinet cu te adresezi, de curiozitate, asistentei: ” asistento”? Eu folosesc persoana a doua plural si cu vanzatoarea de la magazin, ca nu se intampla nimic. E cineva care imi presteaza un serviciu, si care merita respect.
            2.”cati calificati sunt nevoiti sa presteze ca necalificati, doar pentru ca angajatorii de azi, nu mai au in schema posturi pentru care au astia pregatire” – daca singurul lucru pe care stiu sa-l fac destul de bine , dar nu extraordinar, este sa cant la vioara, ca a vrut mama sa ma faca artist, nu prea am multe posibilitati de angajare. Acum serios, care este vina unui patron care are, de exemplu, firma de transport, ca nu angajeaza ingineri metalurgi sau geografi. Nu orice calificare este solicitata pe piata muncii. Asta e. Apropo, Michael Jordan are diploma de geograf, dar a activat in alt domeniu, in care a fost mai bine platit. Ca privat, si chiar ca stat, nu mi se pare normal sa creezi locuri de munca pentru care gasesti angajati, ci posturi de care ai nevoie.
            3. „Vorbesti, ca un angajator sau ca unul care are un job bine platit si e multumit cu situatia lui.”. aproximativ doua salarii medii pe economie, nu sunt multumit. dorm 6 ore pe zi.
            4″Esti un capitalist sadea, care n-o sa recunoasca-n veci ca in Romanica, se traieste prost din cauza inegalitatilor si mizeriilor, la care sunt supusi milioanele alea de care vorbeam eu”. de cand e o insulta termenul de „capitalist”? Esti un „socialist’ na, te simti insultat? sunt niste sisteme economice, fiecare cu plusurile si minusurile lor, fiecare cu adeptii lor. Da, economic si social a m o gandire de dreapta, chiar extrema dreapta, chiar daca ma dezavantajeaza uneori. dar e optiunea i rationamentul meu.
            5.”in Romanica, se traieste prost din cauza inegalitatilor si mizeriilor, la care sunt supusi milioanele alea de care vorbeam eu”. daca dupa prost bagai un „si”, eram total de acord. dar tu consideri ca acele milioane de oameni au aceasta situatie din cauza medicilor de familie? sa fim seriosi. chiar nu observi ce se intampla? presupun ca esti familiar cu principiul ” divide et impera”. deasemenea, daca nu iti spune un nimic, cauta pe google ” first they came for the jews”, martin niemoller.
            6″Stimate R, poti sa-mi spui ce optiune de suflet ai dpdv politic? Eu o banuiesc. Pentru noi insine, nuuuu ?? Nu, nu-i gresit, asta-i enuntarea corecta a sloganului”. de acord, asta e enuntul corect, sau cel putin asta se aplica. nu am optiuni politice, in nici un caz aia. poate am o gandire care s-ar plia, teoretic , pe principiile care ar trebui aplicate de respectivii, dar ei acea doctrina si acele principii cel mult in statut si atat. ti-am zis, economic si social am o gandire de dreapta, presupun ca e dreptul meu, multumesc, plitic nu am nici cea mai mica afinitate pentru nici unii. televizorul meu acasa merge pe desene animate. informatiile mi le iau de pe BBC.
            Sper ca de data asta am avut mai multa logica. daca mai sunt nelamuriri, te rog
            stima,

          5. feraru marcel spune

            Multumesc R As folosi o zicere : unde dai si unde crapa. Mie-mi place pan’ la urma cum ai despicat tu problema. Eu plecasem de la tonul pe care l-ai avut tu adresandu-te lui Mihai. Bineinteles ca folosesc d-le, d-na, in relatia cu doctorul si, ca si tine in relatia cu zarzavagiul. Nu vad ce m-ar impiedica sa-i numesc asa. Despre First they came for…., care s-ar traduce , mai intai s-au luat de…, nu cred ca se potriveste situatiei de la noi. Divide et impera, mai curand. Da’ eu n-am nimic impotriva unora. Mi se pare moral si corect ca unii, care deja castiga mult mai bine decat majoritatea celor care produc sumele adunate la buget si impartite cu marinimie bugetarilor, sa-si minimizeze pretentiile in concordanta cu situatia generala. o politica de dreapta, intr-o tarisoara adusa la sapa de lemn, prin praduieli si distrugere sistematica a economiei, a industriei, mai exact, ca ea-i motorul principal care scoate plus valoare, mi se pare o „crima”(ar merge, poate, fara ghilimele). Si aici putem discuta despre putinele si prost platitele locuri de munca, pe care se inghesuie numerosi Romani. Si mai putem discuta despre bucuria „stapanilor”, a patronilor, care-si permit,cu un dispret suveran fata de angajat, sa-i spuna-n fata : „nu-ti convine ? La poarta mai asteapta o suta ! Oi fi socialist ? Nu, sunt (si)capitalist, da’ pesemne ca-s „pe vechi” de pe vremea cand „exploatatul” avea program de 8 ore si salariu cat de cat onorabil. Pe vremea cand veniturile mari si f. mari, se impozitau cu 70-80 %, tocmai pentru a se putea oferi o sansa decenta celor mai putin norocosi, sa le zic. Tempi passati ! Astazi, discrepanta uriasa dintre noi, ne….divide.
            Sa aplici politici de dreapta, e ca si cum i-ai spune omului : lasa frate, ca pe lumea ailalta, o sa ai de toate, suporta si tu, aici pe pamant si-o sa fii mai mult decat multumit dincolo. sau, munceste si nu comenta. O sa ajungem ca pe siteurile alea PTC, unde ca sa faci un dolar, iti trebuie doua saptamani.
            Atat acum. Daca ne-o mai lasa capitalistul de admin sa mai scriem, oi mai face-o. Respect ! R

          6. R spune

            Mi se pare cam ciudat formatul acestor comentarii, sper sa apara unde trebuie. Si mie imi place cum evolueaza discutia.Tonul, intr-adevar mai repezit, a fost folosit in replica data lui Mihai, si a fost in aceasi nota cu exprimarea lui, „medici adevarati”, „stau toata ziua pe scaun”, „se plang ca nu au bani”. nu are sens sa intru in contradictie cu el. cu tine, in faza initiala, am avut un ton mai iritat, datorat acelui „are”, pe care nu l-am considerat o gresala gramaticala, ci mi s-a parut ca sesizez o nuanta peiorativa. sa depasim momentul.Despre citatele respective, sper ca ” first they came” sa nu se potriveasca,sa fie doar o impresie a mea (o am de vreo doi ani) dar divide clar e aplicata, ca dovada chiar tu, un individ rational si analitic mult peste medie, ai sarit ca ars si te-ai luat de medici. Nu cred ca exista o corelatie directa intre nivelul meu sau al tau de trai si activitatea medicilor, si o influenta semnificativa.
            Referitor la politica de dreapta sau stanga, parerea mea difera. consider, din contra ca ar trebui aplicata o politica mai accentuata de dreapta,de sprijinire a firmelor si a patronilor, singurii care produc si aduc venituri. Nu stiu cand de conectat esti la acest mediu, dar crede-ma, e teroare, si aici ma refer la firmele care incearca sa produca ceva, sau sa presteze, fara a avea contracte cu statul, bazandu-se pe valoarea produsului oferit, si incercand sa lucreze corect, cu bani albi (contracte de munca, venituri declarate). Pe astia ii omoara. De marii evazionisti sau pe clientii statului (daca nu se suprapun) nu se atinge nimeni, de partenerii politici nu ai voie sa te atingi (cel putin patru ani), pe ceilalti necesita eforturi sa ii gasesti, si sa ii iei la verificat. Pe cei corecti ii gasesti simplu, ca in principiu sunt la sediu, cautand solutii de a plati salariile angajatilor maine, si e simplu, daca declara tot, sa gasesti o virgula gresita si sa le arzi o amenda sa se invete minte, mama lor de capitalisti. Daca ii omori pe astia, cine mai ramane? Cine mai ofera locuri de munca nebugetare si platite(nu bine, doar platite). Si crede-ma, sunt multi, dar in scadere. Caz concret , cunoscut personal, cu prietenii tai medicii:pacient pensionar, cu pensia sub baremul stabilit de lege pentru compensate, vine sa-si ia reteta lunara, ca de fiecare data in ultimii doi ani, aducand si depunand la fisa copie dupa talonul de pensie (asa cere legea – as putea sa-ti explic mai multe aberatii legislative din sistemul respectiv, daca te intereseaza). Peste trei luni, domnul doctor primeste un telefon de la casa de asigurari: domnule doctor, in luna respectiva acel pacient a vandut cu acte o bucata de teren, astfel veniturile lui depasind baremul, va imputam contravaloare retetei. Era vorba de vreo 300 RON, care s-au imputat. Ti se pare normal? Ce vina avea medicul respectiv?Mai am.
            ” La poarta mai asteapta o suta” e un cvasimit. in principiu aia o suta sunt mai slab pregatiti, de aia sunt in cautarea unui loc de munca. Daca printre ei este unul mai bine pregatit, mi se pare normal sa fie angajat. Nici un patron cu capul pe umeri, care incearca sa produca un ban cinstit, pentru el si/sau familia lui nu va dispretui niciodata un angajat bun si productiv. nu vad de ce.Despre impozitarea veniturilor mari si foarte mari cu 70-80%, mie imi cam suna a discriminare, oricum nu le da idei.Sincer, mie mi se pare o crima o politica de stanga in aceasta situatie, „sa luam de la bogati si sa dam la saraci”, ca ii termini la un moment dat si pe bogatii astia care inca mai sunt dispusi sa plateasca taxe si impozite, si ajungi in situatia sugerata pe un ton serios de Johannis -sa crestem salariile bugetarilor, astfel vor creste impozitele colectate.
            Si nici aceasta politica nu ar fi foarte „criminala”, daca ar fi aplicata cu cap, si in interesul cetateanului. Evident ca este nevoie de protectie sociala, dar mie mi se pare ca tocmai cei care au nevoie nu sunt ajutati (nu sunt bani pentru bolnavi de cancer), banii mergand la anumite categorii (e imposibil sa nu fi vazut vreodata anumite categorii venind sa-si ridice ajutoarele sociale cu ML-ul) sau in anumite perioade (de obicei o data la patru ani).
            „Sa aplici politici de dreapta, e ca si cum i-ai spune omului : lasa frate, ca pe lumea ailalta, o sa ai de toate, suporta si tu, aici pe pamant si-o sa fii mai mult decat multumit dincolo. sau, munceste si nu comenta”. Aici cred ca ai o usoara eroare de logica sau exprimare. Exprimarea ta seamana mai mult cu ce spune biserica, si astia sunt oricum numai de dreapta nu. Daca te deranjeaza,nu dezvoltam subiectul acesta, pentru unii e sensibil, n-are sens sa stricam discutia.
            Referitor cu comparatia cu paid to click, iar te contrazici. Imi spui ca tu (nu tu fizic, un tu teoretic), nu esti in stare sa faci altceva cu internetul si calculatorul, dar de ce sa castigi numai atat, si zoso sa castige mii de euro, nu mai vorbim de nesimtitul de Bill Gates.
            „Atat acum. Daca ne-o mai lasa capitalistul de admin sa mai scriem, oi mai face-o. Respect !”
            Cu asta sunt perfect de acord. ne auzim, stima
            R

          7. feraru marcel spune

            Of, of……,OF! Tre’ sa-ti dau dreptate in multe privinte. Din principiu ori prin educatia primita, sunt pro capitalism, dar modelul avansat, nu cel de la inceputurile secolului, cand s-au pus bazele lui si implicit au inceput sa se formeze marile averi burgheze. Metodele primilor capitalisti, nu difereau cu mult de cele ale marilor proprietari de plantatii. Muncitorul, era remunerat, avea o oarecare libertate de miscare, putand sa lucreze acum oriunde vroia el, dar conditiile si timpul efectiv prestat, nu difereau cu mult de conditiile de pe hacienda. Au trebuit sa apara sindicatele, unde uniti, au inceput „lupta de clasa”,pentru a-si dobandi drepturi. O data cu asta, eu cred ca a aparut capitalismul nou, unde patronul dar si muncitorul, imparteau in cote distincte plus valoarea creata.Atunci, a inceput sa apara middle class-ul. Muncitori, care aveau acum conditii mai bune de trai,acces la invatatura, pentru ei dar mai ales pt. copii lor, etc. O data cu dezvoltarea afacerilor, a crescut si nevoia cresterii vanzarilor, a comertului cu produsele obtinute in firme. Cresterea remuneratiilor, a sporit puterea de cumparare. Etc, ca n-are rost sa scriu eu cartea de istorie.Stii, ce vreau sa spun. Din pacate, bogatii de azi, pare ca nu mai au rabdare sa acumuleze bogatia in timp, ei dorind-o azi, ieri daca s-ar putea. Si ne-ntoarcem iar la 1900, toamna. Ai sa-mi spui de criza, inflatie, reducerea materiilor prime, samd. F. adevarat. Scade valoarea banului, a remuneratiei, dar…..valoarea profitului nu. Capitalistii nostri, nu se mai satura sa-si cumpere masini de lux, proprietati, bijuterii, opere de arta sau sa-si ascunda banii in tot felul de paradisuri fiscale. Dupa care, isi plang de mila si se vaita ca-s „aproape „saraci. Ca nu-i statul de dreapta ca sa-i protejeze. Uite, ca s-o mai scurtez, am sa-ti spun, ca eu cred ca si comunistii au fost capitalisti dupa ’45. de ce …?? Cuvantul de ordine, era : sa ne sacrificam noi, ca sa traiasca urmasii(copii) nostri mai bine. Si s-a creat Capitalul comunist, prin munca uneori neretribuita a sute de mii. E doar o „teorie”a mea, asa ca n-o lua in seama. Ehe, cate-as mai vrea sa scriu, da’mi-e ca „a insera”. Un singur gand si gata. In occident, in anii 70-80, se folosea impozitarea progresiva a veniturilor. Era un mijloc de -a imparti, din „huzurul”unora si celorlalti. Iar veniturile de zeci de mii de marci, lire dolari, erau taxate cu pana la 80 % . Si traiau toti excelent. Si muncitorul si somerul dar si patronul. Uf, gata.
            P.S. Dac-am fost oleaca dezlanat, sa ma scuzi, dar as vrea sa spun atat de multe in cat mai putine vorbe si nu mai stiu la ce sa ma refer mai intai. See you later Aligator.
            @ Admin Robert, ne mai lasi sa ne jucam cu tastatura ???
            Multumim.

            ADMIN : Am renuntat de mult sa ma mai opun 🙂 doar sa nu folositi injurii sau amenintari… va rog.

  2. ochila spune

    adica ce vrei sa spui?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate