EXPOZIȚIA ”ARBORELE VIEȚII” – SEMNIFICAȚII, SIMBOL, ARTĂ

0

 DE LA PALATUL PARLAMENTULUI, LA PIATRA NEAMȚ

   Muzeul de Artă din Piatra Neamț(vezi foto nr. 1) găzduiește în a doua jumătate a lunii iunie, 2014, o expoziție. Nu este una obișnuită. De la intrare ești avertizat atât asupra celor care au sprijinit și susțin astfel de evenimente cât și asupra capacității de percepție a mesajului general(vezi foto nr. 2), ales de dl. Cornel Agăleanu, omul prin intermediul căruia în orașul nostru au poposit astfel de cadouri plastice-mamut, mai mulți ani la rând. Prin intermediul panoului de întâmpinare pe care l-a conceput, dl. Agăleanu deschide o perspectivă biblică, îndrumătoare-călăuzitoare, amintind exemplul Creatorului: ”Dumnezeu a zis: ”Să fie lumină!” Și a fost lumină”(Geneza, capitolul I, versetul 3). La început a fost intenția, dorința, gândul și CUVÂNTUL ZĂMISLITOR. Cronologic, urmează fapta, împlinirea unui efort spiritual. Spre edificare a postat un citat dintr-o expunere a domnului Radu Bălănescu: ”În respectul firesc și constant față de identitatea poporului român, față de cultura națională, acum, la a V-a ediție a Salonului Internațional de Artă suntem mândri de reala creștere calitativă, reprezentativă pentru Arta Plastică Românească incluzând aici și diaspora. Fiecare ediție a Salonului devenit deja o tradiție, s-a bucurat de un succes real pentru publicul larg și mai ales în rândul artiștilor profesioniști din țară și din diaspora, precum și a criticii de specialitate. Nu trebuie să uităm niciodată că avem drept scop transcenderea conștiinței umane și elevarea nivelului de claritate a mentalului colectiv. Astfel, împreună putem contribui la construcția Templului ideal al Umanității. Păstrarea filonului esoteric este cheia de boltă a dezvoltării spirituale. Frații noștri înaintași au fost constructori prin vocație, iar vocația lor stă piatră de Temelie în Marea noastră Lucrare de astăzi. Ei au știut și au putut să aprindă Lumina în sufletul oamenilor, construind Templul Spiritual de sub bolțile căruia ne revendicăm prezentul.” Cuvântul lămuritor face parte din ansamblul întregii expoziții, o inițiativă cu mesaj profund, semnalizând prin tematica aleasă, ”ARBORELE VIEȚII”, efortul românesc-constructor al celor care au inițiat Salonul Internațional de Artă TEMEIURI. Pentru a evalua amploarea acestui gen de evenimente voi ”ilustra”, cu sprijinul dr. Radu George Serafim, evoluția acestei epopei plastice, vizând anul 2013: ”…per ansamblu, salonul din acest an(2013)-aflat sub dublul generic ”TEMEIURI” și ”Muzica elementelor primordiale”, reprezintă un cumul al temeiurilor societății, un cumul al artei plastice a deceniilor acestui început de veac, în toată consistența valorică și tendințele ei, reflectând întregul prin reprezentanții ei din acest moment. Cu peste 300 de participanți, Salonul este cea mai amplă manifestare a istoriei recente a artelor plastice românești, organizată cu generozitate de MAREA LOJĂ NAȚIONALĂ DIN ROMÂNIA, în spiritul unei concordii, respectului și toleranței atât de necesare unei societăți și culturi, într-un an de cumpănă, 2013-dar care an nu este de cumpănă în ultima vreme? Generozitatea organizatorilor a cuprins mai multe ediții, ”Atingeri și semne”(2010), ”Calea cunoașterii-calea iubirii”(2011), ”Heraldica Luminii”(2012), incluzând artiști și din alte țări”.

   A V-a ediție a Salonului de Artă ”TEMEIURI”, din acest an, și-a deschis scena, pentru început, la Sala ”CONSTANTIN BRÂNCUȘI” a Palatului Parlamentului cu tema ”Arborele Vieții”, în perioada 5 mai- iunie 2014. Iată și organizatorii: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Camera Deputaților, Asociația TEMEIURI și Asociația ATHENEUM. Din partea Comitetului de Organizare: dl. dr. George Radu Serafim și dl. Răzvan Paul Mihăilescu. Au expus peste 200 de membri ai UAP la care s-a alăturat un număr important de pictori și graficieni de peste hotare. Alături de d-nii Radu George Serafim, Răzvan Paul Mihăescu și Bogdan Hojbotă și-au spus cuvântul  acad. Răzvan Theodorescu și criticul Pavel Șușară. La Piatra Neamț, expoziția a fost vernisată în ziua de 19 iunie 2014 în prezența d-lui dr. Dorin Nicola, director al Complexului Muzeal Neamț, a d-nei Mihaela Verzea, șefa Secției de Artă din cadrul Complexului Muzeal Neamț, a d-nei Violeta Dinu, muzeograf, a d-lui Emil Nicolae și a d-lui Cornel Agăleanu(vezi foto nr. 3). Printre cei peste 200 de participanți se află și nume cunoscute din lumea plasticii nemțene: Mircea Ciacâru(vezi foto nr. 4), Ciprian Istrate(vezi foto nr. 5), Dumitru Bezem(vezi foto nr. 6), Laurențiu Dimișcă(vezi foto nr. 7).

                                              ARBORELE VIEȚII

   Tema anului 2014 a Salonului de Artă TEMEIURI este precisă și în același timp, generoasă: ARBORELE VIEȚII și are, după cum precizează criticul Radu George Serafim(membru în Comitetul de Organizare: ”… o sumă de interpretări și accepțiuni pornind de la cele mai simple, de pildă mesteacănul sau tuia, și ajungând la cele mai sofisticate, cum ar fi cele derivate din Vechiul Testament sau din Apocalipsă, și aceasta dacă nu putem trece peste interpretarea cabalistică a Arborelui Sefiroth(vezi foto nr. 8) sau a Arborelui lui Iesei(vezi foto nr. 9). Să mai amintim de simbolistica legată de tema propusă a cărei vechime este multimilenară, cum ar fi spre pildă arborele prezent în reprezentările cavalerilor traci(vezi foto nr. 10), sau a celei legate de imaginea crucii pe care a fost răstignit Iisus”. Clement Alexandrinul susținea că ”Moise, alegorizând priceperea dumnezeiască a numit-o ”pomul vieții” care a fost sădit în Paradis. Acest Paradis poate fi și lumea în care au fost sădite toate cele ce au fost create”. Originea mitului arborelui vieții și a arborelui cunoașterii se află în străvechea cultură egipteană, cu sute și sute de ani înaintea creștinismului, fapt sugerat de plasticiana Rodica Magdan(vezi foto nr. 11). Dl. Cătălin Stănculescu, în studiul său ”Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii Binelui și Răului”, publicat la 14 februarie 2013 în ”Mituri vs Știință”: ”Cabala vorbește și ea despre un arbore al morții. Cu frunzele lui își acoperă Adam goliciunea, iar Zoharul vede într-însul simbolul cunoașterii magice, care este una dintre consecințele căderii. Crucea, instrument de supliciu și de izbăvire, reunește într-o singură imagine simbolismul acestei polarități”(vezi foto nr. 4, foto nr. 12, foto nr. 13 și foto nr. 14). Cineva a postat un comentariu pe Internet: ”Crucea, lucrată din lemnul binelui și răului, se substituie arborelui cosmic. Pomul vieții este asociat cu manifestarea divină. Aceasta întrucât se observă o reluare de simboluri între arborele primului legământ(pomul vieții) despre care vorbește Facerea, și arborele crucii, sau arborele noului legământ, care mântuiește omul. Iisus însuși este Pomul Vieții, leacul bolii păcatului și morții”. Arborele a făcut și face parte integrantă din viața omului. În țările occidentale, la nașterea fiecărui copil era sădit, cândva, în grădina casei câte un pom. În spațiul anglo-saxon, pentru băieți acest pom era mărul, iar pentru fete, părul. Tinerii căsătoriți plantau un pom în vecinătatea căminului conjugal(vezi foto nr. 6 și foto nr. 15). Prin părțile noastre, în vecinătatea locului unde era înhumat un tânăr era sădit un brad. Motivul magic și decorativ al pomului vieții se regăsește, din străbuni, și pe așa-numitele ”scoarțe” și covoare populare românești(bezi foto nr. 16). Fără să mai lungim vorba, expoziția trebuie vizitată cu răbdare, mai ales că există o multitudine de viziuni(vezi foto nr. 17, foto nr. 18, foto nr. 19, foto nr. 20 etc), iar prilejuirea multor momente de reală meditație face parte din oferta plasticienilor și organizatorilor.

Text și foto: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate