Expoziţie Nichita Stănescu, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, organizează expoziţia „Remember Nichita Stănescu” ce reuneşte 19 medalioane poetice, lucrări grafice tip afiş ce reproduc fragmente din manuscrise ale poetului, imagini şi ipostaze din biografia sa, puse la dispoziţie prin generozitatea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, pe baza unui parteneriat stabilit recent între cele două instituţii.


Amplasată în holul principal al bibliotecii, expoziţia îşi propune să redeschidă drumul spre poezia lui Nichita Stănescu, acum, la 30 de ani de la plecarea lui în veşnicie, în acest an împlinindu-se şi 80 de ani de la naştere.
Aşadar, pe tot parcursul lunii decembrie, poezia va putea fi „privită” la Biblioteca Judeţeană, iar reprezentanţii instituţiei îşi propun ca, începând cu luna ianuarie, expoziţia să devină itinerantă, oferind şi instituţiilor de învăţământ din Piatra Neamţ şansa să o găzduiască.
Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene: „Am deschis cu bucurie spaţiul bibliotecii imaginii lui Nichita Stănescu, poetului care a marcat decisiv secolul XX atît la nivelul poeziei române, cît şi la nivelul poeziei europene. Nichita este poetul total, dincolo de operă există un mit al celui care s-a risipit generos în fiecare pagină scrisă, care a trăit pentru inefabil la modul exemplar. Parteneriatul cu Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, stabilit recent, va genera şi alte expoziţii tematice, de la copii ale manuscriselor eminesciene, la expoziţii de fotografie tematice care vor face referire la etape importante din cultura română. Întîlnirea cu Nichita Stănescu, de această dată, sperăm să fie şi un îndemn la lectura poeziei sale. Acesta este, de fapt, supremul omagiu.”

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate