Exodul creierelor, motivul pentru care România e condusă de amatori

2

Cu siguranță orice român s-a gândit cel puțin o dată în viață la ideea de a emigra într-o țară în care nu curge lapte și miere, dar măcar veniturile sunt mai mari și principiul meritocrației funcționează cât de cât rezonabil.

Pe lângă medici, specialiști în IT, în comunicare, ingineri, artiști etc., au plecat din țară foarte mulți români cu profesii specifice (de tipul școlilor profesionale). Majoritatea par să ducă o viață mai bună dincolo de granițe, însă în interiorul țării nu prea mai există specialiști. Iar puținii care au mai rămas preferă să își vadă de treabă decât să se implice în viața politică sau administrativă a comunității fie din cauza corupției din sistem, fie din alte motive care le încalcă principiile.

Acesta este și argumentul pentru care pare că suntem conduși de amatori, peste tot vedem numai bâlbe, așa-ziși lideri care nu au noțiuni minime de cultură generală, oameni de carton puși pe funcții pentru că sunt prieteni, rude cu X sau cu Y, fără să îi recomande vreo performanță profesională.

Aceștia am mai rămas în țară. Deși e nedrept să ai așteptarea ca românii excepționali plecați în afară să renunțe la viața pe care și-au construit-o acolo și să revină în țară din pur patriotism, acest lucru pare a fi singura soluție care poate salva România.

Momentul T0 și adevărata reformă pozitivă a țării vor avea loc când românii vor reveni acasă, nu doar cu creierul, ci și cu inima.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Ionn spune

    De ne-ar ridica viza pentru america..

  2. Citizen spune

    A se vedea filmul bacalaureat, scena în care tatăl, doctor, își sfătuiește fiica sa plece din țară. Iar de revenit, să fim serioși: cine drq ar reveni de la bine la rău, de la condiții decente/umane de viață la scarbele politice din România care te calcă pe gât în orice domeniu?
    Sincer, eu mă mir ca mai vin stranierii în concediu în România.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate